Încă un afront colosal pentru Galați: ni-l impută pe Tudose! VIDEO

In Fără categorie

Am ajuns atât de jos pe scara politicii românești, atât de identificabili cu politrucii de cea mai joasă speță, încât zămislirea unui ratat ca Mihai Tudose pare o chestie extrem de credibilă pentru Galați.

Mai ales atunci când vine vorba ca un brăilean să se rușineze de un asemenea produs politic expirat de care a fost capabil orașul lu’ tanti Elvira.

Tetelu, alter-egoul comicului Dragoș Mușat, brăilean la origine, l-a atribuit pe premierul Mihai „Tufose” Galațiului, în episodul dedicat demiterii acestuia.

Un ratat din braseria gării

Oare cât de praf trebuie să fii când deschizi gura în funcție publică astfel încât până și unui brăilean – al cărui oraș și județ a fost călărit decenii bune de un grobian ca Bunea-Stancu – să-i fie rușine maximă că te-ai ridicat din orașul lui și să te trimită la origini în braseria din gara Galațiului?

Cât de inconsistent și păpușat politic trebuie să fii astfel încât concetățenii să-ți dea ban din memoria urbei lor și, eventual, să te trimită undeva la granița Siretului cu cartierul Dimitrie Cantemir, pe „lângă Galați”?

Adevărul este că doar un ratat de mare anvergură – de anvergura ruinelor fostului mare centru industrial și comercial Galați – ar fi putut sluji atât de umil grupul infracțional organizat din fruntea partidului de guvernământ, iar la plecare, aruncat precum o cârpă murdară, să nu zică nici pâs.

Iar brăilenii, într-o ascensiune timidă dar constantă de când baronii le-au fost puși la respect, simt tot mai mult nevoia să se distanțeze de Galați. Sau de politicieni atât de câh!, precum Tudose, c-ai zice că s-au născut în Bădălan, nu în Brăilița.

Mai jos, vedeți argumentele pentru care Tudose a fost trimis la Galați, dar și să-l slujească pe Darth Vader.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu