La cât de anemică pare societatea civilă după votarea modificărilor Codului Penal, e clar că mulți nu realizează ce li se-ntâmplă.
O reacție puternică într-o țară cu economie (încă) vie ar fi trebuit să vină din partea mediului de afaceri. Or, fix în această zonă pare că mereu avem cele mai slabe reacții de împotrivire la măsurile abuzive ale puterii. De orice culoare a fost aceasta de-a lungul anilor.
Mai degrabă, în mediul de afaceri se constată adesea o „adaptabilitate” bolnăvicioasă la toate inepțiile și absurditățile introduse de vremelnicii de la butoane.
Cristian Grosu, pe Curs de Guvernare, analizează ce pericole mortale îi pasc pe afaceriștii cinstiți. Dar și pe ceilalți care, la un moment dat, ar putea cădea în dizgrația „protectorilor” sau ar stârni inamiciția vreunui concurent.
Fiindcă analiza este destul de stufoasă și dezlânată, ne-am permis s-o sintetizăm aici în speranța că o lectură ușoară i-ar face pe mult mai mulți să priceapă esențele.
Desființarea abuzului în serviciu – calea spre legalizarea tuturor abuzurilor
Pe bază de exemple, autorul demonstrează riscurile uriașe pe care noua legislație le prezintă pentru antreprenorul român (atenție: în special cel român!), în relația sa cu statul. Un stat adesea abuziv și de rea-credință și pe actuala legislație, în special în raport cu cei cinstiți.
Exemplul 1: Inspectorul fiscal vine în control și răstoarnă toată contabilitatea pentru că interpretează legile cum nici administratorul, nici contabilii nu s-ar fi gândit vreodată. Eventual pe o interpretare venită prin ordin de ministru sau prin așa numitele OP ANAF.
Iar dacă vreo instanță, după un cincinal sau un deceniu, va da dreptate bietei firme amendate, cu popriri pe toate conturile și falimentată de facto, totul va fi inutil. Fiindcă abuzul în favoarea statului pur și simplu nu mai e abuz. Ce, trage inspectorul în sine vreun folos personal din asta?
Cel mult, trag cei care se oferă „prietenește” să preia respectivele afaceri, cedate „de bunăvoie” de patronii aduși în culmea disperării. Greu de dovedit abuzul și reaua credință a funcționarilor trimiși la prăpăd, dar și faptul că cineva, undeva, îi stimulează.
Exemplul 2: Statul sau autoritatea locală au nevoie cruntă de bani la buget.
Mai țineți minte toamna anului 2015, când Daniel Chițoiu avea de ”produs” pentru lunile octombrie-noiembrie banii pentru facturile statului de sfârșit de an?
Oameni care-și plătiseră taxele și totusi li s-a pus poprire și le-au fost confiscați banii din toate conturile, atunci când ministerul de Finanțe și ANAF au decis să crească ”gradul de colectare” pentru o lună anume a anului.
Mai apoi, s-a descurcat fiecare antreprenor cu Fiscul așa cum a putut. După noua legislație, această „faptă” nu va mai exista – armatele de avocați vor deveni inutile.
Piața liberă cu voia baronilor locali
Exemplul 3: Firma dvs. este controlată ”selectiv”, agresiv și cu rea-credință de către autorități în timp ce de concurența dvs. nu se ating. Iar concurența, ce să vezi!, sunt fie firmele partidului, fie ale serviciilor secrete sau ale ”grupurilor” de interese care au pus ochii pe firma, brandul, infrastructura dvs.
Din nou, „distrugătorii” nu pot fi condamnați: ei nu distrug în numele lor, ci al statului. Pa!
Exemplul 4: După un control se decide poprire, deși totul este limpede și taxele plătite la zi. Se încearcă contestarea popririi? Doar că „organul” face și plângere penală. Tocmai pentru a se suspenda contestația.
Ei bine, procurorii nu găsesc totuși nimic, și asta după vreo doi ani, degeaba se îndreaptă avocații firmei împotriva funcționarilor abuzivi: fapta nu va mai exista!
Exemplul 5: Un IMM într-unul din cele 41 de baronate locale, în fața firmelor de partid. Se dă deștept și se înscrie la o licitație care nu-i de nasul său. Imediat este „vizitat” de Fisc, Protecția consumatorului, ISU, de Sanepid… de toată lumea.
Îl spulberă funcționarii la ordin, nu pentru o mită personală. Deci abuzul nu mai e ”faptă”.
Cum devin contribuabilii „angajații” angajaților statului
Practic, conform noii legislații, contribuabilii devin „angajații” angajaților statului, nu invers.
Starea de fapt este că și acum toată lumea e vulnerabilă – în România legile sunt atât de vagi încât una înțelege legiuitorul, alta autoritatea de implementare, alta controlorul stării de fapt, alta antreprenorul și avocații săi.
Noua definiție a abuzului în serviciu scoate pur și simplu controversele din zona justițiabilă și le lasă la ”mica înțelegere”. Adică la înțelegerea celui mai mare și mai tare.
România intră pe mâna clanurilor familiale care au constituit grupuri de putere și influență.
Ce garanție are antreprenorul român că va fi scutit de surprize câtă vreme este corect?
În fața concurenței externe este vulnerabil. Pentru companiile cu capital străin intervin ambasadele. Dar el e singur cu baronul/ministrul/șăful român în față.
Noua legislație a raportului dintre stat și antreprenor subordonează munca, priceperea și chiar disperarea la sistemul complicat de interese ale nulităților care se perindă prin conducerea organelor statului.
În final, este de reținut un lucru genial scris de Cristian Grosu, o aserțiune pe care orice om de afaceri care încă mai crede în propriile sale forțe și propria sa minte ar trebui să și-o scrie – ca pe o premoniție – pe perete, pe tabloul cu autoportret, deasupra intrării sau pe cana de șef.
Modificările Codurilor penale nu pregătesc ”raiul infractorilor”, ci iadul oamenilor cinstiți.
Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să mai existe și în Galați jurnaliști care spun cu propria voce lucrurilor pe nume, află cum poți face să ajuți Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue!
