În 4 ani, Pucheanu a creat locuri de muncă doar în Primăria Galați pentru camarila de partid. Zero planuri pentru reducerea șomajului, în următorii 4 ani, în Galați

In Alta lume, ClientiCaptivi

Priviți pliantele electorale pe care le tot împrăștie actualul primar Ionuț Pucheanu (PSD) în Galați. Nicăieri nu apare ceva referitor la planurile pe care le are pentru reducerea șomajului, în următorii 4 ani, în Galați, în eventualitatea în care el va fi reales primar.

Candidatul Ionuț Pucheanu (foto) câștiga alegerile, în urmă cu 4 ani  (în 2016), fără să promită nimic.

În pliantele electorale de acum 4 ani, Pucheanu a spus doar că vrea să fie bine, ca să nu fie rău – vorba lui Gică Hagi.

După 4 ani, în 2020, primarul Pucheanu vine cu aceeași placă tocită, lipsită de promisiuni concrete, astfel încât să nu poată fi tras la răspundere în cazul în care nu le va onora.

Pucheanu promite noi betoane, inclusiv pe Feleza Dunării, asfaltări pe străzi lăturalnice cu veșnicele schimbări de borduri și cam atât.

Pucheanu evită însă temele „grele”, cum ar fi politicile locale și planurile echipei lui pentru reducerea șomajului în următorii 4 ani, în cazul în care el va fi reales primar al Galațiului.

Nu o să găsiți nicăieri în programul lui Pucheanu vreun cuvânt referitor la atragerea de investitori care să își deschidă puncte de lucru la Galați, la înființarea de locuri de muncă care să contribuie astfel la ridicarea nivelului de trai al gălățenilor.

De altfel, primarul Pucheanu a recunoscut într-o emisiune televizată (vezi video la finalul articolului) că nu a atras nici măcar un investitor în cei 4 ani de mandat (2016-2020), scuzându-se că aste este, el nu are ce să facă dacă investitorii nu vor să vină în Galați.

Pucheanu uită însă că misiunea unui primar al unui municipiu mare ca Galațiul nu este doar să toarne asfalt pe străzi, că asta poate face oricine dacă are bugetul Galațiului pe mână, ci să facă lobby pentru atragerea investitorilor, care să conducă la crearea de locuri de muncă.

Știți câte locuri de muncă au creat politicile gândite de administrația Pucheanu, din 2016 încoace?

Multe, dar doar la Primăria Galați, adică în sectorul bugetar! Și alea, logic, doar pe bază „de competență”.

Întrebați-l pe Pucheanu despre planurile lui pentru reducerea ratei șomajului. Nu are niciunul!

Încercați să îl prindeți pe actualul primar la o discuție despre cum ar vrea să reducă el, prin politicile sale, rata șomajului în Galați, în următorii 4 ani, dacă va fi reales de gălățeni.

Rugați-l să lase gargara electorală cu modernizarea centrului Galațiului, acolo unde terasele de neam prost au ajuns să se întindă până spre carosabil, și cu modernizarea Pasajului Dunărea.

Și rugați-l să vă explice concret ce planuri are el (cu termene de implementare și surse de finanțare) pentru reducerea ratei șomajului în Galați, în următorii 4 ani.

Că astea sunt subiectele crâncene care macină Galațiului, nu că a inaugurat el două grenade oribile la Pasajul Dunărea.

Ca informație, rata șomajului în Galați a crescut, conform ultimei raportări a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galaţi.

Astfel, la sfârșitul lunii mai 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistrați 10.600 de șomeri, din care 4.619 erau femei.

Rata șomajului a fost de 5,57%, cu 0,13 puncte procentuale mai mare faţă de luna precedentă (aprilie), potrivit ziarului Viața Liberă.

Iar aceste cifre nu cuprind și disponibilizările recente, de la Damen Galați (500 de angajați) și Electrocentrale Galați (204 angajați), care s-au produs la începutul lunii august 2020.

Actualul primar Pucheanu îi dă înainte cu betoanele, cu bordurile și cu inaugurările lui penibile, de parcă ar conduce un oraș de tâmpiți!


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu