Minciuna roșie. PSD Galați și „aripa spitalului” de 100 de milioane de euro care nu există | FOTO

Disperați să adune cât mai multe procente în contul PSD Galați, cei din staff-ul de campanie al acestui partid toxic au conceput un plan diabolic de păcălire a electoratului gălățean.

Cu 10 zile înainte de alegerile parlamentare, PSD Galați se laudă cu o investiție de 100 de milioane de euro, care nu există însă nici măcar la nivel de hârtii.

Investiția cu pricina se referă la construcția de la zero a unei noi aripi a Spitalului de Urgență Galați, obiectiv pentru care nimeni nu a precizat de unde vor veni cei 100 de milioane de euro, dacă a fost stabilit constructorul și când anume vor începe lucrările (vezi foto mai jos).

Evident, este vorba despre o fumigenă, despre o nouă păcăleală ordinară orchestrată de aparatul de propagandă al PSD Galați, o manevră menită să îi facă pe gălățeni să creadă că lucrările la aripa de 100 de milioane de euro sunt în toi și că numai votând PSD la alegerile parlamentare, această lucrare va fi terminată.

Pe câteva site-uri-fantomă PSD-iste a apărut, joi, 26 noiembrie 2020, un articol mincinos conform căruia „Spitalul Județean din Galați va avea o nouă clădire. Investiția este de 100 de milioane de euro”.

Articolul a fost apoi distribuit pe Facebook de pe contul PSD Galați, cu precizarea că postarea a fost plătită de Partidul Social Democrat.

În postarea de pe Facebook, plătită de PSD Galați se precizează, cităm:

„Prețuim sănătatea mai mult ca niciodată. 100 de milioane de Euro vor merge către construcția unei noi aripi cu bloc operator, secție de anestezie și terapie intensivă, săli de naștere precum și pentru extinderea secțiilor actuale ale Spitalului Județean Galați. Vom avea condiții de lucru mai bune pentru personalul medical și confort sporit pentru pacienți în saloane la standarde europene. #PSD. O politică sănătoasă pentru gălățeni” (vezi facsimil mai jos).

Curios, „investiția” referitoare la aripa de 100 de milioane de euro nu a fost prezentată și de președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Vă dați seama, președintele Fotea, care nu pierde nicio ocazie să se laude cu orice banală asfaltare, să nu spună el nimic despre o asemenea investiție?!

De ce nu a spus Fotea nimic?

Păi pentru că această așa-zisă extindere a Spitalului Județean Galați nu există nici măcar în faza de proiect.

Este o păcăleală după modelul brevetat de PSD-istul Tudorache de la Sectorul 1, cel care înainte de alegerile locale din septembrie 2020, a făcut un clip mincinos în care prezenta un spital care nu există.

Pe urmele minciunii PSD Galați

Am căutat informații despre această extindere a spitalului, în valoare de 100 de milioane de euro, dar nu am găsit nimic.

Nu am găsit informații despre studii de fezabilitate, despre accesarea unor fonduri europene sau despre licitații pentru stabilirea constructorului cu privire la lucrarea de 100 de milioane de euro de la aripa Spitalului de Urgență din Galați.

Au fost însă destui gălățeni care au înghițit gălușca promovată de PSD pe Facebook, gălățeni care s-au apucat să mulțumească în comentarii inclusiv primarului Ionuț Pucheanu pentru această „investiție”, deși Primăria Galați nu ar avea, la o adică, nicio treabă într-un astfel de proiect, el fiind clar de competența Consiliului Județean (CJ) Galați.

Singurul lucru care aduce aminte de marea extindere de 100 de milioane de euro de la Spitalul de Urgență este o machetă.

De fapt, mai multe machete (vezi foto deschidere și la interior).

Câteva desene colorate, 2-3 vorbe meșteșugite de staff-ul PSD Galați și distribuite pe Facebook și, poftim, aripa-i gata!

Amuzant este că într-o machetă (foto deschidere) Spitalul de Urgență și „aripa lui de 100 de milioane de euro” sunt prezentate în câmp, fiind înconjurate de teren viran, nu de blocuri, cum se întâmplă în realitate.

Așadar, PSD Galați a mințit până și la simularea „aripii frânte” de 100 de milioane de euro de la Spitalul de Urgență.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version