VIDEO: Minciunile lui Pucheanu despre dezastrul lăsat pe stadionul Dunărea ascund teama pentru cei 100.000 de euro evaporați?

In Actual, BugeTun, Local

Faptul că ditamai primarul Galațiului se rățoiește la cei care îi reproșează distrugerea stadionului Dunărea pentru o paranghelie de partid ratată ascunde o nervozitate a acestuia. Vedeți între argumentele de mai jos de ce îi este teamă lui Pucheanu.

Faptul că noi am scris aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul, despre dezastrul lăsat în urmă de concertul trustului Intact, al lui Dan Voiculescu, nu a rămas fără ecou. Inclusiv un consilier local, Paul Găvănescu, i-a cerut explicații primarului despre modul în care a fost folosit un bun public pentru o manifestare cu puternic iz de propagandă electorală fix înainte de duminica alegerilor europarlamentare.

Și culmea este că această șușă pesedisto-antenistă a mai înghițit și o grămadă de bani publici în condiții cel puțin suspecte! Primăria municipiului Galaţi a contractat și demarat, încă din 9 aprilie, lucrări de reparaţii în valoare de 523.542 de lei, peste 111.000 de euro, pe Stadionul „Dunărea”. Dar abia pe 12 aprilie s-a anunţat oficial că, pe 25 mai, va avea loc superconcertul „Forza ZU” la Galați.

Din videoul de la finalul acestui articol, puteți observa nu doar cum realitatea din teren, de la firul ierbii, îl contrazice pe primarul Pucheanu care susține că totul a fost frumos, stadionul n-a fost afectat și cetățenii sunt niște cârcotași incorigibili care merită plesniți peste opinie. Dar se mai poate observa și cum, de suma incredibil de mare alocată pentru o dănțuială preelectorală, nu pare să se fi făcut absolut nimic pe stadion cu excepția demontării și evaporării scaunelor, dar și suporților metalici pe care erau montate acestea, a dispariției gardului de tablă, dar și a instalației de alimentare cu apă perimetrale pentru irigarea gazonului. Iată mai jos o galerie foto, preluată din Viața liberă, ca să înțelegeți exact despre ce vorbim.

Însă, cel mai grav, deși pe afişul oficial al evenimentului Forza ZU, făcut public tot pe 12 aprilie, apar deja siglele Primăriei Galaţi şi ale Consiliului Judeţean Galaţi, cooperarea celor două instituţii în vederea organizării evenimentului cultural-artistic „Forza ZU”, ediţia a 9-a, a fost supusă aprobării Consiliului Judeţean şi, respectiv, Consiliului Local abia pe 22 și 23 aprilie, în ședințele lunare ale celor două instituții.

Noi am făcut la scurt timp după eveniment – prin asociația noastră, ALO, sub nr. 46333/29.05.2019 – o cerere de informații publice pe Legea 544/2001, solicitând acces la „dosarul achiziției de lucrări de reamenajare/reconstrucție/modificare a stadionului Dunărea/Nicolae Rainea contractate în vederea susținerii pe acesta a evenimentului-concert Forza ZU”. Deși am cerut pur și simplu acces la dosar – deci nu compilare de informații, fotocopiere sau scanare, rapoarte sintetice, ci doar acces la toate documentele care obligatoriu trebuie să însoțească o cheltuire de bani publici – Primăria evită să ne dea un răspuns. De fapt, evită să ne anunțe în ce dată, la ce oră și în ce birou putem studia dosarul achiziției respective.

Oricum, de data asta credem că, inclusiv prin atitudinea primarului, de maximă aroganță față de cetățeni, s-a depășit orice limită, inclusiv a bunului-simț. De aceea, ne vom ține de această cerere – chiar și de vom fi singuri în demersul nostru – insistând să aflăm aceste informații fie și cu sprijinul altor instituții dacă va fi nevoie.

Este rușinos ca un partid, prin aleșii săi, să distrugă un bun public, dar și să cheltuie în neștire bani publici pentru o campanie electorală mascată, iar instituțiile, ceilalți aleși sau chiar și societatea civilă să asiste impasibile la acest comportament, ca și cum ar fi ceva normal, natural, european chiar, nu?…


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu