În iunie 2016, Pucheanu promitea că va face un parc industrial nou-nouț pe platforma Combinatului. S-a ales praful!

In Economic, InaltaPoarta

Continuăm seria minciunilor debitate de Ionuț Pucheanu (PSD) înainte să ajungă primar al Galațiului. Candidatul Pucheanu a promis câte-n lună și în stele, cu condiția să fie ales primar al Galațiului. Iată că gălățenii i-au dat votul, dar degeaba căci de cele mai multe dintre promisiunile lui Pucheanu s-a ales praful.

În campania electorală din mai-iunie 2016, candidatul Ionuț Pucheanu a promis că își va îndrepta puternic atenția asupra investițiilor și dezvoltării economice a orașului. Pucheanu a realizat că dă bine la electoratul naiv să pară preocupat de aducerea de investitori care să facă injecții de capital în muribunda economie gălățeană, așa că  a vorbit apăsat despre cum prosperitatea care se va revărsa în Parcul Industrial și Zona Liberă (vezi facsimil, mai jos).

“În mandatul meu, Primăria va urmări atragerea de investitori în Parcul Industrial și Zona Liberă. Aceștia vor beneficia atât de stimulente fiscale cât și de facilitățile pe care le va oferi noul terminal intermodal ce va fi realizat în zona Port-Bazin Nou”, a promis candidatul Ionuț Pucheanu.

La 2 ani și jumătate de la aceste declarații bombastice ale lui Pucheanu, Parcul Industrial Galați are în continuare zero clienți, iar în Zona Liberă nu s-a mișcat nimic. Mai mult, Pucheanu a promis încă din luna martie 2017 că va aduce un client extrem de solvabil în Zona Liberă, motiv pentru care a și transferat aici 16,5 hectare de teren din proprietatea Parcului Industrial, însă acel investitor nu a apărut nici până în ziua de azi.

Al doilea parc industrial există, dar doar în visele lui Pucheanu

Atât de mulți investitori roiau în capul lui Pucheanu încât el a plusat în campania electorală din 2016 promițând un al doilea parc industrial în Galați, care urma să fie ridicat undeva pe platforma ArcelorMittal Galați.

“Pentru ca orașul nostru să renască ca centru economic și industrial al României, primăria va propune realizarea unui parteneriat strategic cu ArcellorMittal pentru dezvoltarea unui nou parc industrial, cu activități specifice pe platforma Combinatului”, se lăuda Ionuț Pucheanu, în iunie 2016.

După ce a devenit primar, Ionuț Pucheanu nu a mai amintit nimic despre înființarea unui al doilea parc industrial în Galați (deși exista unul pus la punct, dar cu zero clienți).

În plus, putem spune cu certitudine că de promisiunea lui Pucheanu s-a ales praful, atâta vreme cât de 3-4 luni încoace se vorbește despre vânzarea Combinatului. Planurile lui Pucheanu (oricât de fanteziste erau ele) aveau legătură cu actualul patronat belgiano-indian de la ArcelorMittal, care acum este pe picior de plecare din Galați.

 


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu