Acum 80 de ani, armata română a comis în zona Gării CFR un masacru de proporții ale cărui gropi comune încă nu se găsesc.
Pe 30 iunie 1940, Galați a devenit un așa-numit punct de forfecare, în care se încrucișau refugiații venind din Basarabia și armată română în retragere, cu cei care doreau să treacă în sens invers ca să ajungă în provincia proaspăt anexată de URSS, în special evrei speriați de măsurile antisemite luate de Guvernul Antonescu.
Aici s-a produs un masacru de proporții, cu un număr ce variază de la 40 la 800 de victime, în funcție de surse. Despre această pagină neagră a istoriei s-a vorbit prea puțin până acum, după cum explică istoricul Adrian Mihai Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și membru al colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Istoricul a fost intervievat de Radio France International, ediția pentru România, și articolul rezultat include declarațiile jurnalistului Dorian Galbinski, ai cărui bunici au supraviețuit persecuțiilor vremii, dar și parte din raportul medico legal ce inventariază decedații duși în patru spitale gălățene – Militar, Elisabeta Doamna, Sf. Spiridon și Israelit.
Lui Cioflâncă i se pare suspect că a mers la Galați să afle unde sunt gropile comune ale victimelor și nimeni nu știe despre ele. Dar speră că va afla unde au fost îngropați cei 40 sau 800 de oameni, iar pe clădirea Gării CFR din Galați se va pune o placă memorială pentru comemorarea acestui masacru.
Mai mult, autoritățile au încercat să îngroape din fașă incidentul și presa vremii, puternic cenzurată, stă mărturie cum se practica chiar și minciuna crasă pentru a se face scăpați vinovații.
La presiunea URSS, a avut loc o anchetă și în 1940, dar aceasta a fost mușamalizată. Căutarea adevărului a fost reluată după trecerea României în blocul comunist, la presiunile, tot politice, ce voiau condamnarea colaboratorilor regimului nazist.
Armata trage în plin
Istoricul Cioflâncă relatează cum, pe 30 iunie 1940, autoritățile locale militare decid că prioritate refugiații care veneau din Basarabia, iar cei care urmau să ajungă în Basarabia sunt opriți, pe termen nelimitat și sunt închiși într-un lagăr încropit din preajma gării Galați.
În jur de 2.000 de persoane care sunt închise fără alimente sau apă, sub cerul liber, și sunt percheziționate de agenți vamali, militari și polițiști pentru a li se lua bunurile găsite asupra lor. Sunt invocate vreo două ordine ministeriale și niște regulamente, iar acest control duce practic la jefuirea celor din lagăr, atât evrei, dar și români basarabeni, ruși sau ucraineni.
Un incident în care o femeie protestează față de controlul vamal, este pălmuită și partenerul ei intervine contra militarului agresiv se transformă într-o neînțelegere cu foc de armă și falsa impresie că cei reținuți ar avea arme și le-ar folosi împotriva soldaților puși să-i păzească.
De aici, se ajunge la o execuție în masă ale cărei urmări nici rechizitoriul procuraturii făcut în 1952, în regimul comunist, nu le stabilește clar:
„Din actele oficiale rezultă că numărul morților este numai de 48 morți și 62 răniți. Actele s-au încheiat însă de către autorități de maniera pe care o vom arăta mai jos, așa că noi reținem declarația dată de către martorul Dr. Bauling, care arată că numărul morților se apropie de o mie, fiindcă timp de 12 ore furgoanele primăriei au cărat morții direct la cimitir. De altfel, din declarația tuturor martorilor și din recunoașterile acuzaților rezultă că s-a tras în mod intens cu mitralierele și s-a epuizat toată muniția aflată asupra ostașilor.”
Despre cum a izbucnit masacrul, dar și ce vinovați au fost găsiți în final – unul dintre ei supraviețuind chiar până după 1989 și ajungând spre anii ’80 să facă bravadă de faptele sale – citiți în articolul senzațional de pe site-ul Radio France International, ediția pentru România.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.
