Șeful Ambulanței Galați ia în râs acuzațiile de aranjare a recentelor angajări de personal | INTERCEPTARE AUDIO

In Actual, ImpoziTaxe, Local, Sanatate, Sistemul

Îmbătat de aerul de libertate pe care l-a respirat în vestul Europei, un gălățean a încercat să se angajeze cinstit la Ambulanță.

Văzând un anunț postat cu ocazia angajărilor pe durată determinată din timpul pandemiei, diasporeanul, revenit acasă, a constatat că angajările în Galați se fac mult mai rapid decât știa el din țările dezvoltate prin care a lucrat.

Astfel, pentru înlocuirea personalului infectat cu noul virus coronar la Serviciul Județene de Ambulanță (SAJ, s-a organizat un concurs de dosare. Anunțul apare postat doar cu câteva ore mai devreme decât termenul limită când trebuiau depuse documentele cerute.

Angajări aprobate marți – anunț mediatizat miercuri cu termen de depunere în aceeași zi

Practic, marți, 7 aprilie 2020, Ministerul Sănătăţii a aprobat angajări pe durată determinată, de şase luni, pentru încă 19 persoane la SAJ Galați. Astfel, personalul rămas la post fără colegii infectați nu va mai fi nevoit să facă atât de multe ore suplimentare ca să poată răspunde la toate solicitările.

Chiar directorul Ambulanței, dr. Mihai Polinschi, declară marți, 7 aprilie:

„astăzi (marți, 7 aprilie, n.n.) am primit aprobarea de a face angajări, pe o perioadă de maximum şase luni, pentru 19 posturi.”

Articolul în care este citat Polinschi – unul dintre cei mai vechi conducători de unitate medicală din Galați, practic șef al Ambulanței de aproape 20 de ani și cine mai știe câți Miniștri ai Sănătății – apare în Viața liberă, pe 8 aprilie, la ora 00:04.

  • Cu toate acestea, cel mai bine informat cotidian din Galați nu a dat niciun detaliu despre documentele necesare dosarelor pentru posturile de șoferi (10 posturi), asistenți medicali (5 posturi) și medici (2 posturi).

Mai mult ca sigur că jurnaliștii nu au avut aceste detalii fiindcă este greu de crezut că Viața liberă – cel mai citit cotidian local, care publică inclusiv ordinea de zi la fiecare din ședințele de consilii local și județean, programele teatrelor și altor instituții de cultură, ba chiar și orarul supermaketurilor – ar fi ratat astfel de informații de maxim interes, respectiv despre angajări la stat în timp de pandemie.

Anunțul complet a fost publicat într-o gazetă care îi face reclamă președintelui de Consiliu Județean

În schimb, condițiile de participare la concurs apar într-una din cele trei publicații online trase la indigo – regionalpress.ro, fluxnews.ro și mediainfo.ro – cotidiane cvasianonime, neasumate de nimeni, cu aparență regional-națională, dar în care te împiedici la fiecare rubrică de articole laudative la adresa președintelui Consiliului Județean Costel Fotea.

Mai exact, pe 8 aprilie la ora 6:46, apare un articol în regionalpress.ro care efectiv dă copy/paste unui anunț al celor de la SAJ Galați.

Între cerințele dosarului de angajare, pentru asistenți și șoferi se aflau mai multe documente foarte greu de obținut în doar câteva ore într-o țară blocată de pandemie, cu instituții care nu răspund adesea nici la telefon, darămite la solictări pe e-mail etc.

De exemplu, era nevoie de un extras din REVISAL pentru dovedirea vechimii în muncă, iar pentru asistenți chiar și de o adeverință de la organizația de profil a asistenților și moașelor în ce privește angajarea.

În mod ciudat, pentru postul de medic, nu se solicitau nici cazier, nici documente de muncă doveditoare ale vechimii și nici măcar o copie după cartea de identitate!

Totpdată, interesant este că în anunț nu apare niciun criteriu de evaluare. Dacă s-ar fi făcut o publicitate reală concursului, este de presupus că s-ar fi putut foarte ușor ivi situația depunerii măcar și a unui dosar complet, valabil, mai mult decât numărul de posturi scoase la concurs. Și atunci cum s-ar fi făcut departajarea?

Plătit cât președintele României, șeful Ambulanței trimite nemulțumitul la un președinte al Statelor Unite

Solicitând să vorbească cu șeful Ambulanței Galați și cerându-i acestuia socoteală pentru timpul foarte scurt de întocmire și depunere a dosarului în vederea participării la concurs, gălățeanul revenit din Marea Britanie a primit un răspuns halucinant.

Mihai Polinschi i-a indicat nemulțumitului că poate să i se adreseze și lui Obama dacă vrea fiindcă toată organizarea concursului a fost corectă.

Efectiv, omul ne-a mărturisit că el chiar vroia un loc cinstit de muncă, are experiența necesară, dar și motivația seriozității la un astfel de post, având soția însărcinată și fiind chiar în căutarea unei surse de venit din care să-și întrețină familia în plină extindere.

Pe de altă parte, chiar problemele de familie sunt cele care au determinat lehamitea gălățeanului nostru. Ne-a mărturisit că îi este silă să meargă pe cale ierarhică să reclame indiciile temeinice de grabă suspectă cu care s-au operat angajările în posturile bine plătite de contribuabili la Ambulanța gălățeană.

Iată mai jos dialogul purtat între pretendentul la un post de șofer la Ambulanța Galați și șeful acestei instituții, dr. Mihai Polinschi căruia în 2018, ultimul an reflecat în declarația de avere, contribuabilii i-au plătit un salariu de aproape 21.000 de lei net lunar – cât președintelui Iohannis – adică aproape 4.500 de euro bani în mână.

Totul a fost legal și transparent, dar apar două procese-verbale de selecție a dosarelor 

Când i-am cerut lămuriri vizavi de această discuție, dar și procedura concretă după care s-au făcut angajările recente, Mihai Polinschi a precizat pentru Alternativa – Jurnalism fără mogul:

„Anunțul a fost afișat pe site-ul nostru, marți, la ora 15.05, iar a doua zi, miercuri (8 aprilie – n.n.), până la ora 15.00, a fost termenul pentru primirea dosarelor. Totul a fost legal și transparent. Am pus cerințele și fiecare om și-a pus documentele cerute sau declarația pe proprie răspundere și ne-a trimis e-mail. Cine a avut dosarul incomplet a fost eliminat. Da, îmi aduc aminte de cetățeanul de care ați amintit pentru că ne-a sunat și ne-a amenințat că ne reclamă la Poliție, pe un ton deloc potrivit, că vine, că drege… Și atunci i-am spus și eu că poate să ne reclame și la Obama, pentru că noi știm că selecția a fost corectă. M-a luat pe sus, iar eu nu sunt sensibil la lucruri dintr-astea. Nici măcar nu a făcut contestație, așa că… despre ce vorbim?”

ne-a declarat directorul Mihai Polinschi.

Interesant este că pe site-ul SAJ Galați apare anunțul exact așa cum a fost el reprodus în regionalpress.com, dar nu se precizează când a fost postat acolo.

Și, fiind vorba despre prima pagină a site-ului, ne îndoim – ca posesori noi înșine de site – că se poate verifica când a fost modificată și cu ce anume, la un moment dat, pagina frontală. Fiindcă nu vorbim despre o pagină nou creată sau o postare nouă într-o cronologie care, astfel, să aibă „dată individuală de apariție”.

Și mai interesant este că, deși s-au scos la concurs doar cinci posturi de asistente, pe parcurs au apărut șapte cadre cu dosare admise. Dar nicio vorbă despre postul de medic…

Astfel, în data de 9 aprilie apare pe site-ul Ambulanței publicarea unui tabel cu trei asistente și doi asistenți admiși. Iar o zi mai târziu, adăugând un asistent și o asistentă, se republică tabelul dimpreună cu precizarea:

„In urma comunicarii de catre OAMGMAMR, filiala Galati privind documetatia necesara ocuparii posturilor de asistenti medicali, comisia a reanalizat actele depose de candidati si a hotarat urmatoartea situatie finala” (sic!).

De unde deducem noi că existau două posibilități în cazul în care cineva NU putea depune dosarul complet în câteva ore, mai ales în condițiile în care instituțiile românești nu eliberează acte pe loc nici în condiții normale, darămite în vreme de pandemie:

  • fie știa dinainte că s-a cerut la Ministerul Sănătății și se va da un ordin de ministru pentru suplimentarea numărului de posturi (fie și numai pentru șase luni) și mai știa și ce acte îi vor trebui și le pregătea în așteptarea concursului,
  • fie ducea dosarul așa cum îl avea, iar cei de la SAJ Galați acceptau să-și completeze restul de acte ulterior termenului de depunere, adică după 8 aprilie ora 15:00.

Doar că, și într-un caz, și în celălalt, există mari șanse ca unele documente depuse să nu poarte fix data de 8 aprilie de eliberare din instituțiile emitente, așa cum ar fi avut orice candidat care a aflat despre concurs citind site-ul laudativ la adresa lui Fotea. Fiindcă, în ce privește data la care a fost disponibil anunțul de angajare pe site-ul SAJ Galați, încă o dată, noi nu avem nicio certitudine.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, poți s-o faci aici. Sau dă un click mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru a ne ajuta cu o donație. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

4 commentsOn Șeful Ambulanței Galați ia în râs acuzațiile de aranjare a recentelor angajări de personal | INTERCEPTARE AUDIO

  • anuntul din 9.04, pe care SAJ zice ca l-a publicat pe 9.04 la ora 15.00 este un pdf.
    Descarcati – deschideti – click dreapta – document properties – pdf-ul a fost facut la ora 16:41:36, chiar daca a fost publicat la cu 71 de minute inainte 🙂
    Celalalt, din 10.04, este ok.

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Anunțul de pe regionalpress.ro a apărut pe 8 (opt) aprilie la ora 9:46. Dvs. despre care anunț vorbiți, pe ce site și referitor la ce anume?

  • http://sajgalati.ro/ – site-ul ambulantei – descarcati cele doua pdf-uri
    2020.04.09_SAJ Galati_PV selectie dosare si 2020.04.10_SAJ Galati_PV selectie dosare
    le descarcati, le deschideti, si pe urma direct pe ele, pe text, click dreapta / document properties si vedeti data, ora, minutul si secunda la care au fost facute. Ori, daca pe site zic ca au publicat la ora 15 un pdf facut la ora 16.41, inseamna ca suntem timpiti cu totii

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Am descărcat, dar când dăm la proprietăți nu putem vedea autorul și data originală a creării pdf-urilor, ci doar data la care au fost descăcate la noi în laptop.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu