Iohannis: „Dragi români, așa vom arăta după data de 15 mai!”. Decizie cu privire la restricțiile de deplasare

In Actual, Siguranță

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că, începând cu data de 15 mai 2020, toți românii vor fi obligați să poarte măști în spațiile publice închise și în transportul public în comun.

„Dragi  români, așa vom arăta din 15 mai”, a spus președintele Klaus Iohannis, în timp ce purta o mască chirurgicală pentru a se proteja și a-i proteja pe cei din jurul lui de coronavirus.

Obligativitatea purtării măștilor s-ar putea prelungi până la sfârșitul anului 2020, a mai precizat Iohannis.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a ținut să dea și vești bune românilor, după cum a ținut să sublinieze în declarația publică făcută după ședința cu câțiva membri ai Guvernului, de miercuri, 22 aprilie 2020. Este vorba despre unele măsuri care vor fi luate cu privire la libertatea de mișcare a cetățenilor țintuiți în case cu sloganul #stațiacasă.

„După data de 15 mai, nu vom prelungi starea de urgență, dar până atunci trebuie să stăm acasă! Vom putea să ne deplasăm în spațiile publice fără să trebuiască să completăm declarația pe propria răspundere. Însă, vor rămâne în vigoare interdicțiile pentru adunări publice, manifestări etc. Din păcate, viața nu va reveni la normalitate în totalitate, după data de 15 mai. Vom stabili un plan pentru reluarea școlilor, pentru reluarea activităților economice. Vom prezenta public un plan pentru reluarea cursurilor școlare. Să nu ne imaginăm că totul va reveni la normal în 15 mai 2020…”, a mai spus Iohannis.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu