Cele două piscine la care au fost demarate deja lucrările de construcție vor avea fiecare 50 de metri pătrați, adică 10 m lungime și 5 m lățime.
Vor fi, de fapt, niște ligheane (sau bălii) mai mari, în care clienții Plajei Dunărea vor putea, în cel mai fericit caz, să stea fund în fund, că de înotat nu se pune problema.
Adâncimea celor două piscine va fi de numai 1,40 m, ceea ce înseamnă că în cazul unui adult normal nivelul apei va ajunge undeva în dreptul pieptului.
Piscinele nu vor face valuri nici la propriu, nici la figurat. Și asta pentru că ele nu vor fi dotate cu accesorii pentru distracție, cum ar fi sistem de înot contracurent, sistem de făcut valuri, sistem de hidromasaj, tunuri sau cascade.
Cu toate astea, potrivit Primăriei Galați, cele două piscine de 10/5 m vor costa în total 600.000 de lei, adică 120.000 de euro.
60.000 de euro pentru o piscină cheală (simplă, fără dotări suplimentare) de 10 metri lungime și 5 metri lățime este cu siguranță un preț exagerat, dacă e să ne raportăm la alte prețuri de pe piața de construcții piscine.
Dar, așa cum obișnuiește de 7 ani încoace, administrația Pucheanu va construi și de această dată scump, prost și fără rost.
Prin urmare, nu e de mirare că aceste două „ligheane” de 60.000 de euro bucata (adică 1.200 euro/mp) vor fi pe cât de scumpe, pe-atât de inutile.
Sursa foto: Facebook/Ionuț Pucheanu