Galațiul nu se află în Top 10 județe la puterea de cumpărare pe cap de locuitor. Cine este pe primul loc și cum arată clasamentul

In Economic, Local, National, NePriveste

Galațiul nu a prins un loc în primele 10 județe în ceea ce privește puterea de cumpărare pe cap de locuitor. O analiză publicată în luna octombrie 2022 de GfK (Growth from Knowledge) arată faptul că Galațiul nu se află în primele 10 județe din România în ceea ce privește puterea de cumpărare.

Ce înseamnă „puterea de cumpărare”?

Puterea de cumpărare este cantitatea de bunuri sau servicii care poate fi obținută cu o sumă fixă ​​de bani în funcție de nivelul prețului. Persoanele fizice, companiile sau țările își folosesc resursele pentru a satisface nevoile pe care le au. Relația dintre prețul pe care îl plătiți pentru acestea și nivelul resurselor pe care le aveți este cunoscut sub numele de putere de cumpărare, potrivit economy-pedia.com.

România are o putere medie de cumpărare de 8.017 euro pe cap de locuitor în acest an (2022), cu 51% sub media europeană și care plasează România pe locul 31 dintre cele 42 de țări incluse în studiul realizat de GfK, citat și de publicația Alba24.ro.

Față de anul precedent (2021), decalajul dintre județele cu putere mare de cumpărare și cele cu putere mică de cumpărare s-a mărit și mai mult în acest an.

În top 10, Bucureştiul este lider cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 15.482 euro. Aceasta înseamnă că locuitorii capitalei au puterea de cumpărare cu peste 93% mai mare decât media națională și de 3,6 ori mai mare decât locuitorii județului Vaslui, județ unde se regăseste cea mai mică putere de cumpărare în ceea ce privește cheltuielile și economisirea, a mai scris ziarul Alba24.ro (aveți linkul mai sus).

Primele 10 județe în clasamentul puterii de cumpărare sunt București, Cluj, Timiș, Ilfov, Sibiu, Brașov, Argeș, Arad, Alba și Prahova.

Galațiul s-a tot dus pe derdeluș în ultimii 25 de ani

După cum se observă, Galațiul nu se află în Top 10 în ceea ce privește puterea de cumpărare pe cap de locuitor.

O fi pe locul 11, pe locul 20, pe locul 30, nu știm, pentru că analiza realizată de GfK s-a oprit la primele 10 locuri.

Cert este că, potrivit clasamentului întocmit de GfK și citat de Alba24.ro, dar și de alte publicații, Galațiul nu se află în primele 10 județe.

Îngrijorător este că Galațiul a fost întrecut la puterea de cumpărare de județe care păreau mult mai slab cotate acum 15-16 ani ani, cum ar fi Argeș (locul 7) și Alba (locul 9).

Pe  vremuri, adică acum 25 de ani, Galațiul era întotdeauna în primele 5-6 județe din țară în orice clasament. De la numărul de locuitori până la PIB pe cap de locuitor, la sport, la tot ce vreți voi.

Acum iată că Galațiul nu mai are loc nici în primele 10 județe.

Este un regres pe care observăm că nu și-l asumă nimeni.

Dimpotrivă, dacă citești ziarele din Galați (de fapt niște trompete de partid, care s-au transformat în agenții de PR ale politicienilor, cu contracte din bani publici), afli că totul este minunat în Galați.

Afli că Galațiul se dezvoltă mai ceva ca Las Vegas, că s-ar putea să vrea să se mute în Țiglina 1 cetățeni din California.

Iată că realitatea contrazice PR-ul deșănțat al unora ca primarul Ionuț Pucheanu sau președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, ambii de la PSD, pentru simplul motiv că Galațiul nu se află în „Top 10 putere de cumpărare pe cap de locuitor”, ceea ce se traduce prin faptul că traiul în Galați este greu, nu roz, așa cum îl tot prezintă zilnic autoritățile locale.

Foto deschidere: Faleza Dunării Galați, zona Elice/Biserica Sfânta Precista


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu