În campusul studențesc al Universității „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc recent Festivalul Internațional pentru produse locale/tradiționale din zona de SE a Mării Negre, organizat în cadrul proiectului LOC FOOD („Local development and cross border cooperation in the area of agricultural products and traditional food”).
A fost o adevărată încântare să știi că poți degusta produse sănătoase, făcute după rețete clasice, cu gust deosebit.
Producători de preparate din carne, brânzeturi, miere și produse pe bază de miere, vin, panificație și patiserie, zacuscă și produse tartinabile din zona de SE a României (Brăila, Galați, Tulcea,) precum și din Grecia, Republica Moldova, Bulgaria au încântat vizitatorii cu alimente tradiționale, făcute după rețete vechi, dar și inovative.
Gălățenii, nu puțini la număr, au degustat cu poftă din produsele expuse.
Și am aminti aici: dulceață din flori de soc sau salcâm, șuncă de curcan cu fistic, BragaGIZANTUL – energizant pe bază de bragă, cu extract de ginko biloba, ginseng siberian, ganoderma, brusture, aswagandha, premiat la Ugal Invent – un asamblaj de vin de la Tulcea, numit “Trei brațe”, creat din trei soiuri autohtone, Fetească Regală, Fetească Albă și Tămâioasă Românească.
Apreciate au fost și standurile unde s-au aflat pâine și produse de panificație, limonadă cu miere și mixuri din miere cu petale de trandafir, semințe de chia sau dovleac, sosuri de ardei cu prune sau DUMADA – un sos traditional moldovenesc din ardei folosit la mâncărurile de pește și miel – și prăjituri delicioase făcute după rețete tradiționale de peste Prut.
„Este o inițiativă pe care o dorim să devină o tradiție la Dunărea de Jos, vrem să ne cunoaștem produsele locale și tradiționale din zonă. Mulțumim participanților, producătorilor, agenților economici, ne bucurăm că avem și vizitatori care gustă din ceea ce este mai reprezentativ pentru țările din jurul Mării Negre”,
a declarat, în deschidere, prorectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu.
Profesorii de la UDJG vor să obțină și certificate pentru unele dintre produsele prezentate la festival.
„Noi urmărim înregistrarea acestor produse pentru certificare europeană, un expert a făcut o primă evaluare și a selecționat câteva pe care dorim să le facem cunoscute în toată Europa. Deja brânza cu negrilică, de la Gulianca, de exemplu, este în curs de certificare europeană”,
a declarat conf. dr. Gabriela Iordăchescu, coordonatorul proiectului din partea Universității „Dunărea de Jos”.
Un festival similar va avea loc pe 2 iunie 2022 la Dobrici, lângă Varna, în Bulgaria.