Galații intră în topul național al eminențelor rușinii cu Nicolae Bacalbașa și Picu Apostol Roman

În orașul capitală de județ ce a dat țării atâtea mediocrități politice de excelență, există resurse majore (insuficient explorate) pentru a băga în clasamente animale politice din specia „excelență a rușinii”.

Iată că aceste resurse au fost valorificate de Comunitatea „Curățăm Galațiul”(au în proiect oare și curățarea gunoaielor din viața publică?), ce a reușit, pentru prima dată in România, să acorde titlul de „Cetățean de rușine al orașului” pentru doi politicieni de la malul Dunării. Să cităm din comunicatul lor!

Așa cum autoritățile fac consultări publice pentru a identifica personalitățile care pot fi cetățeni de onoare, în mod similar gălătenii au putut nominaliza și apoi au votat pe cei care, in 2019, au făcut comunitatea de ras.

Coincidență, sau nu, cel care a primit cele mai multe voturi, parlamentarul PSD Bacalbașa, tocmai a fost amendat de CNCD pentru „discurs de ură”.

Toamna se numără „bobocii”!

Avem deosebita (ne)plăcere să vă anunțăm câștigătorii titlului de „Cetățean de rușine al Galațiului”, ediția 2019.

În urma nominalizărilor și a voturilor exprimate de cetățeni, pe primele două poziții se află:

Nicolae Bacalbasa și Picu Apostol Roman.

Aplauze! Sau fluierături…

În 2019 ei sunt cei care au făcut Galațiul de rușine. Cel mai mult, pentru că lista nu se oprește la cei doi.

Pe următoarele două poziții se află primarul Pucheanu și Eugen Durbacă.

Competiția nu a fost strânsă, Bacalbașa câștigând detașat.

Comunitatea Curățăm Galațiul va decerna acest titlu și în anii următori, convinși fiind că lista va fi mereu bogată.

Vă rugăm să distribuiți, să ajungă și la cei „premiați” de gălățeni. Sperăm doar ca cei din „lista rușinii” de anul acesta vor alege de la anul să stea acasă.

Laudatio pentru profascistul Bacalbașa

Ce a comis bufonul dereglat pesedist Bacalbașa, de a primit nominalizarea în această serie a clasamentelor de scelerație avansată?

Colegiul director al CNCD tocmai a decis că una din declarațiile de tribun neostoit – fie la televiziunile de șoc și groază, fie la Parlamentul nației – ale lui Bacalbaşa constituie discriminare şi discurs de ură, prin utilizarea unei sintagme cunoscute ca fiind parte a limbajului liderilor fascişti.

Au fost sancţionate şi declaraţiile pe care deputatul PSD le-a făcut, în februarie 2019, la postul de televiziune al Partidului din Galaţi, la emisiunea unde Pâslaru și Bacalbașa spun orice vor ei, fără să-i audă și să-i vadă CNA-ul (de partid).

După ce a afirmat că „poporul german, până în 1970, în proporţie de 70 la sută, era prohitlerist”, Baca a tras din toate pozițiile în hitlerismul instalat la Președinția României.

„M-a bucurat când discuţia dintre doamna Dăncilă cu Fuhrerul feminin al Germaniei actuale, Frau Merkel, care controlează toată politica Europei prin fake-uri, partide false, care toate sunt din PPE, adică etnic poate non-germane, dar servind interesele strict ale acestei ţări şi n-a cedat doamna Dăncilă. Dacă vrei, este un răspuns şi pentru numitul Klaus Werner”,

a spus Bacalbaşa.

Toate acestea au fost considerate de CNCD discurs de ură, prin culpabilizarea colectivă a unei comunităţi pentru faptele regimului nazist, respectiv, prin etichetarea ca nazişti a liderilor comunităţii în cauză.

Nimic nou sub soare, fostul anestezist Nicolae Bacalbaşa a mai şocat opinia publică și cu alte triste ocazii, fiind prin 2017 chiar suspendat din PSD timp de şase luni, din cauza limbajului de mahalagiu folosit la tribuna Parlamentului.

Dacă ați uitat cu ce aducea Dragoș Pătraru Galațiul în prim planul Stării Nației, vă reamintim: „Atenţie, urmează imagini care vă pot face să vă căcaţi pe voi de râs!” . Cu Adelin Picu

Mângâiat pe creştet de ocrotitorul tutore în ale ambiguităţilor şi mârlăniilor politice – vorbim aici de monstrul zis PSD, Adetin Picu Roman, zis şi Polonic, a ajuns personaj de caragaţă la „Starea Naţiei” lui Dragoş Pătraru, prin ianuarie 2017. Cum l-a introdus Pătraru pe Picu la emisiunea de la Digi 24? „Atenţie, urmează imagini care vă pot face să vă căcaţi pe voi de râs!” De ce? Zicea Picu pe filmarea de Facebook, în trening, adidaşi şi vânturând telefonul iPhone Apple: „Aăăă, ieşirea lui Iohannis în piaţă, pe suportul foarte subţire al unor asociaţii sau fundaţii plătite cu bani din străinătate, ăăă, mă face să cred că acest club Bamboo trebuia să fie o repetiţie la clubul Colectiv (!), trebuia să se lase cu victime, asta e convingerea mea. Această manifestare în fruntea căreia a ieşit Klaus Iohannis îl descalifică şi arată încă odată că Klaus Iohannis este împotriva poporului român, are ceva cu poporul roman, urăşte poporul român, urăşte tinerii, şi în laboratoarele numai de el ştiute se pregătesc crime înfiorătoare împotriva tinerilor români…”

Dacă tutorele în bufonade politice grosiere i-ar putea fi marele Nicolae Bacalbașa, naș de cățărat în viața publică prin maimuțării de partid i-a fost Eugen Durbacă. A nu se uita că, în iunie 2004, Picu Apostol Roman devenea consilier local PUR, al treilea pe listă, după liderii Eugen Durbacă şi Bogdan Ciucă. Până la sfârșitul anului, Picu cu studii medii devenea „student la drept” de Mahalaua Bădălan și director al Serviciului Public de Administrarea Domeniului Public şi Privat (SPADPP) al Judeţului Galaţi.

Prin noiembrie 2004, tupeul de parvenit al lui Picu era așa de consolidat încât le-a umilit în plenul Consiliului Local pe două doamne, membre în juriul Festivalului de Comedie: actrița Draga Olteanu-Matei şi Florica Ichim, redactor-şef al revistei „Teatrul”.

În 2005 Picu a instituit practica „intrării în legalitate”, votându-i- se concesionarea fără licitaţie publică, pe 40 de ani, a terenului de 67,12 mp de pe strada Oltului nr. 9, bloc E11, unde Picu Roman a înconjurat jumătate de bloc cu propria extindere nesimțită a spațiului de locuit, în sistemul des întâlnit ulterior „vilă la bloc”. Vila adevărată a apărut și ea puțin mai târziu, în coasta Casei de Pensii Galați.

Culmea tupeului de parvenit a atins-o Picu în 2007, când Eugen Durbacă îl lansa candidat al filialei gălăţene la alegerile europarlamentare, locul şapte pe listă.

Culmea trădării a probat-o Picu după succesul în alegeri a poporului Dan Diaconescu. Prima lui grijă a fost să-i elimine (lecții esențiale învățate de la Eugen Durbacă?) pe cei doi lideri ai momentului – Constantin Ene şi Cătălin Poalelungi. În 2013, Picu Roman se prelingea pe la mesele unde lua masa Primarul Marius Stan. A fost uns slugă – director la Cantina de Ajutor Social. Devenit traseist de profesie și infiltrat în UNPR, l-a lucrat pe la spate de două ori pe Stan: s-a abţinut la validarea mandatului de consilier local şi a cerut constatarea încetării mandatului acestuia, cum că candidase la Senat din partea PMP.

Cu astfel de antecedente de tupeu, Picu a urcat pe culmile nebănuite ale trădării și sinecurismului, lipind pe fruntea Galațiului o etichetă de senzație: locul unde turistul mondial găsește ce-și dorește-sex, droguri și păcănele!


Dacă doriți să sprijiniți financiar activitatea Asociației ALO și, implicit, a publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul, o puteți face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version