Postul de televiziune Antena 3 a fost acuzat de numărate ori ba că face jocurile patronului Dan Voiculescu, ba că ține partea politicienilor cu dosare penale, din sfera PSD. Cei de la Antena 3 s-au disculpat de fiecare dată afirmând că ei doar prezintă adevărul gol-goluț, pentru însănătoșirea spațiului public.
Mircea Badea, care din anul 2004 încoace realizează emisiunea “În gura presei”, la Antena 3, a anunțat joi, 15 februarie 2018, că s-a săturat să lupte “în acest război”. Dar despre ce război vorbește Mircea Badea? Adică, stați puțin, Mircea Badea a fost soldat într-un război mediatic, în timp ce șefii Antena 3 susțineau că postul de televiziune este unul corect, nepărtinitor și de partea adevărului? Și împotriva cui a purtat Mircea Badea acest război? Concret, cu cine s-a luptat Mircea Badea? Și, mai ales, pentru cine anume a luptat Badea? Pentru Dan Voiculescu, pentru ceilalți politicieni care au fost prinși la furat?
Este pentru prima dată când un realizator TV de la Antena 3 (în speță Mircea Badea) admite că a jucat rolul talibanului de presă, care acționează la comandă și care primește misiuni precise de la cei în slujba cărora s-a angajat să lupte, misiuni pe care trebuie să le ducă la îndeplinire. Acum, Mircea Badea afirmă că regretă faptul că, timp de 14 ani, a dus acest război. Și că se gândește dacă mai are rost să continue întrucât a avut de pierdut în plan personal (familial). Cu siguranță, Mircea Badea va continua, căci altfel ar fi considerat dezertor de către colegii lui din Antena 3.
Sursa foto: Antena 3