Gălățeanul Bogdan Lungu, 43 de ani, s-a întâlnit astăzi cu Liviu Dragnea, la sediul PSD din Kiseleff, pentru a-și onora pariul pierdut în urmă cu 6 zile, pe Facebook. Întâlnirea a fost transmisă în direct de aproape toate televiziunile centrale.
Ce se poate spune în mod cert după întâlnirea protestatarului #rezist Bogdan Lungu cu președintele suprem al PSD este că Liviu Dragnea a ieșit pe plus. O acțiune mai bună de PR nici că se putea, în ciuda atmosferei de maneleală, cu mici și bere băută la pahar din plastic. Chiar și așa, Dragnea a pozat în nenea ăla care acceptă să stea la masă cu oamenii simpli, din popor, să bea o bere cu aceștia. Ca și cum asta i-ar șterge imaginea de personaj diabolic, care ar fi în stare să dea foc la țară numai să nu facă pușcărie.
Gălățeanul Bogdan Lungu s-a ținut de cuvânt și nu s-a lăsat deloc impresionat de fentele de Teleorman ale lui Liviu Dragnea. El a refuzat să mănânce din micii lui Dragnea, spunând că a venit doar să dea bere, conform pariului pe care l-a pierdut. Apoi, i-a spus lui Dragnea că nu va reuși să facă 150 de km. de autostradă până în anul 2020 (douăzeci-douăzeci, vorba lu’ tanti Viorica Dăncilă), moment în care s-a născut un nou pariu.
Liviu Dragnea a vorbit și despre pușcărie
Interesant este însă ce i-a spus Dragnea lui Bogdan Lungu după ce ei au rămas singuri, adică doar cu SPP-ul prin preajmă.
Ziariștii prezenți la evenimentul „Grătar la Dragnea” au fost rugați să părăsească sediul PSD, iar Liviu Dragnea l-a invitat pe gălățeanul Bogdan Lungu să mai stea un pic la taclale. “Am rămas și eu surprins că Dragnea mai voia să stăm de vorbă după ce au plecat ziariștii. Mi-a zis că vrea să mai ținem legătura, că să îi dau adresa mea de e-mail, că poate ne mai găsim la o bere. I-am explicat că eu nu o să fiu în viața mea simpatizant al PSD și cu atât mai puțin al lui. La un moment dat, Dragnea mi-a spus că nu crede că va mai câștiga alegerile peste 2 ani. Probabil că se referea la alegerile parlamentare. L-am întrebat și despre procesele lui și dacă este pregătit să meargă la pușcărie. Aici a cam dat-o cotită, că și el ar vrea ca procesele să termine mai repede, că nu are nimic de ascuns… vrăjeală de-a lui, de pesedist bătrân. Eu nu am crezut o iotă din ce mi-a spus, că doar nu m-am tâmpit să am încredere în unul ca Dragnea. Am vrut doar să arăt că sunt om serios, că protestatarii #rezist se țin de cuvânt și asta am arătat. Atâta tot”, ne-a declarat Bogdan Lungu astăzi, după ce a ieșit de la întâlnirea cu Liviu Dragnea.
Gălățeanul Bogdan Lungu s-a dus la București cu maxi-taxi și tot așa se va și întoarce în această seară, în Galați. După cum am scris în acest articol, în Alternativa – Jurnalism fără mogul, Bogdan Lungu și-a amânat vacanța în care trebuia să plece alături de familia sa, pentru a putea onora pariul cu Liviu Dragnea.
Sursa foto: Pozele ne-au fost puse la dispoziție de Bogdan Lungu.