SCANDALOS! Iată cât câștigă cei care își bat joc de siguranța în trafic a gălățenilor

In Actual, Local, TraficChin

Una dintre cele mai aglomerate intersecții ale Galațiului a fost lăsată de autorități să funcționeze după principiul „intră cine vrea, iese cine poate”.

La intersecția de ieșire-intrare din oraș către Tecuci, după desființarea sensului giratoriu, s-a trecut la o dirijare de tip africano-bananieră. Pe trei dintre artere sunt instalate, la intrarea în intersecție, vechile indicatoare „Cedează trecerea”, iar, dinspre Tecuci, șoferii nu au niciun indicator. Nici măcar unul de drum cu prioritate.

Rezultatul este, cum bănuiți, un haos total, mai ales la orele de vârf. În schimb, cei care ar trebui să vegheze la siguranța traficului, respectiv membrii comisiei bipartite (Primărie-Poliție) de siguranța circulației își freacă și ei buzunarele de plăcere. Cu niște salarii sfidătoare pentru orice bugetar din învățământ sau angajat la privat.

Vedetele de la Siguranța Circulației și salariile lor nesimțite

Comisia municipală pentru Siguranța Circulației Rutiere îl are drept președinte pe Cristian Capețis – director general la Dezvoltare, Infrastructură și Lucrări Publice.

Capețis este cel care s-a dus, din partea Inspectoratului de Stat în Construcții, să verifice legalitatea corturilor în care se strângeau, în 2012, semnături contra lui Băsescu la Constanța. L-a luat Mazăre la trei-păzește și l-a făcut de râs pentru excesul de zel. Ulterior, prin 2015, Marius Stan l-a adus mare director la Infrastructură în Primăria Galați, „retrogradându-l” de la 4.033 de lei net lunar, cât lua la ISC, la numai 2.500-3.000 de lei în Primărie. Doar că sub Pucheanu, în 2016, a ajuns la o medie lunară de 3.500 de lei net și i-a crescut brusc și un apartament prin „Prima Casă”. Dar unul „de șăf”, nu vreo chichineață: 132 mp!

CITEȘTE ȘI: Primarul Pucheanu vrea să lase intrarea gratuită la Plaja Dunărea! Ca să îl voteze gălățenii și peste 2 ani

Iar ca să-l plătească mai cu spor, edilii gălățeni i-au crescut și salariul la, țineți-vă bine!, 7.058 de lei pe lună. Cât un șef de IT-iști dintr-o multinațională americană cu filială la Galați… Nici nu-i de mirare că, la așa leafă de nabab, Capețis dă și bani cu împrumut la… Constructorul SCM: ba 20.000 de dolari, ba 65.000 de lei… Mai vorbim despre asta!

Din partea poliției naționale, în comisie „adastă” și șeful de birou Adrian Sandu. ‘Mnealui însă pare că mai mult „sălățluiește” doar în bârlog, pardon!, birou, de vreme ce o intersecție atât de aglomerată poate fi lăsată în așa hal, la voia întâmplării. Când tocmai colegii săi, polițiștii de la Rutieră, ar fi printre primii care ar trebui să aibă de furcă acolo în caz de accident!

Polițistul Adrian Sandu avea, în 2014, ca șef de birou, mai mult ca soția sa, ditamai managerul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna”. Acum, cu siguranță, a depășit-o de mult. Fiindcă cei 4.920 de lei lunar s-au transformat, în 2015, în 5.419 lei lunar net (creștere de 10%). În 2016 a ajuns la 6.548 de lei lunar (peste 25% creștere față de 2015!), iar pe 2017 nu și-a publicat declarația de avere. Dar, dacă a păstrat aceeași rată de creștere, are acum cel puțin 8.000 de lei net lunar bătuți pe vipușcă, clar!

Acum, cinstit: câtor dintre dumneavoastră, cei care citiți acest articol, v-au crescut veniturile salariale cu 65% în doar trei ani?

Imediat la dreapta președintelui vine Marius Zahei, șef la Construcții, Dezvoltare și Întreținere Străzi. Acesta este un biet inginer de 2.327 de lei net lunar la Ecosal în 2015. Pe 2016, media lunară a veniturilor lui Zahei a urcat doar la 2.561 de lei. Deh, salarii de Ecosal…

Fiindcă în 2017, an în care a prins salariu full din Pimărie, cât credeți că a avut bietul Zahei? 5.952 de lei lunar net e bine? Evident că da! Așa a putut scăpa și de Fordul Focus din 2005, înlocuindu-l cu un Volkswagen din 2012. Mult mai puțin rulat, dar și mai mare probabil.

Iar soția lui Zahei a avut și ea de câștigat. Fiindcă cei 1.098 de lei lunar din 2015 au ajuns, de când e soțul la Primărie, la 1.700 de lei lunar. Plus un „stimulent de inserție” de la Agenția Județeană de Plăți și Inpecție Socială, de 650 de lei lunar, de doi ani încoace…

Figurație cu nume sonore sau cu anonimi atent selecționați și bine remunerați 

Între membrii comisiei se află și… o „membră” ciudată, de la o firmă prietenă. Secretara comisiei, ultima pe listă, Raluca Patriche, lua în 2016 un salariu „amărât” de 1.300 de lei lunar de la Cricons SRL, ca ingineră.

Cricons este firma tatălui patronului de la Tancrad. Iar Tancrad, se știe!, are abonament la Primărie…

CITEȘTE ȘI: Cum poți să faci rezervare pentru croazierele gratuite pe Dunăre, la Galați (FACSIMIL)

Ei bine, în 2017, Raluca „a supt” de la două state de plată. Au venit și cei 1.300 de lei de la Cricons, dar și 1.723 de lei medie lunară de la Primărie. Poate ne lămurește și pe noi cineva cum se poate asta, și la stat, și la privatul care încasează fix de la același „stat”…

Alte nume sonore din componența comisiei care cică tare se mai preocupă de siguranța traficului rutier gălățean sunt Dragoș Buhociu, arhitectul-șef al orașului, Hristache Bogatu, președintele sindicatului-fantomă al șoferilor, dar și Constantin Graur, director tehnic la falimentara Transurb.

Printre ei, fac figurație Dănuț Bogdan, de la Poliția Locală, Adrian Mirică, inspector la Transport Urban, și Costică Presură, inspector la Semaforizare și Monitorizare.

Neapărat să priviți filmul de mai jos! Din el veți înțelege ce bătaie de joc vă livrează acești slujbași publici pe banii dumneavoastră, cu o inconștiență (sau nesimțire, alegeți!) pe care rar o întâlnești și la niște necalificați plătiți cu ziua. Darămite la asemenea belferi pe banii contribuabililor.

Donează pentru Alternativa – Jurnalism fără mogul!

BĂTAIE DE JOC PE BANII, NERVII ȘI RISCUL ȘOFERILOR

Intersecția de la ieșirea/intrarea spre/dinspre Tecuci a fost lăsată cu indicatoarele de pe vremea sensului giratoriu acum desființat. Trei „Cedează trecerea” la intrările dinspre bd. Galați, str. Brăilei, respectiv Centură, și nimic la intrarea dinspre Tecuci. Mai mult, în mijloc a rămas asfaltul tasat de sub sensul giratoriu, ca o imensă groapă pe care mulți o ocolesc. Rezultatul se vede în haosul din imagini, vegheat de cei din Comisia de Siguranța Circulației – slujbași plătiți cu salarii nesimțite, crescute amețitor în mandatul actualului primar.

Publicată de Alternativa – Jurnalism FĂRĂ MOGUL pe Miercuri, 27 Iunie 2018

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu