Mahări din PSD Galați în campanie electorală la o grădiniță. Baronul Fotea, traseistul Gîdei și tanti Viorica de la Piețe s-au îngrămădit la poze

In Local, Politruci&Traseiste

Ahtiați după imagine și aflați într-o permanentă goană după voturi, câțiva dintre liderii PSD Galați s-au coborât până într-acolo încât au ajuns cu campania electorală și în grădinițe.

Orice obiectiv, oricât de mic ar fi, nu poate fi inaugurat în județul Galați până când nu apare și gașca de la centru condusă, după caz, de baronul Costel Fotea sau de primarul Ionuț Pucheanu.

De exemplu, zilele trecute, în comuna Negrilești, a fost inaugurată o grădiniță construită din fonduri europene.

La inaugurarea grădiniței, pe lângă primarul și alți consilieri locali PSD din Negrilești (o comună cu 2.300 de suflete), au insistat să vină și câțiva mahări din organizația județeană a PSD Galați.

Așa se face că în prima linie, când s-a tăiat panglica, s-au inghesuit baronul Costel Fotea, parlamentarii PSD Marius Humelnicu, Laurentiu Gîdei (traseist provenit din defunctul PDL) și Viorica Sandu (alias tanti Viorica de la Piețe), plus prefectul Claudiu Gavril, care acum 4-5 ani era independent și anti-PSD.

Fotea a preluat rolul de maestru de ceremonii, punând rapid mana pe foarfecă.

La intrare – baloane alb-roșii, semn că pesediștii din Negrilesti țin cu Dinamo 😀

Ce treabă să aibă alde Humelnicu, Gîdei și tanti Viorica de la Piețe cu inaugurarea unei grădinițe din nord-vestul județului Galați?

Noi știm ca ei sunt parlamentari, că încasează salarii dolofane + sume forfetare în cuantum de 35.000 de lei fiecare, așa că ar trebui sa fie prezenți în Parlament, nu aiurea prin județ, intoxicând până și grădinițele cu duhoarea lor electorală.

Cum să mergi, mă, în mijlocul unor copii de grădiniță, care evident că nu au drept de vot, ca să te lauzi pe tine, după care să lauzi și Partidul (PSD) care ți-a dat serviciu?

Fotea, Humelnicu, Gîdei și Gavril au băgat cu toții nasul în poză și s-au comportat ca niște jupâni, de parcă acea grădiniță fusese construită din banii lor.

Când va începe, oficial, campania electorală acești trântori politici vor fi în stare să susțină că ei au inventat apa caldă și mersul pe jos.

Sursa foto: Facebook/Marius Humelnicu


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu