Când i-a jignit pe autorii de la publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul (Iulian Grosu și Mihai Angheluță Jr.) primarul Pucheanu a făcut de fapt de râs funcția pe care o ocupă vremelnic.
Nu ai cum să fii primar al unui municipiu mare ca Galațiul (bine, cât a mai rămas din el) și să te exprimi în asemenea hal la adresa unor cetățeni care te critică.
Iată ce a spus primarul Pucheanu la Reperul TV, un post local plătit din bani publici, care are contract de promovare cu Primăria Galați:
„Dacă ne luăm după cei ce se dau a fi ziariști (Iulian Grosu și Mihai Angheuță Jr. – n. red.), dacă nu fac, de ce nu fac… dacă fac, e nasol că fac. Având 4 instituții consistente într-un areal de câteva sute de metri distanță unii de ceilalți, cu zeci și sute de angajați, să îți pui întrebarea: pentru ce este necesară o parcare?, trebuie să fii stupidul stupizilor, din punctul meu de vedere, și mă refer în special la cineva anume. (…) Da, este un stupid cel la care mă refer”.
Ia spuneți voi, că probabil sunteți umblați prin lume și sunteți și la curent cu știrile: unde ați mai văzut voi un primar care să îi jignească, să îi facă „stupizi” pe cetățenii/autorii care au criticat un proiect propus de el (parcarea subterană din fața Primăriei Galați, în cazul de față)?
Mai mult, primarul Pucheanu a recidivat în materie de jigniri și la TV Galați, un post local care de asemenea încasează bani publici de la Primăria Galați.
„Pentru stupizii care încă mai pun sub semnul întrebării această investiție, în mod special un tip care se chinuie al naibii de tare, ori n-are acasă ce mânca… E un domn care vă face de rușine breasla. Eu nu înțeleg de ce nu reacționați chiar și d-voastră, pentru că el chiar se dă ziarist. Și, ăăă, eu cred că acasă n-are foarte mult de mâncat, de ce pune pe masă, și se hrănește cu carnea pe care o strânge de la cetățeni (…)”,
a spus primarul Ionuț Pucheanu, la TV Galați (vezi video la finalul articolului).
Toate aceste jigniri au fost lansate în fața „moderatorului” Ciprian Jașcu, care de fapt este angajat la Poliția Locală Galați, ca șef al Serviciului Supraveghere Video, subiect asupra căruia vom reveni.
Primarul Pucheanu este prim-vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România (AMR), condusă de Emil Boc (primar Cluj-Napoca), un organism din care fac parte toate cele 103 municipii din țară, precum și cele șase sectoare ale municipiului Bucureşti.
Pucheanu este al 3-lea sau al 4-lea om în conducerea asociației care îi reunește pe toți primarii de municipii din România, ceea ce înseamnă că el îi reprezintă și pe primarii din România, nu reprezintă doar Galațiul.
Iată însă că în ciuda acestui statut de ales public, primarul Pucheanu folosește un limbaj golănesc la adresa cetățenilor și își permite să îi jignească pentru că au criticat un proiect inițiat de el.
Acesta este nivelul.
Aici a ajuns Galațiul, din păcate, după care ne mirăm că în oraș au rămas mai puțin de 200.000 de cetățeni și că Galațiul va fi retrogradat la gradul de municipiu de rangul 2.