În foto de mai sus sunt soții Cristi și Dora Adriana Ochiu, doi angajați fericiți din cadrul Primăriei Galați.
Dora Adriana Ochiu este angajată de aproape 5 ani în Primăria Galați, în timp ce soțul său e mai nou în instituție.
Cristi Ochiu s-a angajat, în luna martie 2018, direct pe postul de director al Direcției Generale Relații Publice, Evenimente Publice și Managementul Documentelor din cadrul Primăriei Galați (vezi articol mai jos).
Dora Adriana Ochiu a venit în Primăria Galați în 2016, anul în care PSD-istul Ionuț Pucheanu a câștigat alegerile de primar, după ce în prealabil lucrase la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor (DJEP) Galați, adică tot o instituție bugetară, dar care se afla în subordinea Consiliului Județean (CJ) Galați.
În 2019, potrivit informațiilor noastre, Dora Adriana Ochiu a ajuns în cadrul Corpului de Control al Primarului Pucheanu, dar nici acolo nu a zăbovit prea mult.
O fi fost prea mult de muncă acolo?
N-am crede, căci rezultatele Corpului de Control al Primarului Pucheanu tind către zero barat.
În acest moment soția directorului general Cristi Ochiu, d-na Dora Adriana Ochiu, este responsabilă de protecția datelor cu caracter personal din cadrul Primăriei Galați.
D-na Ochiu este DPO, adică Data Protection Officer, o funcție importantă în cadrul instituției.
Iar Cristi Ochiu, care a activat în Fundația Comunitară Galați înainte să ajungă în Primăria Galați, este în continuare director general în cadrul acestei instituții, cu un salariu de 120.147 de lei net anual (10.012 lei net lunar).
Dar, atenție, vorbim despre anul fiscal 2019.
Dora Adriana Ochiu a avut, în 2019, numai 50.322 de lei salariu net anual de la Primăria Galați, dar este posibil ca după detașarea în funcția de DPO (Data Protection Officer) salariul dumneaei să fi crescut.
Despre cum Primăria Galați interpretează în mod abuziv legea privind protecția datelor persoanelor care participă la concursurile de angajare în cadrul instituției vom vorbi în curând.
Nici măcar numele celor care au promovat concursurile de angajare nu mai sunt făcute publice, de parcă aceste nume nu ar apărea ulterior pe site-ul Primăriei Galați, la rubrica Declarații de Avere.
Vom reveni.