Limita naturală a competenței lui Raed Arafat. Noaptea, elicopterele SMURD tot nu zboară!

Un incident recent a relevat încă o dată limitele sistemului de urgență sub comanda lui Raed Arafat.

Vorbim, culmea, de niște limite pe care alții le-au depășit în secolul trecut, nicidecum de limitări despre care ar mai suporta decența unei discuții la intrarea în deceniul al treilea al mileniului 3.

Pe scurt, o fată de 11 ani a fost grav rănită, pe 28 decembrie, în urma unui accident rutier pe DJ 649, în zona Ștrandului din Băile Govora, județul Vâlcea. Fetiţa a intrat în comă, iar la faţa locului a fost solicitat și un elicopter SMURD.

Întrucât nu era un elicopter disponibil la puțin timp după producerea accidentului, fetița a fost preluată de una din cele două ambulanțe sosite la fața locului și dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Râmnicu Vâlcea.

Când a fost disponibil, la jumătate de oră de la accident, elicopterul SMURD Craiova a fost trimis către Vâlcea și ajuns acolo cam într-un sfert de oră. Mai exact, a aterizat la Fedeleșoiu, locul obișnuit de aterizare pentru zona respectivă, la 8 km de Râmnicu Vâlcea, deoarece nu există loc de aterizare în preajma spitalului din oraș.

Elicopterul a făcut însă cale-ntoarsă, fără pacientă, după numai 10 minute de la aterizare. S-a motivat că ambulanţa trimisă cu pacienta de la Rm. Vâlcea către Fedeleșoiu, locul de aterizare pentru elicopter, nu a ajuns la locul stabilit de întâlnire în timp util. Iar elicopterul a decolat după 10 minute de aşteptare pentru că… apunea soarele.

Așadar, în România anului 2020, un elicopter pentru salvarea oemanilor nu poate decola și ateriza (de) pe un loc amenajat în condiții de întuneric (și, probabil, nici de ceață).

În timp ce vedem cum, în alte țări, elicoptere ale serviciilor secrete, armatei, salvatorilor, poliției, dar și presei se descurcă excelent inclusiv noaptea, în România, ultrafinanțata (pentru puterea acestei țări) instituție de sub comanda lui Raed Arafat nu poate face asemenea zboruri simple, de rutină am putea spune.

Lipsa unor biete reflectoare a învins „lumina” sistemului de urgență românesc

În timp ce mulți încă îl mai preaslăvesc pe Raed Arafat ca pe un far în fruntea serviciilor de urgență românești, realitatea se dovedește a fi crunt de neagră, întunecată în cazul de față.

La o zi după instalare, în iunie 2017, premierul Mihai Tudose se declara intrigat de faptul că România nu dispune de un elicopter care să poată interveni pe timp de noapte, în contextul accidentului în care un camion militar se răsturnase într-o prăpastie, în județul Argeș.

Iar aceasta, culmea, după ce, cu doar două luni înainte, pe pagina de Facebook a Departamentul pentru Situații de Urgență, apăruse o scurtă înregistrare filmată pe timp de noapte care arăta cum aterizau piloţii pe heliportul de pe acoperişul Spitalului Judeţean din Oradea.

Așadar, cu niște balize luminoase poți transforma o pastilă de beton într-un heliport de noapte, doar să vrei.

Pe contul său de Facebook, nemulțumit de modul în care a fost reflectată în presă batjocura de la Rm. Vâlcea când, după „ratarea” întâlnirii cu elicopterul, fetița  mai trebuit să aștepte ore bune la UPU locală până a fi trimisă cu o ambulanță la spitalul Bagdasar din București, Raed Arafat conchide:

„Cu siguranţă nu putem vorbi de “batjocură” în acest caz. Redirecţionarea elicopterului a fost o încercare de a da fetiţei o şansă şi este clar că toţi cei implicaţi ştiau că este o limită de timp şi că este posibil să nu reuşească să preia fetiţa la timp şi să decoleze în siguranţă.”

Arafat se referă la o limită de timp ca și cum totul ar fi fost contra cronometru pentru salvarea fetiței. Nicidecum! Era contra cronometru pentru incompetența sistemului de urgență din România de a construi sau cere să i se construiască niște biete heliporturi balizate și pentru noapte.

Tot Arafat adaugă în finalul postării sale:

„În viitor, soluţia normală ar fi înfiinţarea unor platforme de aterizare şi decolare pentru zi şi noapte care să fie autorizate şi utilizate pentru aceste situaţii, astfel am putea fi foarte eficienţi în preluarea pacienţilor critici şi în cursul nopţii. Costul unei platforme de aterizare / decolare pentru un municipiu nu este deloc semnificativ.”

Așadar, într-o țară în care s-au vânturat bani prin PNDL de nu se mai vedea licitație cinstită de atâtea firme de casă, nu se pot construi niște biete pastile betonate cu lumini de noapte pe ele. Mai mult, șeful serviciilor de urgență nici n-a făcut presiuni pentru asta, se trezește o dată pe cincinal să remarce că lipsesc, nu se știe din vina cui, elemente elementare de infrastructură.

Bineînțeles, n-ar fi prima oară când, sub Arafat, se constată că banii se scurg pe tot felul de achiziții inutile, în dauna eficienței sistemului pe care pretinde că-l conduce pe noi culmi de civilizație și progres.

Mai țineți minte cazul sinucigașei din Capitală, de pe Calea Victoriei? Cea pentru care nu s-a găsit o saltea gonflabilă de maxim 25.000 de euro după ce țara tocmai se umpluse de vreo 150 de Dustere roșii și inutile pe la toate sediile ISU…

Dincolo de a pasa responsabilitatea pentru lipsa unei asemenea infrastructuri minimale pe umerii nu se știe cui, ar trebui să ne explice Raed Arafat în care „viitor” ar putea beneficia siguranța românilor de o asemenea dotare: în cel tot cu domnia sa la cârma ISU sau într-unul în care Raed Arafat ar fi, cel mult, însărcinat strict cu medicina de urgență, fără a se mai preocupa de probleme tehnice și organizatorice care, se vede, îi depășesc mult capacitățile limitate, se pare, și de faptul că pe planetă, zilnic, se face și noapte?

PS: ținem să ne reamintim că, după ce s-a văzut reales, președintele Iohannis a uitat că aștepta o evaluare a activității lui Arafat la conducerea ISU în următoarele două săptămâni de după alegeri. Iar această așteptare înfrigurată și-a declarat-o fix la întrebarea noastră pusă în campania electorală (min. 3:19), în penultima sa acțiune, cea de la Galați, unde s-a întâlnit cu simpatizanții într-o sală a sporturilor care nu are autorizație de securitate la incendiu nici în ziua de astăzi.

Domnule profesor de fizică Iohannis, legea gravității faptelor de… incompetență se mai aplică sau unii au imponderabilitate transpartinică?


Cei ce vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version