Românii sunt din nou amăgiți pe banii lor, cu pomeni la găleată
Dacă partidele nu mai dau așa ceva în campaniile electorale, cineva trebuie să le asigure românilor stocul de găleți. Și s-a găsit Kaufland, la pachet cu o umilință portocalie.
Zilele acestea, marea fiță la cumpărăturile din supermarketul german este căldarea cu portocale.
Clienții pot alege – dacă au ce – dintr-o grămadă de portocale ba necoapte, ba portocalii pe jumătate de zici că le-a prins flama doar într-o parte, ba semimucegăite, ba chiar lovite și cu zeama scurgându-se lipicios prin coaja despicată.
Pot lua câte încap într-o găleată de plastic, semitransparentă, pe care, bineînțeles, majoritatea o umplu cu vârf de abia stau citricele în echilibru pe bandă la casa de marcat. Prețul a variat de la 5 lei și ceva găleata la aproape 15. În weekend, în Kauflandul de la Inelul de Rocadă, „setul de portocale” (de zici că cine știe ce tehnologie o fi implicată să vinzi rebuturi la grămadă) era cât se vede pe etichetă.
Un fel de mesaj disprețuitor de genul „dacă tot sunteți săraci, hai să vă și umilim un pic”, să stați și să culegeți niște fructe cât de cât din ce alții ar arunca la gunoi cu tonele. Și să mai și plătiți pentru pomana asta că altfel oricum ar trebui să le trecem la pierderi.
Portocale furajere?
În ciuda reglementărilor, se vede că românilor li se poate vinde aproape orice fiindcă ei acceptă să cumpere aproape orice. Deși ar trebui specificat ce calitate sunt acele portocale (a I-a, a II-a etc.), pe etichetă apare doar țara de proveniență și cam atât.
A, și în mod curios, ca pentru proști, faptul că „nu se recomandă consumul cojii”. Adică atunci când veți băga câte trei-patru portocale în gură strivindu-le între maxilare într-o ploaie de zeamă, aveți grijă că coaja (sic!) poate dăuna grav sănătății.
Dar de ce? E stropită cu ceva uraniu îmbogățit?…
Una peste alta, într-o epocă în care până și ouăle trebuie vândute la dimensiune, cu dată de expirare și precizarea dacă au „crescut” pe sol sau în găini atârnate în rafturi cu becuri chioare să li se pară mereu că se crapă de ziuă, fructele – consumate într-o mai mare proporție (decât ouăle, de exemplu) de copii – se comercializează precum semințele de floarea-soarelui la pahar, din poala minoritarei printre băncile de pe stadion.
Ca să le dăm idei celor de la Fisc chiar dacă ei ocolesc mereu acest gen de afaceri în detrimentul băbuțelor cu leușteanul nestandardizat, ne întrebăm cum anume se face scoaterea din stocuri a portocalelor vândute? Și cum se evidențiază încasările în gestiune pentru a se putea calcula TVA-ul și alte alea?
Observați că, în colțul dreapta jos, pe etichetă este trecut prețul de 1,50 lei/kg. Dar de unde se știe câte kilograme s-au vândut atâta timp cât găleata nu se cântărește, ci fiecare ia cât îl duce îndemânarea să stivuiască în ea? Și cum se raportează încasările când prețul variază la câteva zile, de la 5 la 15 lei găleata? Se contabilizează la cel mai mic preț?…
Aceste chițibușuri contabile extrem de concrete sunt cele care pe micul comerciant îl îngroapă în stive de acte, taxe și controale. Poate analizând cazul Kaufland, mulți vor învăța cum să-și vândă rebuturile pe bani buni. Ba să-i mai și folosească pe clienți ca forță de muncă voluntară la sortarea mărfii.
Kaufland sau mai bine nu
În ce ne privește, am învățat de mult că acest lanț de supermarketuri poate fi adesea ocolit în favoarea unor furnizori cu sortimente mai bogate sau cel puțin un comportament mai respectuos față de clienți.
Nu este prima oară în ultima jumătate de an când constatăm că, vorba aia, „nici neamțul nu mai e ce-a fost”.
Astă toamnă, când producătorii locali mai aveau un pic și-și dădeau foc la contabilitatea firmelor, că stăteau cu marfa-n depozit și ochii-n soare după comercianți, Kaufland vindea mândru țelină românească, dar numai pe etichetă. În fapt, țelina, pentru cine știa să caute etichetele sacilor din care se descărcau în lădițele de expunere, era bine-merci din Cehia sau Germania. O alterare de proveniență pentru care un mic comerciant n-ar scăpa fără o amendă de minim 5 mii de lei în 48 de ore ca să nu fie 10 mii…
Iar cine are nenorocul să intre în ultima oră de funcționare în ditamai supermarketurile – dotate cu două rânduri de case, ca să scoată ochii cumpărătorilor cât de dotați sunt ei – va trebui să aștepte aproape un sfert de oră la rând, la ieșire. Fiindcă doar două case sunt de regulă deschise pe final. De parcă personalului i-ar fi frică să închidă de unii singuri magazinul, musai să mai fie prin preajmă și doi-trei clienți cărora le-a crescut barbă la rând așteptând să fie taxați.
