Ok, nu e normal că piețele acoperite vor fi închise începând de luni, 9 noiembrie 2020, asta am spus-o atât noi cât și mulți alții, inclusiv fostul premier Dacian Cioloș (vezi articolul mai jos).
Comercianții din piețe, care vor fi obligați să își închidă activitatea de luni încolo, așteaptau soluții de la primarul Ionuț Pucheanu (PSD), nu comentarii politicianiste.
Primarul Pucheanu a postat sâmbătă, în jurul orei 10.00, următorul mesaj pe contul său de persoană publică pe Facebook (vezi facsimil mai jos).
„Ultimele zile de piață. E sâmbătă dimineață și mulți dintre noi obișnuim să facem piața. Mai putem și mâine pentru că de luni Guvernul ne închide piețele, astfel că legumele și fructele românești intră și ele ”în carantină”. Guvernul ne trimite pe toți acum la supermarket, să ne înghesuim la marfa din import. Asta în timp ce producătorii și comercianții români nu știu cum se vor mai putea descurca. De parcă virusul atacă mai agresiv în piețele noastre decât în lumina neonului de multinațională. În scurt timp vom avea și temperaturi de îngheț, așa că nici tarabele exterioare nu vor mai putea rămâne deschise prea mult. Vedem cum infectările cresc de la o zi la alta, iar măsurile sunt fără nicio noimă, la voia întâmplării, parcă împotriva românilor”,
a scris primarul Ionuț Pucheanu pe contul său de Facebook.
În loc să spună că se va da peste cap pentru a amenaja piețe volante, mobile, în aer liber, astfel încât comercianții din piețe să aibă unde să își poată vinde marfa, în următoarele 30 de zile, primarul Pucheanu a dat un mesaj că e aiurea ce a făcut Guvernul.
Da, o fi aiurea, dar nu asta așteptau comercianții (mulți care poate l-au reales pe Pucheanu) din partea primarului Galațiului.
Pucheanu nu e postac și nici analist politic, ci primar.
Și tocmai de asta ar fi trebuit să lase deoparte criticile la adresa celor care au luat această decizie controversată de a închide piețele acoperite (lăsând însă supermarketurile să funcționeze bine mersi) și să vină cu soluții.
Despre asta ar fi trebuit să fie postarea primarului Pucheanu: despre soluții.
Despre ce măsuri a luat sau va lua Primăria Galați, împreună cu Administrația Piețelor Galați pentru a-i sprijini pe comercianți, pe cei care plătesc chirie pentru tarabele lor din piețe, astfel încât oamenii să își poată desfășura activitatea și de luni încolo.
O cu totul altă abordare a avut primarul Sectorului 2 din București, Radu Mihaiu (USR), proaspăt ales în funcție în data de 27 septembrie 2020.
La fel ca Pucheanu, primarul Mihaiu de la Sectorul 2 a postat și el un mesaj pe contul său de Facebook.
Mesajul a fost postat încă de ieri (vineri), când s-a pornit iureșul, semn că Radu Mihaiu a reacționat imediat la problemele cetățenilor din sectorul său, dar asta mai puțin mai contează.
Iată mai jos mesajul primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, ca să vedeți ce diferență uriașă de atitudine este între mesajul acestuia și cel postat de primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu.
„Azi Oborul a zumzăit mocnit. După declarația de aseară a premierului, oamenii nu înțeleg ce se va întâmpla cu această piață – vor mai putea să își cumpere mâncare de aici sau nu? Aș vrea să pot să îi liniștesc și să le spun cum vom continua, dar avem nevoie de mai multe răspunsuri de la Guvern. Am fost azi să vorbesc cu oamenii de acolo – cu cei care vin să își cumpere ce au nevoie, cei care vând la tarabe și cei care sunt în magazinele de la etajele superioare. Am întâlnit multă îngrijorare. Totuși, toți înțeleg că trecem printr-o perioadă grea și că o să mai dureze până ieșim din această criză. Am analizat împreună cu ei ce variante avem. Oamenii tot au nevoie să își cumpere de mâncare și nu pot înțelege de ce ar fi mai bine să se înghesuite toți în magazinele care ar rămâne funcționale. Producătorii sunt îngrijorați că li se va strica recolta de toamnă. Cei care comercializează lactate, carne sau alte produse perisabile sunt disperați că toată marfa lor va ajunge la gunoi dacă li se pune lacătul pe ușă din scurt. Sectorul 2 era cunoscut ca sectorul comercianților. Iar Oborul e centrul și inima comunității noastre. Deși actualul val al pandemiei este de departe mai violent și mai periculos, trebuie să găsim o soluție ca alimentele să ajungă pe masă. O variantă pe care suntem pregătiți să o urmăm ar fi ca tarabele să fie mutate afară sub corturi, iar magazinele de la etajul unu și doi să rămână deschise cu un circuit limitat și respectat strict. Am băgat azi în ședință toate direcțiile din Primărie care pot ajuta în acest sens. Am cerut Poliției Locale să asigure suficiente echipe încât să ne asigurăm că se respectă măsurile de distanțare socială în Piața Obor. Am stabilit cu cei care administrează piețele să pregătească montarea corturilor și reorganizarea tarabelor. Am convins comercianții de la tarabe să suporte chiar și frigul pentru a putea continua. Trecem prin clipe grele. Avem nevoie să depunem toți un efort. Iar piața, într-un fel sau altul, trebuie să își continue activitate – să furnizeze oamenilor hrana fără de care nu se poate trăi. Piața Obor și Cremenița își vor putea muta imediat activitatea în aer liber. Mai căutăm variante și pentru Gemeni, Delfinului, dar spațiul din jur nu e foarte ofertant. Vă țin la curent”,
a scris primarul Radu Mihaiu pe contul său de Facebook (vezi un fragment în foto mai jos) iar postarea lui integrală în acest link.
Primarul Radu Mihaiu a vorbit clar despre mutarea unor tarabe afară, despre crearea de condiții pentru comercianți astfel încât aceștia să nu aibă foarte mult de pierdut în urma măsurilor luate de CNSU, cu acordul Guvernului Orban.
Pe scurt, el a venit cu soluții, nu cu înjurături la adresa lui Orban sau la adresa ocultei mondiale care vrea ca supermarketurile să prospere în detrimentul comercianților din piețe.
La Galați, nu am auzit niciun cuvânt din partea lui Pucheanu despre înființarea de piețe mobile, volante, în aer liber, măcar în week-end, cu respectarea condițiilor sanitare.
Nu l-am auzit pe Pucheanu să iasă public și să spună că va face orice e posibil (și legal) ca să îi ajute pe comercianții din piețe ca să își poată desfășura în continuare activitatea.
Că va amenaja tarabe afară, în spațiul liber, că va face piețe volante în diverse spații de pe domeniul public din Galați.
Nu, Pucheanu a postat un mesaj tembel, un mesaj care nu a prezentat nicio soluție.
Prin mesajul său Pucheanu a vrut doar să îi arate cu degetul pe cei care au luat decizia închiderii piețelor, de parcă acesta ar fi rolul său ca primar, sperând astfel că va atrage voturi pentru PSD la alegerile parlamentare.