În spitalele din Galați se moare cu zile. O studentă de 21 de ani a murit în chinuri în spital după un diagnostic greșit. Săptămâna trecută, un tată de 46 de ani a murit după ce a fost plimbat prin mai multe spitale din Galați

Autoritățile locale se laudă cu investiții de milioane de euro în spitalele din Galați, vedeți ce spun președintele CJ Costel Fotea și primarul Ionuț Pucheanu, dar gălățenii mor ca pe front odată ce ajung în spitalele din Galați. Culmea este că medicii au salarii comparabile cu cele din Vest, dar îi tratează pe gălățeni de parcă nu ar fi oameni. O studentă la Medicină, în vârstă de 21 de ani, a murit în chinuri groaznice după ce a ajuns de 4 ori la Urgență în Spitalul Județean Galați.

O tânără de 21 de ani, studentă în anul trei la Facultatea de Medicină a murit, iar mama acesteia acuză o serie de nereguli, printre care neglijenţă şi erori medicale, potrivit Adevărul de Galați.

Mama a spus că fata ei a ajuns de patru ori la urgenţe, unde de două ori i s-au pus diagnostice greşite.

Mihaela Anghele (foto) avea 21 de ani, era studentă la Facultatea de Medicină și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi cu dureri mari de spate.

Acolo i s-au pus două diagnostice greşite, fiind trimisă acasă de două ori de cadrele medicale.

Mama fetei a povestit calvarul prin care a trecut fata ei de 21 de ani.

„Fata mea a acuzat nişte dureri de spate şi pe 28 octombrie, într-un puseu de durere a ajuns la Urgenţe cu salvarea. Am aşteptat şase ore până să i se pună un diagnostic.

I s-a spus că are lombosciatică, fără ca medicul să se apropie de ea. Un diagnostic greşit. Ne-au trimis acasă cu tratament, însă durerile nu s-au oprit. Vineri, fata mi-a spus: mami, mami, mă doare.

Sâmbătă dimineaţă, pe la ora 10.00, am venit din nou la urgenţe. O asistentă de acolo ne-a spus: pentru o durere de spate veniţi iar?

Au chemat iar doctorul, acelaşi diagnostic, tot aşa, pus de la distanţă: lombosciatică. I s-a dat Indomentacin şi o trimitere către RMN”,

a povestit Carmen Anghele, mama victimei pentru cotidianul Adevărul.

Duminică dimineață, când a mers la baie, Mihaela a simțit că are o umflătură în zona anusului, potrivit ziarului Viața Liberă.

Mama fetei a chemat iarăși Ambulanța, iar tânăra a fost dusă, pentru a treia oară în decurs de doar patru zile, la Spitalul Județean.

„Și atunci, tot lombosciatică i-au spus că are, până când i-am arătat doamnei doctor o poză cu abcesul fetei. Atunci, s-au schimbat la 180 de grade și au spus: chemați repede chirurgul, pentru că fata asta are abces și o să moară. Acestea au fost cuvintele doamnei doctor.

L-au chemat pe domnul doctor chirurg, care, după părerea mea, nu s-a purtat foarte profesionist cu ea. Mi-a spus că fata se alintă, deși ea trecea prin niște dureri groaznice de câteva zile. M-a și dat afară din încăperea în care o consulta.

Pentru că o durea tare, fata nu a putut să stea la consult. Doctorul s-a supărat atunci și a aruncat mănușile. I-am spus să-i dea măcar un calmant, ca să poată suporta durerea. Medicul a început să țipe la mine și mi-a spus să mă uit în spatele spitalului, pentru că sunt o groază de cazuri de COVID-19, ce-mi trebuie mie calmante, anestezist, că să vorbesc cu Raed Arafat să ne angajeze oameni.

Apoi, i-a spus fetei: dacă nu te operez, o să mori. Ea, când a auzit așa ceva, s-a speriat, a căzut pe o băncuță de lângă, s-a învinețit la gură și-mi spunea: „Mami, mami, nu mă lăsa!”. Atunci, eu am luat-o acasă, pentru că mi-a fost milă de ea și pentru că nu a vrut să mai rămână”,

își amintește Carmen Anghele, potrivit publicației Viața Liberă.

Ajunsă acasă, fata a început să vomite și să facă febră, așa că a mers din nou la Urgențe.

„Duminică, la ora 11,00 dimineață, îi făcuseră și un test RT-PCR. Rezultatele testului au venit abia la ora 21,00, pentru că cei de la laborator l-au băgat în lucru tocmai la ora 19,00.

A trebuit să mai stăm astfel pe holurile de la Urgențe Chirurgie, pe un pat, fără lenjerie, fără nimic, pentru a aștepta rezultatele testului.

În tot timpul acesta, fata mea avea frisoane, am cerut o pătură să o învelesc, dar ei nu au venit să-mi aducă nimic. M-am dezbrăcat și am pus hainele mele peste ea, m-am așezat eu peste ea ca să o încălzesc și i-am cerut soțului să aducă o pătură de la mașină.

Le-am cerut doamnelor asistente care erau pe tură să-mi aducă un termometru, dar nu mi-au mai adus, iar ca să nu le mai deranjez au tras un paravan, ca să nu le mai văd.

Au intervenit și oamenii care erau acolo ca să ne ajute cu ceva, pentru că era doar o copilă”,

a mai spus mama fetei care a murit la numai 21 de ani.

Studenta la Medicină a fost operată pentru a doua oară, luni dimineață, dar era deja prea târziu.

Oficial, diagnosticul a fost abces perianal.

„Doctorul care a operat-o ne-a spus că nici în ziua de astăzi nu se știe cu exactitate care a fost diagnosticul fetei mele. Unii medici au avut grijă cu dăruire de ea, dar dacă nu au știut exact pentru ce să o trateze…

Au început apoi să îi cedeze organele, i-au găsit zona zoster, dar și alte bacterii care de regulă sunt luate din spital. I-au făcut hemodializă, a avut nevoie de transfuzii de sânge, au intubat-o.

Am cerut de foarte multe ori și transferul la alt spital, dar au spus că este netransportabilă. Am stat și am așteptat, nu am putut face nimic altceva, iar fata mea, din păcate, a murit.

Am depus plângere la spital și vreau să fac plângere și la Parchet, pentru a nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat. Bănuiesc că nu sunt singura.

Mă uitam la cei din Urgențe: țigările și cafelele din cinci în cinci minute, în timp ce oamenii stăteau pe scaune”,

a mai spus mama fetei decedate.

Moartea studentei de 21 de ani la Medicină într-un spital gălățean vine după un alt deces scandalos.

Un gălățean de 46 de ani, tată al unui copil de 11 ani, vaccinat cu ambele doze încă din luna august 2021 și care nu suferea de COVID-19, a murit de pneumonie după ce a fost plimbat timp de 5 zile prin spitale, de la Spitalul Județean la Spitalul TBC și retur, potrivit Știrile ProTV.

În tot acest timp, atât președintele Consiliului Județean (CJ) Galați cât și primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, se laudă cu mari investiții în Sănătate.

Însă iată că gălățenii cad ca popicele, victime ale unui sistem sanitar bolnav și putred.

Sursa foto: Viața Liberă


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version