Licitație suspectă la Primăria Galați. Același câștigător, același program și aceeași sumă de bani ca în 2018!

In Local, Presatârnații

Administrația Pucheanu continuă să îi sfideze pe contribuabilii gălățeni prin modul cel puțin suspect în care atribuie licitații din bani publici.

O licitație pentru organizarea de evenimente cu ocazia zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului 2019 are același câștigător ca anul trecut, cu aceeași sumă de bani ca anul trecut și exact același program ca anul trecut (2018).

Câștigătorul licitației este SC Radio Galați Media SRL (Pro FM Lider FM), un post de radio care periodic îl invită în studio pe primarul Ionuț Pucheanu ca să își prezinte mărețele realizări.

Radio Galați Media SRL a câștigat licitația pentru Ziua Copilului 2018 (anul trecut) cu suma de 49.500 de lei, pentru un program întins pe parcursul a 2 ore și jumătate, în trei parcuri din Galați.

În 2019, tot Radio Galați Media SRL a fost desemnată câștigătoare pentru a organiza Ziua Copilului, cu aceeași sumă de 49.500 de lei și cu un program de dansuri și cântece tras la indigo.

Caietele de sarcini pentru cele două evenimente din 2018 și 2019 par identice.

Totul pare o mascaradă, o farsă îmbrăcată în haina unei licitații care să dea un parfum de legalitate.

Recompense pentru ProFM LiderFM pentru servicii aduse administrației Pucheanu

Primarul Pucheanu se simte ca peștele în apă de câte ori vine la emisiunile ProFM LiderFM (și vine des) pentru că niciodată nu este deranjat de moderatori cu întrebări care să îl pună în dificultate.

Uneori, laudele sunt stânjenitoare pentru un ascultător neutru, care conștientizează că logoreea din interviurile cu Pucheanu nu are corespondent în realitate.

Iar răsplata pentru aceste emisiuni favorabile la adresa administrației Pucheanu vine de cel puțin de două ori pe an pentru cei de la ProFM Lider FM.

În ultimii ani, Radio Galați a câștigat cu regularitate festivalul numit Poveste de Iarnă sau Târg de Crăciun organizat la începutul fiecărui decembrie (6-20 decembrie).

De asemenea, Radio Galați (ProFM LiderFM) are abonament la Ziua Copilului – 1 Iunie, ocazie cu care încasează aproximativ 50.000 de lei din bani publici pentru câteva manifestări care durează numai 2 ore și jumătate.

În 2017, Radio Galați a pus mâna pe un contract de 297.000 de lei de la Primăria Galați ca să facă Ziua Marinei. A ieșit o petrecere săracă în evenimente și cu niște artiști de pluton.


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu