Ministrul Apărării din Ucraina pune tunurile pe Putin: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care își atacă vecinii”

In InaltaPoarta, National, NePriveste

Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksei Reznikov (foto) l-a mitraliat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, după ce acesta a invadat Ucraina provocând zeci de morți și drame nu doar în tabăra militarilor ci și în rândul civililor. Într-un mesaj postat vineri pe Facebook, Reznikov s-a referit la Putin ca la un criminal în serie și violator care în cele din urmă va fi învins.

Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksei Reznikov (55 de ani) s-a arătat optimist în ceea ce privește puterea țării sale de a stopa invazia rusească, cu ajutorul Occidentului.

„Doar în Kiev există deja 18.000 de utilaje și kituri de luptă corespunzătoare, care au fost deja distribuite și continuă să fie distribuite luptătorilor TRO în cursul zilelor de ieri (joi – n. red.) și de astăzi. Numărul celor care doresc să se alăture forțelor TRO, cu arma în mână, pentru a opri invadatorii ruși, crește permanent, iar armele încă vin”,

a spus ministrul Oleksei Reznikov.

Reznikov nu l-a iertat pe Vladimir Putin pentru că a semănat sânge și haos în Ucraina, susținând că acest război îi va fi fatal lui Putin.

„Dragi ucraineni! De 30 de ore durează atacul pe scară largă al Rusiei asupra statului nostru. Datorită eroismului apărătorilor noștri, Ucraina a rezistat în prima zi, cea mai dificilă zi. Ocupanții au suferit pierderi semnificative. Astăzi vom fi mai puternici…

Am discutat aproape toată noaptea cu colegii mei, miniștri ai Apărării în statele care ne oferă sprijin constant. Reacția lumii devine din ce în ce mai clară. În curând vom primi întăriri suplimentare, sub formă de arme moderne și alte resurse, de la partenerii noștri. Deja am reușit să spargem planurile ocupanților ruși. Acum este important să distrugem marea de minciuni creată de Kremlin. Și acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii…

Trebuie să arătăm lumii și cetățenilor Rusiei că trupele rusești trag în orașe pașnice, ucigând femei și copii. Și că toți cei care tac devin complicii criminalilor. Iar cei care împiedică Ucraina să lupte sau să blocheze sancțiunile împotriva ucigașului de stat își poluează mâinile cu sângele oamenilor nevinovați”,

a adăugat ministrul Apărării din Ucraina.


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu