În Galați, se redeschid barurile, teatrele și sălile de păcănele

In Actual

Municipiul Galați intră de luni, 25 ianuarie 2021, în scenariul galben, ceea ce înseamnă reluarea unor activități care fuseseră suspendate din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19.

Galațiul intră în scenariul galben cu o rată de infectare de 2,15 la mie.

Întrucât procentul s-a menținut sub 3 la mie în ultimele două săptămâni, începând de luni, 25 ianuarie 2021, se redeschid restaurantele, barurile, cafenelele, teatrele, cinematografele și sălile de pariuri sportive/păcănele.

Prefectura Galați a anunțat însă că acestea vor putea funcționa doar la 30% din capacitate.

Asta înseamnă că un restaurant (bar, cafenea) care are 30 de mese disponibile va putea pune numai 10 mese la dispoziția clienților în interior.

La fel, teatrele și cinematografele trebuie să aibă grijă ca numai 1/3 din capacitatea sălilor să fie ocupată la spectacole.

Municipiul Galați va fi monitorizat timp de 14 zile, până pe 7 februarie, iar dacă rata de infectare nu va depăși din nou 3 la mie, elevii vor putea reveni la școală, de pe 8 februarie.

Dar nu toți elevii.

Și asta pentru că în „scenariul galben” (cazul Galațiului în prezent) se vor redeschide grădinițele și școlile doar pentru copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale: a 8-a, a 12-a și a 13-a.

Pentru ca toți elevii să poată reveni la școală ar trebui ca Galațiul să intre în „scenariul verde”, adică rata de infectare să se situeze sub 1,5 la mie, timp de 14 zile.

Sursa foto: Primăria Municipiului Galați


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu