Încă 3 morți de coronavirus, în Galați, în a doua zi de Paște. Câți ani aveau și de ce boli sufereau persoanele răpuse de COVID 19

In Sanatate, Sistemul

Autoritățile au comunicat luni, la ora 14.00, situația privind numărul de decese în România, cauzate de COVID 19. Astfel, numai în a doua zi de Paște (luni) au murit 9 persoane, numărul total al persoanelor decedate de coronavirus ajungând la 460. Trei din cele 9 persoane răspuse de noul coronavirus sunt din Galați.

Potrivit stirioficiale.ro, site-ul pe care autoritățile ni-l recomandă când vine vorba să ne informăm cu privire la epidemia de coronavirus, cele trei persoane din Galați, decedate în cursul zilei de luni, 20 aprilie 2020, aveau vârste înaintate și sufereau și de alte boli (vezi statistica mai jos).

De asemenea, cele trei persoane decedate provin din Căminul de Bătrâni „Sf. Ilie” din Galați, care a devenit focar de infecție în urmă cu două săptămâni. Unul dintre cei decedați, un bărbat de 98 de ani, era veteran de război. Iată însă informațiile complete furnizate de autorități cu privire la cele trei persoane care au murit, în județul Galați, în a doua zi de Paște, de coronavirus.

Deces 452

Bărbat, 98 ani din judeţul Galaţi. Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galaţi. Data recoltării: 05.04.2020. Data confirmarii: 07.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi. Internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, secţia Boli Infecţioase în data de 07.04.2020. Data decesului: 19.04.2020. Comorbidităţi: boală cardiovasculară, boală Alzheimer.

Deces 453

Bărbat, 85 ani din judeţul Galaţi. Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galaţi. Data recoltării: 05.04.2020 Data confirmării: 07.04.2020 Internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, secţia Boli Infecţioase în data de 07.04.2020. Data decesului: 19.04.2020. Comorbidităţi: boală cardiovasculară, boală hepato-renală.

Deces 457

Femeie, 76 ani din judeţul Galaţi. Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galaţi. Data recoltării: 04.04.2020 Data confirmării: 05.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi. Internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, secţia Boli Infecţioase în data de 06.04.2020. Data decesului: 20.04.2020. Comorbidităţi: boala Alzheimer.

Potrivit datelor oficiale, la data de 20 aprilie 2020, ora 14.00, în județul Galați existau 287 de cazuri confirmate cu COVID-19 și fuseseră înregistrate 23 de decese, de la debutul epidemiei de coronavirus.

La nivel național, luni, 20 aprilie, ora 14.00, numărul cazurilor confirmate cu coronavirus era de 8.936 de persoane, iar numărul decedaților – 460.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu