Între timp, primarul Ionuț Pucheanu l-a reevaluat pe directorul Bogdan Ardean, de la Gospodărire Urbană, și nu mai mai vrea să dea nimănui “delete”. Nici societății, nici directorului. Treaba merge însă la fel de prost la SC Gospodărire Urbană SRL, iar acest lucru va fi vizibil când buruienile vor pune din nou stăpânire pe oraș.
Faptul că Gospodărire Urbană SRL nu își îndeplinește sarcinile pentru care încasează bani publici rezultă și din felul defectuos în care gestionează parcările cu plată. Poza de mai sus am făcut-o în fața Facultății de Mecanică, acolo unde parcarea este cu plată. Zilnic, parcarea este plină de mașini, căci lumea vine ba la facultate, ba la Poliție, ba la Catedrală. Iar locurile de parcare (fie ele și cu plată) nu sunt niciodată suficiente, motiv pentru care gălățenii parchează inclusiv pe prima bandă a străzii Domnească (partea cu Poliția și Catedrala).
Ei bine, în loc să astupe spațiul din imagine, unde în trecut a fost un copac, cei de la Gospodărire Urbană lasă locul în voia sorții, plin de noroi. Dacă tot încasează bani pentru locurile de parcare cu plată, cei de la Gospodărire Urbană SRL Galați ar putea să ofere condiții șoferilor. Să nu iasă oamenii cu mașinile pline de noroi din parcare, după ce în prealabil au plătit pentru acel loc 1,5 lei/oră. Dar ca să facă un astfel de gest, celor de la Gospodărire Urbană ar trebui să le pese de gălățeni, să aibă respect pentru șoferii de pe urma cărora încasează bani doar pentru că au tras două dungi de vopsea albă pe asfalt și au pus un afiș pe care scrie mare “Parcare cu plată”.