Iluminatul festiv al lui Pucheanu, de 7 ori mai scump decât al Brașovului. Iar Galațiul nu este oraș turistic, ci doar oraș sărac!

In AltaTara?, NePriveste

Galațiul a bătut, în 2018, orice record în materie de iluminat festiv. Nici orașe bogate ca Brașov sau Cluj Napoca nu au avut curaj să cheltuie atât de mulți bani pe luminițele de sărbători, așa cum a făcut Galațiul.

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a reușit să îl întreacă și pe predecesorul Marius Stan în ceea ce privește banii alocați de la bugetul local pentru iluminatul festiv de sărbători.

Astfel, recordul stabilit de Marius Stan în anul 2013, de 595.000 de euro, a fost surclasat net de primarul Pucheanu, care a ajuns, în 2018, la 680.000 de euro (cu tot cu TVA).

Pentru a justifica această sumă enormă, primarul Pucheanu a împachetat totul într-un pachet extins, în care a cuprins și sărbătorile de Paști 2019.

Cu sau fără Paștele viitor, suma de 3.171.449 de lei pe care Primăria Galați a decis să o aloce în acest an pentru iluminatul festiv pare desprinsă din bugetul Las Vegasului, nu al unui oraș sărac ca Galațiul.

Am zis să nu ne mai raportăm la Brăila, care în 2018 va cheltui numai 86.000 de euro pe instalațiile de sărbători. Așa că am aruncat o privire către orașe mai dezvoltate economic decât Galațiul (cum ar fi Brașovul, de exemplu), care nu au cheltuit o avere pe instalațiile de sărbători.

Brașovul, iluminat festiv de numai 100.000 de euro

Brașovul este un oraș turistic care chiar ar putea justifica o cheltuială mai mare de Sărbători prin faptul că vrea să îi impresioneze pe cei care vor veni să își petreacă Crăciunul sau Revelionul în Piața Sfatului.

Ei bine, Brașovul a alocat numai 100.000 de euro pentru instalațiile de sărbători, potrivit agenției de presă Agerpres.

“Iluminatul festiv va fi diferit faţă de ceilalţi ani, cu mai multe elemente noi şi pe o suprafaţă mult mai mare, astfel încât fiecare braşovean şi turist să simtă că Braşovul aniversează nu doar sărbătorile de iarnă, ci şi Centenarul. Am solicitat firmei care se ocupă de iluminat ca în acest an să vină cu un nou concept de amenajare a străzilor şi piaţetelor din oraş, care să fie mai extins decât în ceilalţi ani, prin care să unim centrul oraşului cu Piaţa Unirii, ca simbol al acestui moment aniversar, pentru ca de 1 Decembrie să se simtă că Braşovul este în sărbătoare”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru, pentru Agerpres.

Uite de asta “mototolul” de Scripcaru nu va înțelege niciodată că un primar adevărat nu o să îl aștepte niciodată pe Moș Crăciun sub brad, ci își va face el singur cadouri scumpe, de Crăciun, că doar de asta a fost votat de cetățeni.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

4 commentsOn Iluminatul festiv al lui Pucheanu, de 7 ori mai scump decât al Brașovului. Iar Galațiul nu este oraș turistic, ci doar oraș sărac!

  • Doar pentru ca tu spui ca e un oras sărac inseamna ca nu merita sa arate bine? Nici in brasov nu vin avioane întregi cu străini sa petreacă sărbătorile acolo dar asta nu inseamna ca nu ne mai decoram orașele. Eu zic sa nu mai faci tu liste cu orașe care merita decorate si orase care nu merita

    • Ba merită să arate bine, nu a zis nimeni că nu merită. Problema este primarul Pucheanu a făcut exact ca omul ăla sărac care își cumpără pantofi de 7 ori mai scumpi decât unul bogat. Galațiul merită și trebuie să aibă iluminat festiv de sărbători, dar nu pe sumele astea exagerate.

  • D-lor, nu poti sa nu detesti felul in care este administrat orasul Galati. Modul golanesc in care se iau decizii , ignorand totalmemte reactiile venite de la cetateni , maniera in care se dispune cheltuirea banului public si indatorarea populatiei, ne face sa nu avem incredere in administratia locala , rupta total de legatura cu cetatenii. Ca lucrurile stau asa o confirma teama animalica a Primarului , urmat de consilieri de a se afla in mijlocul celor care le-au dat mandatul. Ce sa lumineze de sarbatori artificiale banii dati acestor firme? Pentru cine atata cheltuiala, ptr. niste locuitori oripilati de saracie, de nedreptati care ingheata in apartamentele saracacioase: ce sa lumineze gunoaie si gropi, trotuare denivelate, sandramale si garaje mizerabile, locuri pustii stapanite de cainii vagabonzi , santiere deschise si lasate de izbelise, masini parcate pe trotuare si multe alte porcarii???

  • Iulian, analizează mai profund subiectul si la Galati si la Brăila și la Brașov. Esti in eroare in privinta sumelor. La Galati cel puțin ati exagerat cu 100% suma. De ce ? In privinta celorlalte orașe sunt aspecte pe care nu le cunosti si nici nu sunt publice. Iluminatul festiv este disimulat in alte contracte mult mai mari sau este impartit in contracte mai mici pe diverse institutii ca la Sibiu. Atat va rog, folositi informații corecte. In rest, libertatea opiniei si gusturile nu se discuta.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu