Urmașii comuniștilor veniți cu tancul rusesc se țin cu dinții de scaunele statului român

In Actual, National, NePriveste

România este captivă, și astăzi, parveniților descălecați de pe tancul rusesc. Prin urmașii acestora care se țin de scaune, și la propriu, dar și la figurat.

Ditamai președinții Camerei Deutaților și Senatului și-au bătut joc de rigorile funcțiilor pe care le dețin chiar și în cadrul unei ceremonii de maximă solemnitate cum a fost cea a prezentării omagiilor la catafalcul Majestății Sale, Regele Mihai I.

În momentul în care în Sala Tronului Palatului Regal de pe Calea Victoriei a intrat Președintele României, toată lumea s-a ridicat și a așteptat mai bine de un minut ca acesta să salute familia regelui și reprezentanții caselor regale prezente la ceremonii.

Doar președintele Senatului, apoi cel al Camerei Deputaților și în final chiar și prim-ministrul s-au așezat cu nepăsare, ignorând protocolul, dar și minimul bun-simț. Tudose, însă, vizibil stânjenit și după câteva secunde bune în care, probabil, a cumpănit îndelung dacă să-și respecte funcția sau să-și imite stăpânii de la partid.

Pe vremuri îl goneau pe rege, azi nu se mai lasă ei duși

Tăriceanu, Dragnea și Tudose dovedesc prin gestul lor că sunt vajnici urmași ai comuniștilor grobieni care odinioară o puneau pe Regina Mamă să le pipăie pistolul. Gheorghiu-Dej avea unul sub veston ca să demonstreze că venise pregătit serios să-l facă pe rege să abdice, nu să pățească precum Antonescu pentru care însuși Mihai I chemase gărzile să-l aresteze.

Liderii PSD-ALDE și vătaful lor la Guvern arată astăzi nu lipsă de respect față de președintele Iohannis, ci față de instituția prezidențială însăși. La fel cum înaintașii lor disprețuiau instituția monarhică.

Mai mult, gestul lor de a se așeza sfidători pe scaune, ca și cum s-ar teme să nu li le fure cineva de sub dosurile ilustre, este o jignire inclusiv la adresa țărilor reprezentate de o bună parte dintre fețele regale prezente la funeralii.

Un fel de „ne doare-n dos de Spania, Suedia, Luxemburg și chiar Marea Britanie”, ai căror reprezentanți de prim-rang salutau respectuoși, în picioare, președintele României. Și s-au așezat pe scaune, că poate le trece. Iar pe scaunele funcțiilor și-au pus chiar și lipici, că poate le trec dosarele penale pe sub masa și ochii închiși ai JUstiției și scapă…

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu