Țară-n șanț. Jandarmeria Galați nu răspunde de ce fac angajații săi, inclusiv la program – deși unii falsifică acte, iar altul incendiază mașini

In Actual, ImpoziTaxe, Local, Siguranță, Sistemul

Reacția Jandarmeriei Galați vizavi de fapta profund antisocială a unui ofițer de-al său ar trebui să repună acut în discuție nu doar legitimitatea interacțiunii acestei instituții cu spațiul public civil, dar și onoarea în sine a acestei arme.

Căpitanul care a incendiat 9 (nouă) mașini într-un cartier central al Galațiului este în continuare angajat al Jandarmeriei, conform comunicatului instituției, iar aceasta nu își asumă nicio răspundere pentru fapta sa și cu atât mai puțin faptele celorlalți doi angajați care l-au ajutat să-și ascundă inițial urmele.

Pe fondul geloziei, jandarmul George Daniel Băcanu, ajuns căpitan la nici 30 de ani în structura care asigură paza instituțiilor publice, i-a incendiat mașina fostei soții. Căpitanul era despărțit de acesta, care l-ar fi părăsit pentru alt bărbat. Fosta soție a lui Băcanu și actualul partener sunt și ei angajați MAI, în cadrul unor structuri de informații și protecție internă, după cum se vehiculează în presă.

Nouă asta ne sună a SRI, respectiv DGPI a Poliției Române (fosta UM 0215 zisă „doi ș’un sfert”), dar dacă nu este așa n-au decât respectivele instituții să vină public cu comunicate prin care să infirme informațiile.

Grav este că, de la mașina fostei soții de jandarm, focul s-a întins și la alte 8 mașini, lăsând oameni nevinovați fără mijloace de deplasare individuală, în prag de iarnă, în plină pandemie.

Foto: ISU Galați

Jandarmeria Galați a ieșit inițial cu un comunicat lacrimogen, confirmând, abia după două săptămâni, după ce informațiile privind profesia incendiatorului au apărut în presă, că

„Persoana acuzată este cadru militar al unității noastre din anul 2013. Pînă acum, activitatea ofițerului a fost evaluată prin calificativele «bine» și «foarte bine», acesta nu a săvărșit abateri disciplinare și a fost declarat «apt» la toate testările psihologice.

Instituția noastră se delimitează de astfel de comportamente și este prima interesată în clarificarea tuturor împrejurărilor în care a fost implicat cadrul militar. Vă precizăm că au fost puse la dispoziția Parchetului Militar toate informațiile solicitate pe timpul anchetei și, în continuare, vom răspunde tuturor solicitărilor.”

Ulterior, comunicatul Parchetului Militar vine cu precizări care se bat cap în cap:

„La data de 12.10.2021, în jurul orei 22,07, în timp ce se afla în timpul liber (s.n.), pe fondul geloziei, a incendiat autoturismul (…) parcat în faţa scării (…) folosind un pet de 2,6 litri benzină achiziţionat în aceeaşi seară, la ora 21,47 (…), incendiul propagându-se şi distrugând alte opt autoturisme, precum şi uşa din termopan cu accesoriile sale de la intrarea în bloc. (…) Inculpatul l-a determinat în aceeaşi noapte pe un subaltern al său să întocmească, fără vinovăţie, un proces-verbal de control în fals în registrul de control (s.n.) de la Prefectura Galaţi. A doua zi, căpitanul a întocmit personal un proces-verbal în fals în registrul de control la Agenţia Galaţi a BNR, solicitându-i apoi unei subalterne să declare în fals că în noaptea precedentă ar fi fost controlată de el în timpul serviciului (s.n.)”.

Așadar, două instituții militare, în care cetățenii ar trebui să aibă încredere și pe care ar trebui să le considere chiar mai mult decât onorabile, dau informații confuze și derutante prin însăși esența lor.

Mai exact, dacă jandarmul incendiator era în timpul liber, de ce sunt faptele sale cercetate și judecate de justiția militară? Ca să nu aibă acces păgubiții la actul de justiție decât eventual cu mari cazne și piedici birocratice? Pentru ca procesul să fie netransparent, ferit de ochii presei, nu mai vorbim de cercetarea penală?

Mai mult, dacă jandarmul era în timpul liber, de ce se aduc argumente profesionale în favoarea sa, iar instituția angajatoare, recte Jandarmeria Galați, ține să precizeze că acesta era un ofițer model? Ce legătură este între civilul antisocial și căpitanul model decât aceea că Jandarmeria poate fi păcălită, se vede, ca ultima speluncă de instituție, de orice infractor în haină de erou?

Interesant este că se precizează și un amănunt hilar: anume acela că GD Băcanu a fost declarat „apt” la toate testările psihologice. Ceea ce pe noi ne poate conduce la deducția logică că există și angajați ai Jandarmeriei care nu au obținut acest calificativ la toate testările psihologice, dar încă mai lucrează acolo, nu? Deci, păzea!

Comunicate pline de neconcordanțe și omisiuni grave

De fapt, neconcordanțele și omisiunile din comunicarea cazului Băcanu făcută de procurori, dar și de Jandarmeria Galați, sunt mult mai multe. Și grave.

În primul rând, nu se precizează de unde a procurat căpitanul benzina la PET și cu ce s-a deplasat din locul achiziției până la locul faptei. Cu toate că, sunt menționate orele foarte precis, ceea ce înseamnă că anchetatorii au avut acces la camere de supraveghere și registrul de tranzacții, la benzinărie (ora 21:47, 2,6 l benzină), dar și la camere din zona incendiului (ora 22:07).

Oare de ce nu se dau publicității imaginile surprinse pe diverse camere? Doar este stabilită vinovăția lui Băcanu! Nu cumva, de fapt, angajații benzinăriei care i-au vândut incendiatorului combustibil la PET ar putea fi acuzați de favorizarea infractorului? Ar fi interesant de văzut care benzinărie permite clienților să încarce combustibil în bidoane de plastic.

Vă mai amintiți cum în 2018 benzinăria Petrom, de pe strada Saturn, a fost amendată (cu doar 1.000 de lei) și închisă șase luni pentru că un client a „alimentat un recipient neconform pentru lichide combustibile, iar în urma acumulării de vapori, cel mai probabil pe un canal tehnologic, și a electricității statice s-a produs o explozie” care a avariat spatele mașinii unui alt client al benzinăriei? O fi cumpărat jandarmul combustibil la PET de la aceeași benzinărie? Cetățenii, contribuabili inclusiv pentru serviciile de siguranță publică, au dreptul să știe!

Pe imaginile de la benzinărie s-ar mai fi putut vedea, de exemplu, dacă GD Băcanu a cumpărat combustibil la PET îmbrăcat în uniforma militară sau ca persoană particulară. Poate că, pentru angajații Jandarmeriei și ai altor instituții cu uniforme, benzinarii se simt îndreptățiți sau intimidați ca să facă o derogare de la lege…

Problema îmbrăcăminții lui Băcanu în seara zilei de 12 octombrie este foarte importantă deoarece, în aceeași noapte, jandarmul și-a pus un subaltern să întocmească un proces-verbal de control, în fals, în registrul de control de la Prefectură.

S-a dus căpitanul Băcanu îmbrăcat în blugi, în haine civile, să-i ordone subalternului un fals în acte sau era îmbrăcat în uniformă? Dacă era în timpul liber, purta uniformă? Dacă nu purta uniformă, fiind în timpul liber, ce instituție de toată jena este Jandarmeria aceasta în care se duce un angajat în civil și le dă ordine, în afara programului său de lucru, celor aflați la post și, se presupune, sub rigoarea disciplinei și consemnelor militare?

Dacă a putut căpitanul Băcanu, de unul singur, să determine două falsuri în acte – unul în aceeași noapte, la un subordonat de la Prefectură, iar altul a doua zi, la o subordonată aflată în post la sucursala Băncii Naționale – înseamnă că Jandarmeria este o instituție vai de capul ei, cu mari deficiențe procedurale în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.

Practic, înțelegem că, dacă i se năzare unui șef să contrafacă înregistrările de lucru pe o tură întreagă, nu există o a doua funcție de decizie care să îl verifice și să-i dea peste mână.

Pe logica asta, în tura unui jandarm-șef cu rătăciri mintale, pot fi răniți sau pot muri oameni, se pot distruge bunuri private sau publice, se pot înfăptui tot felul de nefăcute. La cheremul șefului.

Iar cetățenii, în cel mai bun caz, vor fi compensați de decizia lentă a unei instanțe militare, cvasinetransparente, după ani de procese, când vor mai lua praful de pe tobă și pielea ofițerului de Jandarmerie din pădure, pedepsit cu suspendare sau chiar achitat – eventual dispărut fără urmă, peste hotare ori cine știe unde.

Contactat de noi, lt. Cătălin Mircea Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați, ne-a spus că „nu are Jandarmeria ce proceduri de lucru să modifice”, când l-am întrebat dacă s-a făcut vreo schimbare pe linia acestora în instituția pe care o reprezintă.

Părerea noastră este că Jandarmeria Galați nici măcar nu lucrează după proceduri clare, verificate – dacă acestea totuși există. Deși avem mari dubii.

Angajați-model de la Jandarmeria Galați. Sursa foto: pagina de Facebook a Jandarmeriei Galați, unde nu s-a pomenit absolut nimic despre incidentul cu angajatul piroman. Că rămâne în cronologie și așa, pe tăcutelea, poate uită repede contribuabilii…

Neîncrederea noastră vine și din faptul că Bădin a refuzat să ne comunice și la ce oră se schimbă turele la Jandarmerie. Că cică ar fi secret de serviciu. Oricine a lucrat la o firmă de pază în orașul ăsta sau are măcar niște cunoștințe angajate la Jandarmerie știe că turele sunt 6 – 14, 14 – 22 și 22 – 6.

De altfel, chiar codul muncii prevede că timpul lucrat între orele 22 și 6 se plătește cu spor de noapte, deci ce rost ar avea să intercalezi două ture cu timpi ce necesită toată suplimentarea! Ar fi o chinuială contabilă inutilă.

Jandarmeria ne ia de proști, parchetul militar face scamatorii juridice

De fapt, răspunsul sfidător a lui Bădin este doar un reflex ostil că și-a dat seama că am sesizat o posibilă minciună în comunicatul Parchetului Militar, ajuns acolo, probabil, cu concursul Jandarmeriei Galați. Părerea noastră este că Băcanu se afla în timpul serviciului fie când a achiziționat combustibilul inflamant, fie când a provocat incendiul, fie în ambele situații.

Mai precis, tot după părerea noastră, căpitanul Băcanu trebuia să fie în tură de la ora 22 a zilei de 12 octombrie până la ora 6 a zilei următoare. El a întârziat la preluarea schimbului de la 21:40 – 21:50, și-a pus în practică gândul de răzbunare pe fosta soție, a venit mai târziu la locurile pe care trebuia să le controleze decât trebuia conform graficulului de traseu.

Iar la Prefectură a reușit chiar din acea noapte să contrafacă procesul-verbal de control ce i-ar fi atestat prezența acolo între orele 22:10 și 22:20, intervalul în care se controlează Prefectura încă de pe vremea cpt. Ciolan, când vanurile VW Transporter ale Jandarmeriei aveau numere civile (GL07RZG, GL07RZI).

A doua zi, ca să fie mai sigur, Băcanu a contrafăcut și procesul-verbal de la BNR, ca să aibă alibi și pentru intervalul orar 22:00-22:10. Ca și cum ar fi controlat unul din posturile din subordine în drum spre serviciu, în ideea că poate nu ajunge la timp la predarea/preluarea turei.

După toate aparențele, Jandarmeria Galați și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași fac, din faptele unui grup infracțional cvasiorganizat, un dosar cu răspundere minimală, a unui singur individ.

Nu se poate să faci fals în acte, precum jandarmul de la Prefectură în procesul-verbal de control, sau declarații în fals, precum jandarmerița de la BNR, și să nu fii pus sub acuzare. Deloc!

Legea spune că cei care colaborează cu anchetatorii în decursul cercetării penale beneficiază de încadrări și, respectiv, pedepse mai blânde, dar nu de absolvirea totală a vinei!

Jandarmeria și Parchetul Militar fac această scamatorie juridică pentru a evita răspunderea în solidar a instituției cu jandarmul piroman.

Jandarmeria, instituție de forță slujind autorități autocrate. Deci predispusă la abuz, dezinformare și lipsă de răspundere

Totuși, cum este posibil ca o întreagă comunitate să fie dusă de nas într-un asemenea hal? Păi, da. Aici vorbim despre comunitatea gălățeană, care de peste 30 de ani votează aceiași neo-comuniști care, între altele, folosesc instituțiile de forță împotriva propriilor cetățeni. Vezi implicarea constantă a Jandarmeriei în reprimarea manifestațiilor anti PSD și, în general, anti orice regim autocrat (cum a fost și Băsescu-PDL).

Gândiți-vă cum ar fi arătat un incident asemănător într-un oraș ca Bucureștiul sau Brașovul sau Timișoara sau Clujul sau Oradea sau alte orașe din afara „lagărului neo-comunist” din județele-fief ale PSD. S-ar fi trecut oare cu o asemenea ușurință peste pagube de aproape 100 de mii de euro, în dauna unor persoane private, lăsate fără mijloace de deplasare, în prag de iarnă, în plină pandemie?

Iar Jandarmeria Galați, care ne semnalează fiecare alergare prin parcuri în scopuri umanitare sau plantare de pomișori într-un județ în care s-a defrișat cam tot ce avea trunchi și creștea cu verdele-n sus, acum tace mâlc în loc să facă, de exemplu, un gest de solidaritate cu păgubiții.

Jandarmeria Galați are grijă, în schimb, să „se delimiteze de astfel de comportamente” în comunicate, dar să le protejeze… pieziș, prin neluarea unor măsuri împotriva complicilor și prin modificarea procedurilor ineficiente care au putut permite unui infractor să-și confecționeze alibiul cu acte de serviciu falsificate și declarații în fals.

Deși a sărit prima, neîntrebată, să-i aducă circumstanțe atenuante căpitanului Băcanu sau chiar să-l apere cu, vezi Doamne, calificativele (foarte) bune și actul psihologic de la dosar, tot Jandarmeria este cea care îi invoca prezumția de nevinovăție când îi justifică suspendarea din activitate în locul unei meritate treceri în rezervă.

Ca și în relația cu civilii adesea abuzați aiurea pe străzi, când Jandarmeria se substituie instituțiilor civile, având opinii, luând atitudine și chiar sancționând cetățenii pentru diverse comportamente ale acestora în spațiul democratic, civil, ce nu are de-a face, ca organizare, cu mediul militar, și în acest caz Jandarmeria își arogă calități dincolo de propria-i putere de înțelegere.

Instituția militară, pretins riguroasă, în care subalternul, probabil, scrie că Pământul e plat, iar noaptea luminează soarele, dacă asta îi ordonă șeful, are pretenția să se substituie unei instanțe, judiciare sau morale, invocând prezumția de nevinovație.

Prezumție de nevinovăție pe dovezi directe, evidente ca lumina zilei

Adică, Jandarmeria apreciază, în fața unor probe evidente – imagini video, declarații, înscrisuri neconcordante/falsificate etc., care au condus nu la control judiciar sau arest la domiciliu pentru Băcanu, ci la arestare preventivă pe 30 de zile – că angajatul său ar putea fi totuși nevinovat! Adică ce vedem s-ar putea să nu existe!

Or, în cazul căpitanului Băcanu nu putem discuta despre vinovăție sau nevinovăție, ci cel mult de gravitatea faptelor, încadrarea juridică, o pedeapsă privativă de libertate și interzicerea unor drepturi pe o perioadă mai lungă sau foarte lungă și, indubitabil, de cuantumul despăgubirilor cu o cât mai rapidă plată a acestora către păgubiți.

Pentru toate detaliile și aspectele relevate mai sus, cazul incendiatorului Băcanu ar trebui pus în dezbatere publică cât mai urgent, mai detaliat și transparent.

Fără o cercetare, judecare și sancționare exemplare, se va induce cetățenilor sentimentul că Jandarmeria nu este decât o altă instituție scăpată de sub control – exact precum precursoarea sa, Securitatea din vremea comuniștilor. Exact ca securiștii de ieri, jandarmii te-ar putea astăzi molesta, abuza, ți-ar putea distruge bunurile și încălca drepturile, fiindcă greu spre deloc pot fi trași la răspundere.

Atitudinea Jandarmeriei de individualizare strictă a vinei pe umerii căpitanului Băcanu poate fi un precedent foarte periculos.

Gândiți-vă că oricare dintre noi – ca de exemplu, autorul acestor rânduri, pentru atitudine jurnalistică nesupusă – poate fi agresat, să zicem, de un „gradat” de la Jandarmerie, eventual în prezența unor subordonați ai acestuia. Și, dacă nu există probe video sau alte mărturii, agresorul poate scăpa bine-merci, nepedepsit.

Iar dacă într-un final se dovedește totuși că subalternii agresorului au tăinuit fapta sau chiar l-au ajutat pe acesta să agreseze victima și să-i intimideze eventualii martori sub amenințarea unor repercursiuni mai mult sau mai puțin legale, Jandarmeria îi va exonera pe aceștia de orice vină. Sub pretextul că au ascultat ordinele superiorului.

În condițiile în care până și instanțele civile nu mai termină cu anii procese de agresiune ale unor civili – inclusiv unii polițiști – împotriva altor civili, să vedeți ce repede va veni dreptatea pe calea unei justiții opace, nereformate, precum cea militară…

Cum s-a judecat atacul din gelozie în țara celei mai mari puteri militare a lumii

În țara cu cel mai mare potențial militar, dar și cu cea mai evoluată justiție, onoarea uniformei se ține cu o conduită ireproșabilă, cel puțin în spațiul public.

Astronauta americană Lisa Marie Nowak a fost dată afară după 11 ani de activitate la NASA alți 11, anteriori, ca pilot în subordinea Marinei Militare a SUA fiindcă a apărut la știri arestată, acuzată de atac din gelozie.

Căpitanul Nowak, mamă a trei copii, s-a dus, în februarie 2007, la aeroportul din Orlando, Florida – la 1.400 km de baza militară din Houston, Texas, unde activa – s-o aștepte pe rivala sa.

Din gelozie că aceasta se încurcase cu un alt astronaut – cu care Lisa fusese și ea „cuplată” și pentru care și divorțase – i-a dat rivalei cu spray paralizant în ochi și a încercat să se urce la volanul mașinii acesteia cu intenția probabilă de a o răpi.

Rivala Lisei a scăpat cu fuga, a anunțat poliția, și LIsa a fost prinsă cu o mulțime de obiecte incriminatoare în propria-i mașină: mănuși de latex, o perucă neagră, un pistol cu bile și muniția aferentă, un pardesiu cu glugă, un briceag de 20 de cm, un ciocan de antrenament și alte lucruri care au condus polițiștii la ideea că Lisa ar fi vrut (și ar fi putut) să-i facă mult mai mult rău rivalei sale decât o „gazare” temporară.

Lisa a stat arestată două zile. Pusă ulterior în libertate condiționată, cu brățară de supraveghere cu GPS de care a scăpat abia după șapte luni de la incident, Lisa nu a mai avut zile multe la NASA.

A fost dusă sub escortă la baza din Houston și testată psihiatric imediat.

După 30 de zile de preaviz, a fost dată afară de la NASA fiindcă instituția respectă Codul Unic de Justiție Militară în ce privește abaterile de conduită. Și, așa cum au subliniat unii comentatori, incidentul, relatat de presă chiar din dimineața următoare altercației de la aeroport, a făcut foarte multă vâlvă.

Nemulțumirile din public, spun aceiași comentatori, au fost cauzate și de faptul că NASA a insistat mereu în a-și prezenta astronauții ca pe niște eroi.

De-abia a reușit Lisa Nowak – care a zburat 22 de zile în spațiu și a primit Medalia de Zbor, a pilotat peste 1.500 de ore pe avioane de transport, bombardiere și multirol ale Marinei SUA, ba a și asistat familiile victimelor de pe naveta Columbia, dedicându-și tot timpul alinării suferințelor urmașilor astronauților decedați în dauna timpului petrecut cu proprii copii – să obțină lăsarea la vatră din partea Marinei SUA. Care a „recuperat-o” de la NASA, chipurile s-o judece pentru încălcarea codului militar de conduită în cazul adulterului. Iar US Navy lăsat-o la vatră, dar nu înainte de o retrograda.

Pentru încălcarea aceluiași cod de conduită militară, mai exact pentru faptul că s-a angajat într-o relație amoroasă cu un coleg de serviciu, ambii fiind căsătoriți cu alte persoane, Marina SUA retrogradat-o de la căpitan la commander (lt. maj.) și a lăsat-o la vatră „în condiții altele decât cele onorabile”.

După 22 de ani de armată de top, Lisa ajunsese doar căpitan. Și a fost retrogradată la locotenent (major). În România, la ritmul de un grad la trei ani, Băcanu a ajuns de la sublocotenent la căpitan și, în ritmul ăsta, putea ajunge general la 40 de ani. Doar că fapta comisă s-ar putea să-l oprească la gradul de căpitan. Dar are toate șansele să nu fie retrogradat, chiar am paria pe asta!

Procesul pentru altercația din Orlando, TX, s-a finalizat, bineînțeles în instanțe civile, patru ani și ceva mai târziu (2011), iar Nowak a trebuit să ceară secretizarea dosarului, fiindcă notorietatea publică, de fostă astronaută ajunsă acuzată de răpire și tentativă de omor, îi afecta interviurile cu potențialii angajatori.

În 2017, revista People relata că Lisa lucrează undeva în Texas, în sectorul privat, locuiește într-o casă modestă, iar avocatul său susținea că „se descurcă bine”.

Unde justiție nu e, nici onoare nu e

În opinia noastră, la cum decurg actualmente informațiile cazului Băcanu către presă, jandarmul gălățean va fi achitat sau pedepsit cu suspendare, repus în activitate de Jandarmerie sau, respectiv, reabilitat peste câțiva ani și reprimit în sistem, într-una dintre instituțiile de forță ale statului român.

Iar din maxim o treime ce va putea fi reținută din salariul său – care actualmente este undeva între 6.500 și 7.000 de lei net lunar după calculele noastre raportate la ultima declarație de avere în care a binevoit jandarmul să-și consemneze veniturile (cea pe 2015) – vor trebui să-și recupereze daunele păgubiții. Asta dacă nu se vor lăsa păgubași…

A se vedea în acest sens istoria infracțională a polițistului local gălățean Aurelian Podașcă, care dădea informații hoților de fier vechi despre rutele și orele de control ale colegilor săi.

Citește despre un Polițist local corupt, repus în poziție-cheie. Accesează date personale ale gălățenilor și combate violența în familie | FACSIMILE

Condamnat cu suspendare, a fost reabilitat și reangajat la instituția pe care o trădase, pe un post superior celui în care a făptuit scurgerile de informații. Adică acum are la dispoziție informații din tot Galațiul, la Biroul Monitorizare și Comunicații.

Am făcut paralela de mai sus și pentru cei care se plângeau că pușcașul american care a izbit taxiul în care se afla basistul trupei Compact, Teo Peter, a fost „scăpat” de justiția românească, fiind extras în secret pentru a fi judecat în SUA. La cum arată, societatea românească, inclusiv Justiția noastră, la aproape 20 de ani de atunci, la cum sunt mușamalizate abuzurile angajaților instituțiilor de forță, putem spera că, indiferent ce pedeapsă a primit pușcașul american, s-a făcut mai multă dreptate decât s-ar fi putut face aici.


De mult nu ne mai așteptăm ca cititorii să sprijine material Alternativa – Jurnalism fără mogul. Dar, totuși, pentru foarte rarele posibile excepții, străine de mentalitatea perdantă majoritară, avem multiple posibilități de donare AICI. Sau pot da click mai jos, spre contul de Patreon. Mulțumim oricum, fie doar și pentru lectură!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu