Între ciocane de apă și prăjeli de cabluri,  Stația SRP Vânători urcă apa pe dealurile și câmpiile Covurluiului. De patru zile, nu! Poate dacă fermierii udători scot iar icoana făcătoare de minuni…

In Actual, Alta lume, BugeTun

Știrea zilei în irigațiile de Covurlui! De atâta caniculă de dezastru climatic, la FOUAI Câmpia Covurlui, la FTIF Galați, la ANIF de Partid unic s-a încins (in)competența! Singurele două pompe care abia făceau față necesarului de apă pentru irigații pe Câmpia Covurlui se odihnesc.

Încă de luni, instalația de alimentare cu curent ale celor două pompe este sub operațiuni de remont. Este un remont de nevoie, heirupistic, pompieristic, caracteristic pentru administrarea sistemului de irigat de către Federația Utilizatorilor de Apă din județul Galați. Pauzele de voie impuse de lucrările haotice la stația SPA Dunăre sunt acum înlocuite de Pauza Totală de nevoie: toate cablurile de alimentare ale stației au luat foc și sunt compromise.

Care este diferența dintre servanții celor două pompe de la stația de repompare Vânători și bețivii de la Bandajatul?  Bețivii o ard  pe bugetul lor, servanții FOUAI ard bugetele altora

Confirmă Marea prăjeală de cabluri de la stația SRP 1  Vânători chiar președintele FOUAI, Gheorghe Ifrim.

Carevasăzică, luni 17 iulie 2023, în forțajele insistente de a acoperi deficitele de apă din canalele de irigații, provocate de bramburelile previzibile încă de la contestațiile produse de sinistrul personaj Ion Chiriță și de subdimensionarea de debit, introdusă de duplicitarul „antreprenor” Mihai Ion, s-a produs supraîncărcarea, supraîncălzirea  și autoaprinderea cablurilor de alimentare a celor două pompe de la SRP Vânători.

Autodafe-ul a afumat serios halele și așa ciorsăite ale stației, care fusese deja franjurită și ferfenițită de Marea Trosneală din toamna lui 2021.

Atunci, distrugerile au fost mușamalizate și atenuate, la toate nivelele de competențe: politice, administrative, juridice, este de așteptat ca procedura de opacizare a distrugerilor produse de autoaprindera cablajelor să fie din nou  aplicată.

Deși au trecut patru zile de la incendiu, nici un comunicat sau informare nu au fost făcute publice de nici una dintre instituțiile implicate: FOUAI, FTIF, Prefectura Galați.

Din discuția telefonică cu președintele FOUAI Câmpia Covurlui, Gheorghe Ifrim -aflat deja la sfârșit de mandat, urmând să fie înlocuit de un oarecare Dima – a reieșit că presiunea pentru reluarea pompărilor este mare, deci nu este timp pentru expertize și constatări. Chiar de a doua zi, fermierii s-au și mobilizat  exemplar și bugetar, trecând la acțiunea de care n-au fost capabili în cei 11 ani ai concesiunii de 49 de ani.

Altfel spus, investițiile esențiale în revizuirea unei dotări grăbite,  tot de heirup, din epoca Ceaușescu, se fac acum, de nevoie, după 40 de ani de folosire fără milă și fără revizii.

Gheorghe Ifrim spune că în prima urgență a stabilit un buget de 1 miliard de lei vechi, la care se mai adaugă alte sute de mii, după ce se bagă alte proceduri, verificate și demascate în 2020 inclusiv de Raportul Avrămescu.

„Stația a fost o mare realizare a regimului Ceaușescu, a făcut enorm de mult Ceaușescu pentru irigațiile de pe platforma Covurlui, dar a fost un proiect grăbit, un proiect în viteză, la heirup, sunt multe de modificat în proiectul original…nu era timp, culturile sufereau și trebuia făcute multe…” spune Gheorghe Ifrim.

Acum, datorită suprasolicitării (sau unei supravoltări a instalație?) din rețeaua de alimentare, cablurile au cedat la ambele pompe:  6 și 10. Au ars și dedesupt și deasupra planșeului . Un trafo de la Electrica a băgat voltaj prea mare?, au obosit cablurile?, a fost eroare de la ei?, nu se știe precis, urmează să fie stabilite cauzele.

Cauzele arderii cablajelor SRP Vânători  nu vor fi stabilite de nimeni, din moment ce nimeni nu face plângere și nu se solicită o expertiză a pagubelor

Modelul există, este verificat, nu se mai vorbește nici măcar pe la colțuri de birou de Partid ce și cum și cine a fost culpabil în 2021 la SRP Vânători, la lovitura tip „ciocan de apă”.

Culpele sunt deja stabilite (nu de inspectorii-polițiști de la poliția județeană Mototolea, care încă cercetează vinovații pentru distrugerile produse în2021): temperatura exterioară și vechimea de 40 de ani.

Esențialul este că pompările sunt oprite pe cele două fire. Gheorghe Ifrim: „Am degajat tot ce nu e bun, am făcut comandă de materiale, lucrăm cu ce am găsit în Galați, vine joi un camion de la Bistrița…”

Bazați pe seria de diversiuni și manevre de disimulare și deviere a atenției de la fondul problemelor care au însoțit ultima recepție (cea de la stația SRP Vânători, comisă prin mai 2023), nu este lipsită de interes încă o ipoteză a pompieristicii de la stația de pompare Vânători: nu cumva este din nou vorba de o operațiune de ștergere a urmelor după recepția întârziată, refuzată, reluată, respinsă, trucată și re-reluată,  din mai 2023?

Care este asemănarea dintre picturile abstracte de la muzeul de Arte Vizuale și stația SRP Vânători?  În principiu, niciuna, doar că deși SRP Vânători nu este galerie de artă, are sumedenie de cabluri cu arderi de mare abstracție.

Admirați-le!? Sau deplângeți-le!?

 

+

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu