Simona Halep pare să fi atins vârful carierei astă-vară, la Roland Garros, când a câștigat primul său titlu de Mare Șlem. De atunci lucrurile au început să se precipite, în ciuda faptului că, în august 2018, Halep a reușit să se impună la Montreal și să joace finala la Cincinnati.
Accidentarea de la Wuhan, din septembrie 2018, când a acuzat dureri mari la spate, a scos-o pe Simona Halep din circuit până la finele anului. În acest moment nimeni nu știe când anume va reveni campioana Halep pe teren și, mai ales, cu ce rezultate.
Mai toți marii campioni au întâmpinat mari probleme în a-și recăpăta forma de odinioară după ce au lipsit din cauza accidentărilor. Rafael Nadal, Novak Djokovic și Roger Federer stau mărturie în acest sens. La fete, lipsa îndelungată de pe teren, din varii motive, a fost sinonimă cu dezastrul pentru jucătoarele respective. Exemple: Victoria Azarenka, Maria Șarapova și Serena Williams, care nu au reușit să revină în top după ce au lipsit din circuitul profesionist.
Da, Simona Halep va reveni în tenis, dar e greu de spus dacă va mai putea juca la același nivel. Iar Darren Cahill, care simte foate bine lucrurile, căci altfel nu era considerat cel mai bun antrenor din circuit, a realizat probabil că s-ar putea să asiste la declinul Simonei Halep. Cahill nu își putea trece în CV o contraperformanță, cum ar aceea ca Simona Halep să cadă de pe locul 1 mondial pe poziția a 14-a sau a 27-a, de exemplu.
Darren Cahill obișnuiește să urce jucători în vârful clasamentului, nu să asiste la coborârea acestora în abis. Și-atunci el a preferat să încheie colaborarea cu Simona Halep, elegant, ca un gentleman. Antrenorul Cahill a invocat probleme familiale, mai exact că vrea să stea alături de soție și cei doi copii, în anul 2019.
Posibil, nu neagă nimeni lucrul acesta, mai ales că, în 2009, Darren Cahill a renunțat la o posibilă colaborare cu marele Roger Federer, tot pentru că soția sa i-a dat de înțeles că îl vrea mai prezent în casă.
Iar varianta că Cahill a simțit că Simona Halep a atins vârful carierei iar de-acum încolo va începe coborârea, declinul ei, așadar această variantă este întărită de faptul că el nu va sta departe de tenis, în 2019, așa cum a anunțat inițial, după despărțirea de jucătoarea româncă. Astfel, Darren Cahill îl va consilia pe jucătorul australian Nick Kyrgios și, în plus, va fi comentator ESPN pentru turneele de Mare Șlem, de anul viitor. Vorba regretatului Toma Caragiu: așa-i în tenis.