Galațiul, codaș în topul ratei de vaccinare. Procentul este unul dezamăgitor, departe de București, Cluj, Timiș și Brașov

Galațiul se află departe de plutonul orașelor mari în ceea ce privește rata de vaccinare. Astfel, Galațiul, un județ despre care autoritățile locale spun că ar fi unul european, care vrea să le ajungă din urmă pe cele din vestul țării, este coleg de clasament cu Ialomița și Bistrița-Năsăud.

Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a dat publicității, marți, topul pe județe în ceea ce privește rata vaccinării.

Clasamentul se referă la procentul locuitorilor care s-au vaccinat cu cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19.

Galațiul este codaș în acest clasament, cu numai 14,7% din locuitori vaccinați cu cel puțin o doză până astăzi, 4 mai 2021.

Cu acest procent de numai 14,7%, Galațiul se situează pe locul 23 din 41 de județe (plus Municipiul București), fiind departe de județe comparabile ca număr de locuitori și cu pretenții, cum ar fi Brașov, Constanța sau Timiș.

Iată topul județelor cu cea mai mare rată de vaccinare.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version