Sfârşitul politic al lui Dan Nica, cel care a distrus în ultimii 20 de ani Galaţiul, este aproape. Tot mai multe informații converg către varianta conform căreia Dan Nica nu va mai pupa un nou mandat de europarlamentar, el fiind tăiat de pe listă de liderul social-democraților, Liviu Dragnea.
Dan Nica conduce PSD Galați din anul 1997, atunci când a fost ales președinte al organizației municipale. Dan Nica are 5 mandate de parlamentar în Parlamentul României (prima dată a fost ales în 1996) și un mandat de europarlamentar (ales în 2014).
În tot acest timp, Nica nu a făcut nimic notabil pentru Galați. A făcut doar pentru el, acumulând averi însemnate. Nica nu a făcut lobby pentru Galați, nu s-a zbătut “la centru” pentru ca investițiile să fie direcționate și către acest oraș, ci a pus bețe în roate ori de câte ori a avut ocazia. Dovadă și Podul peste Dunăre pentru care Nica s-a luptat cu înverșunare ca să NU fie construit, pentru a nu-i strica afacerea prietenului săi de la Trecere Bac – deputatul PSD Galați Viorel Ștefan.
Dacă acum trei săptămâni, Dan Nica poza fericit alături de Liviu Dragnea, la Madrid, iar noi scriam că Nica va stăpâni Galațiul și în următorii 5 ani, iată că între timp lucrurile pare că s-au precipitat.
Dan Nica ar putea deveni un nimeni în PSD: fără funcții, fără putere, gata să fie devorat de gașca lui Pucheanu
Cotidianul Adevărul a scris în ediția sa de duminică, 10 martie 2019, că Dan Nica nu s-ar afla pe lista scurtă a celor care ar avea șanse să prindă un nou mandat de europarlamentar din partea PSD. Liviu Dragnea are doar 2-3 favoriți dintre actualii europarlamentari, iar Dan Nica nu se află printre aceștia.
“Din aleşii care ocupă în prezent un fotoliu de europarlamentar, puţini se vor regăsi şi pe lista pentru legislatura 2019-2024. Doi dintre aceştia sunt social-democraţi cu experienţă şi vechime în partid, dar şi în ceea ce priveşte problematicile de afaceri europene. Unul dintre aceştia este Victor Boştinaru, în timp ce al doilea este Ioan Mircea Paşcu. Printre doamnele care ar mai prinde un mandat se află Claudia Ţapardel, unul dintre europarlamentarii care plăteşte cotizaţii foarte mari la partid”, susține ziarul Adevărul.
Tragerea pe linie moartă a lui Dan Nica ar fi o veste extraordinară pentru Galați. Orașul ar scăpa de “cancerul” care l-a măcinat vreme de 20 de ani, de individul care a pus umărul la frânarea Galațiului.
Dacă nu va mai fi europarlamentar, Dan Nica va deveni un nimeni, un pesedist fără funcții, fără putere. Iar imediat el va fi vânat de lupii tineri din Galați, de gașca lui Pucheanu care abia așteaptă să se instaleze la butoane în locului lui Dan Nica. Deocamdată, Pucheanu adoptă poziția ghiocel, neavând curaj să îl înfrunte pe Nica. Dar în momentul în care va vedea că Nica a căzut la pâmânt, primul care se va năpusti ca să îi dea un bocanc în gură va fi însuși Pucheanu.
Liviu Dragnea a anunțat că “în cel mult două săptămâni” va face publică lista PSD pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în data de 26 mai 2019.
Vom reveni.
One commentOn Galațiul scapă de “cancerul” Dan Nica. Liviu Dragnea îl taie pe Nica de pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare
Iluzii. A scăpat de dosare. Prezența lui în Parlamentul european a fost pentru a se depărta de pericol și de a pune încă o procedură între el și mandat dacă ar fi fost. Acum a scăpat așa că vine mai aproape că aici e bunăstarea nu banii de semințe ce reprezintă salariul de sărac parlamentar european.