La portul de ambarcațiuni de lângă Trecere Bac se va lucra timp de 5 ani! Așa, ca chestie, Cluj Arena a fost gata în 2

In Local

Cu adevărat deranjant în toată discuția despre viitorul port de ambarcațiuni din Galați nu ni se pare că acesta va fi construit de o firmă de apartament, ci faptul că Primăria Galați a propus ca lucrările să fie gata peste 5 ani.

Alții ridică orașe întregi (și pe nisip) în mai puțin de trei ani, iar în Galațiul ăsta uitat de lume primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, anunță cu mândrie în glas că lucrările la un amărât de port de ambarcațiuni vor dura 5 ani de zile.

Dar să admitem că noi, gălățenii, nu ne putem compara cu cetățenii din Qatar sau Dubai, care fac zgârie nori în trei ani de zile, în deșert.

Să ne raportăm, așadar, la obiectivele ridicate de români, în România. Spre exemplu, Cluj Arena, adică stadionul de 45 de milioane de euro, care a fost inaugurat în octombrie 2011 și care a costat 45 de milioane de euro.

Ei bine, acest stadion modern a fost ridicat fix în 2 ani și 4 luni de zile, lucrările fiind începute în iulie 2009.

Așadar, niște români din Cluj-Napoca au putut să facă ditamai stadionul în 2 ani (și-un pic), iar Galațiul se laudă că va reuși să ridice un banal port de ambarcațiuni în fix 5 ani de zile, adică în 2022.

Portul de ambarcațiuni, gata peste un cincinal

Oricum am întoarce problema, termenul de 5 ani sfidează orice logică. Și dacă s-ar lucra cu un singur muncitor, probabil că finalizarea portului de ambarcațiuni de lângă Trecere Bac tot ar dura mai puțin de 5 ani.

Nu ai cum să lucrezi 5 ani de zile la un obiectiv de 1 milion de euro (nu 45 de milioane de euro, cât a costat Cluj Arena), și să ai pretenția să fii aplaudat pentru munca prestată.

Primăria Galați a atribuit direct contractul pentru portul de ambarcațiuni firmei de apartament Marina Danubius SRL Galați, care în 2016 a avut o cifră de afaceri de zero lei, și a prevăzut în Caietul de Sarcini ca lucrările să fie realizate în 5 ani de zile.

Bine că Primăria Galați s-a limitat numai la un singur cincinal căci, la cât de “repede” se mișcă lucrurile în Galați, probabil că nu se supăra nimeni dacă primăria ar fi precizat că acceptă ca obiectivul să fie realizat și în 10 sau chiar 15 ani.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Mobile Sliding Menu