La Galați, până și concertele pentru copii reprezintă un bun prilej pentru jefuirea banului public

In ArteFapte, Divertismind

Nu există manifestare organizată de Primăria Galați, care să nu fie supraevaluată astfel încât firmele care pun mâna pe contract să se poată îndopa din bani publici.

Că sunt organizate de 1 Mai, de Ziua Marinei sau de Zilele Galațiului, toate, dar absolut toate petrecerile din bani publici primesc zeci, poate chiar sute de mii de euro. Problema este că de fiecare dată programele artistice sunt de toată jena, făcute parcă dintr-un buget de austeritate, nu unul extrem de generos, după cum am tot scris pe Alternativa – Jurnalism fără mogul.

Ultima ispravă: evenimentul intitulat “Poveste de iarnă 2017”, dedicat copiilor din Galați, care se va desfășura pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, în perioada 29 noiembrie – 24 decembrie 2017. Evenimentul se întinde pe durata a 26 de zile calendaristice, însă numai în 10 dintre acestea vor avea loc spectacole. Bine, spectacole e mult spus, căci e vorba de câteva dansuri populare, niște concerte de 2 lei și împărțirea unor cadouri, în data de 6 decembrie, de Sf. Nicolae.

Concerte pentru copii, ca să profite oamenii mari ahtiați după bani publici

Pentru evenimentul “Poveste de iarnă 2017”, Primăria Galați a alocat suma de 200.000 de lei (43.000 de euro) fără TVA. Spre comparație, anul trecut, în 2016, pentru același eveniment s-au alocat 263.000 de lei, însă firmei câștigătoare i s-a impus în Caietul de Sarcini să organizeze evenimente în absolut fiecare zi, în perioada 6 – 24 decembrie 2016 (în total 19 zile de manifestări).

În 2017, pentru 200.000 de lei, firma care va câștiga pseudo-licitația organizată de Primăria Galați va fi obligată să aibă activități numai în ziua de 29 noiembrie 2017 și în zilele de 6, 7, 8, 9, 10, 13, 15, 20 și 23 decembrie 2017. În aceste 10 zile, vor avea loc numai 4 concerte susținute de așa-ziși “artiști renumiți”, cum sunt ei catalogați în Caietul de Sarcini, artiști care trebuie selectați din următoarea listă: Xonia, Radu Ille, Nicole Cherry, Elena Ionescu, Dorian Popa, Grasu XXL, Matteo, Alina Eremia, Manuel Riva și Ștefan Hrușcă.

Oricât de generoși am fi în calcule, nu are cum să coste 43.000 de euro câteva dansuri populare, 300-400 de pungi cu cadouri și 4 concerte cu alde Hrușcă și Dorian Popa sau Alina Eremia (care percep cel mult 3.000 de euro pentru o prestație de 60 de minute). Anul trecut, evenimentul “Poveste de iarnă 2016” a fost adjudecat de Radio Galați Media SRL, firmă care, din 2013 încoace, este abonată la contracte cu Primăria Galați.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu