Marius Humelnicu va fi senator PSD Galați, asta e sigur.
Locul 1 pe lista PSD Galați îi garantează 120% lui Humelnicu că va ajunge senator.
Am analizat un pic CV-ul și declarația de avere ale acestui individ pus cu mâna de baronul Dan Nica pe listele PSD Galați.
Și ne-am îngrozit.
Într-o țară normală, Marius Humelnicu nu ar avea ce să caute în Parlament.
Vorbim despre un individ care s-a lipit de banul public și care nu s-a remarcat prin absolut nimic.
Un tip care a ars etapele și care a ajuns să lucreze inclusiv de două ori în Guvernul României, la Ministerul Transporturilor, fără să aibă nici măcar o realizare profesională notabilă.
Să luăm pe rând sinecurile pe care Humelnicu le-a primit pe linie de Partid, pentru că a fost și este membru de vază al PSD Galați.
1. Șef la cabinetul parlamentar al deputatei Lucreția Roșca (PSD). În anul 2008, Humelnicu a fost angajat de deputatul PSD Galați Lucreția Roșca la cabinetul său parlamentar ca să-i schimbe apa la flori (vezi articolul de mai jos).
O fi udat și florile tânărul Humelnicu, n-avem de unde ști, dar oficial el a fost șeful de cabinet parlamentar al deputatei Roșca.
Adică, potrivit fișei postului unui șef de cabinet parlamentar, Marius Humelnicu realiza comunicatele de presă, coordona relația cu mass-media, făcea programări pentru interviuri și organiza conferințele de presă. Problema este că în anii 2008-2009, deputatul Lucreția Roșca nu a organizat nicio conferință de presă și nu a chemat pe nimeni la interviuri, ci a stat cu capul la cutie în Parlament. Și-atunci, pentru ce a încasat bani tânărul șef de cabinet Marius Humelnicu?
2. Director al Direcției pentru Sport a Județului Galați. În anul 2009, sătul să fie băiatul bun la toate la cabinetul deputatei Roșca, Marius Humelnicu și-a aranjat ploile la Partid pentru a fi numit director coordonator în cadrul Direcției pentru Sport a Județului Galați. Doar fusese sportiv de înaltă performanță, ce Dumnezeu!, mai ales când bătea cornere pentru Cimentul Fieni, echipă unde a evoluat în prodigioasa lui carieră de fotbalist.
3. Șef serviciu Autoritatea Rutieră Română (ARR). În anul 2013, Marius Humelnicu a fost numit șef de serviciu în cadrul Autorității Rutiere Române (ARR), un organism aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Să amintim câteva dintre atribuțiile ARR ca să vă faceți o idee cam ce găină cu ouă de aur avea pe mână Marius Humelnicu:
a) licenţiază operatorii de transport rutier şi operatorii economici care efectuează activitaţi conexe transportului rutier;
b) eliberează licenţe de traseu operatorilor de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale;
c) autorizează şcolile de conducători auto şi de instructori auto.
4. Secretar de stat în Ministerul Transporturilor. În august 2015, în timpul Guvernului Ponta 3 (PSD), Marius Humelnicu a ajuns secretar de stat în Ministerul Transporturilor, cu bilet de trimitere de la PSD Galați, unde l-a înlocuit pe Marius Mărgărit zis „Ciasuri”. Tânărul PSD-ist Humelnicu a reușit să supraviețuiască până în data de 31 mai 2016 în postul de secretar de stat la Transporturi, deși Guvernul Ponta picase după tragedia de la Colectiv (30 octombrie 2015) iar prim-ministru devenise Dacian Cioloș.
5. City-manager al municipiului Galați. Concedierea de la Transporturi nu l-a afectat pe Marius Humelnicu. Și asta pentru că, în data de 5 iunie 2016, Ionuț Pucheanu (PSD) câștiga în mod surprinzător alegerile pentru Primăria Galați. La câteva zile după victoria la mustață a lui Pucheanu s-a zvonit că Humelnicu, rămas fără serviciu, va deveni city manager al municipiului Galați. Ceea ce s-a și întâmplat, în data de 1 august 2016, atunci când Marius Humelnicu, singurul înscris pentru acest post (au înțeles toți că nu are rost să se înscrie la concurs) a câștigat cu maximul de puncte – 100. De ai fi zis că a venit cu subiectele scrise de-acasă…
6. Din nou secretar de stat la Transporturi. În data de 2 august 2019, Marius Humelnicu a redevenit secretar de stat în Minsiterul Transporturilor, în timpul Guvernului Dăncilă. De data asta, însă, mandatul lui Humelnicu a fost scurt, de numai 3 luni, pentru că guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură, iar locul său a fost luat de Guvernul Orban. Humelnicu a revenit în noiembrie 2019 în funcția de city manager al Galațiului.
7. Senator PSD Galați în Parlamentul României. A 7-a sinecură primită de Humelnicu datorită apartenenței sale la PSD Galați va fi și cea mai sigură & importantă: senator de Galați. Fiind pe prima poziție în lista PSD pentru Senat, Marius Humelnicu nu are cum să rateze șansa de a deveni senator. Și asta pentru că PSD va scoate un scor electoral care să îi permită să trimită în Parlament măcar un senator și un deputat.
Iată cum un individ șters, care a avut locuri de muncă (bine plătite) doar datorită faptului că a jucat bine pe linia de fund a PSD Galați a reușit să se cațere până în vârful grămezii, devenind senator.
Este o rușine și o mare bătaie de joc la adresa gălățenilor că un astfel de politruc fără cine știe ce realizări profesionale, care probabil nu ar fi făcut purici nicăieri în mediul privat, a ajuns acum să fie privit ca o mare valoare.
La capitolul studii, Marius Humelnicu stă de la excelent în sus. Nici olimpicii internaționali la matematică nu au atâtea diplome câte a strâns Humelnicu, până la 43 de ani.
Absolvent al Liceului cu Program Sportiv din Galați, Humelnicu spune că a făcut Facultatea Mecanică din cadrul Universității Dunărea de Jos – specializarea Inginerie Managerială și Tehnologică.
Apoi, Humelnicu se laudă și cu două diplome de master: în „Drept și Administrație Publică Europeană” în cadrul Facultății de Drept de la Universitatea „Danubius” Galați (2010) și altul în „Siguranța și performanțele circulației rutiere”, Facultatea de Mecanică din cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași (2015).
Și asta nu e totul.
În anul 2012, Marius Humelnicu a devinit „expert în achiziții publice”, după ce a absolvit cursurile Fundației Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie – filiala Galați.
Ce mai, Humelnicu este o capacitate mondială.
În timp ce lucra ca director la Direcția de Sport sau șef la ARR, Marius Humelnicu învăța din greu pentru master și se pregătea să devină multilateral dezvoltat.
În mod normal, cu o asemenea pregătire (1 facultate + 2 master + expert în achiziții publice), Marius Humelnicu ar trebui să poată accede în orice multinațională, să le arate el corporatiștilor cum stă treaba.
Problema este că Humelnicu nu a avut niciodată curajul să meargă să muncească în mediul privat, acolo unde dacă ești bun, rămâi, iar dacă ești petardă, iei liftul direct de-a rostogolul pe scări și dispari din peisaj.
În cei 12 ani de când tot muncește pe filiera PSD, viitorul senator Marius Humelnicu a strâns ceva avere.
Astfel, potrivit propriei sale declarații de avere, depusă în 30 august 2019, după ce a fost numit pentru a doua oară secretar de stat la Transporturi, Marius Humelnicu deținea 2 apartamente. Unul în Galați, de 68,62 de mp, și altul în Brașov, în suprafață de 98,36 mp.
Apartamentul din Brașov a fost achiziționat în anul 2018, când Humelnicu era city manager al Galațiului și făcea apel la gălățeni și la oamenii de afaceri să investească în Galați, să își bage banii în Galați pentru că orașul este pe trend pozitiv și va crește enorm în următorii ani.
Și în timp ce punea această placă, city managerul Humelnicu își investea liniștit banii în… Brașov, care chiar este un oraș viu.
Tot în 2018, city managerul Marius Humelnicu a achizționat un autoturism Volkswagen nou-nouț, însă nu specifică nici ce model anume și-a cumpărat și nici cât a costat mașina. La o marcă unde modelele de bază pleacă de la 10 mii și ajung și la peste 100 de mii de euro, asemenea „scăpări”, similare cu cea din declarația de avere a colegului său de PSD, primarul Pucheanu, miros a ceva de ascuns…
Este adevărat că familia Humelnicu are și datorii, unele chiar consistente, cum ar fi, de exemplu, cea de 351.000 de lei, la Banca Transilvania. Creditul a fost făcut tot în 2018, pe o perioadă de 24 de ani, până în anul 2042.
Probabil că după ce va deveni senator, cei 42 de ani se vor comprima subit în 4,2 ani, pentru că știm cu toții cât de bine reușesc să pună parlamentarii ban peste ban în timpul mandatului.
La capitolul salarii, familia Humelnicu a câștigat foarte bine în anul fiscal 2018 (cel la care se raportează declarația de avere depusă în august 2019).
Astfel, soția lui Humelnicu, Corina Humelnicu, a avut venituri din două locuri, ambele ca bugetară (vezi foto mai jos).
Corina Humelnicu lucrează în cadrul ADI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) Serviciul Regional Apă Galați, o asociație condusă de oamenii PSD.
Pentru cei care nu știu, precizăm că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Serviciul Regional Apă Galaţi” s-a înfiinţat în 2010, având în componenţă 21 membri: Judeţul Galaţi, Municipiile Galaţi şi Tecuci, Oraşele: Tîrgu Bujor şi Bereşti, Comunele: Barcea, Braniştea, Cosmeşti, Cuza Vodă, Drăgăneşti, Fundeni, Independenţa, Iveşti, Lieşti, Matca, Pechea, Piscu, Şendreni, Slobozia Conachi, Tudor Vladimirescu şi Umbrăreşti.
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiilor nr. 5/2010, membrii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Serviciul Regional Apă Galaţi” au desemnat Societatea Apă Canal S.A. Galaţi ca Operator Regional.
De la ADI Serviciul Regional Apă Galați, Corina Humelnicu a încasat, în 2018, suma de 37.252 de lei net.
Însă, dumneaei a mai lucrat și la cabinetul parlamentar al unui deputat PSD Galați (nu precizează care anume), de unde a încasat 21.136 de lei net anual.
Marius Humelnicu a fost însă cel care a ținut casa.
Și asta pentru că, în calitate de city manager al Galațiului, Marius Humelnicu a avut un venit anual net, în 2018, de 106.704 lei.
După ce va deveni senator, Humelnicu va avea pe mână de 5 ori mai mulți bani.
Și asta pentru că un senator dispune lunar de aproximativ 54.000 de lei (11.000 de euro), incluzând aici salariul și sumele forfetare (cheltuielile cu transportul, cu cabinetul parlamentar, diverse deconturi) cu care el poate jongla cum vrea.
E, atunci să vezi prosperitate pe capul lui Humelnicu, că doar el a făcut multe cafele și a citit multe ziare de sport până să ajungă senator.
Sursa foto deschidere: contul de Facebook al lui Marius Humelnicu