VIDEO | Cum se tolerează la Galați șoferii kamikaze. În București, pedeapsă mult mai mare chiar și fără pagube – pe Faleză, omisiune de fapte și îndulcire de sancțiune

In Actual, Local, TraficChin

Accidentul cu patru mașini implicate de acum două zile ilustrează șofatul în stil kamikaze al unor gălățeni, dar și toleranța încurajatoare a poliției rutiere.

Practic, șoferul de taxi a primit o amendă atât de blândă, după știința noastră, încât nu credem că va avea vreo reținere să ajungă și pe viitor într-o situație asemănătoare.

Mai jos, repostăm filmarea de pe camera mea de bord, precizând că a patra mașină, implicată în accident, este un BMW seria 5 – deci cu o greutate peste 1,5 t la gol – care m-a lovit în spate surprins de violența frânării când am evitat impactul cu Opelul Astra.

Inițial, taximetristul nici nu a vrut să-și recunoască vina, tot încercând scenarii penibile: că ar fi fost șicanat în trafic, că el circula de fapt regulamentar, dar a fost pus în situația să evite un impact la limită etc. Noroc că, prevăzător vizavi de haosul din traficul gălățean, circul doar având camera de bord în funcțiune.

Pe de altă parte, deși în zona intersecției de la Elice există o limitare la 30 (treizeci!) km/h, viteza Opelului înaintea impactului a fost mult peste restricționarea impusă în zonă. Se vede din avariile taxiului, dar mai ales ale unei mașini solide, cum este Škoda Octavia pe care a lovit-o în spate, ambele autoturisme fiind deformate inclusiv în zona portierelor adiacente zonelor de impact.

Între „gândacul” meu și mașina care l-a lovit în spate, „schimbul” de vopsea nu a fost chiar atât de puternic. Deși, sub masa aproape dublă a limuzinei germane, micului spaniol i s-a turtit de tot traversa de șoc (din oțel de arc) de sub bara de plastic. Dovadă că impactul a fost considerabil stă aripa spate dreapta (nu apare în fotografie) cutată în vârful arcului de cerc sub tensiunea deformării.

Pedeapsă blândă, cheia unei viitoare tragedii

Interesant este că, deși a vizionat filmul, iar declarațiile noastre scrise, ale tuturor celor trei șoferi în afară de taximetrist, coincideau în ce privește dinamica cu patru mașini, agentul Lupoae de la poliția rutieră a considerat toată tărășenia ca fiind două accidente separate. Între Opel și Škoda, respectiv între BMW și SEAT.

Șoferului BMW-ului i-a aplicat 4 puncte de amendă, respectiv 580 de lei, pentru nepăstrarea distanței corespunzătoare în mers. Iar taximetristului de pe Opel i s-a aplicat același cuantum al amenzii (!) – cat o amenda de parcare neregulamentară! Bănuim că pentru aceeași contravenție, întrucât nu am avut acces la procesul-verbal întocmit soferului de la Samatax.

Adică, în viziunea agentului Lupoae, BMW-ul nu intră în contextul unui accident multiplu, ci pur și simplu nu a adaptat viteza la o situație normală de trafic. De mirare cum, după aceeași logică, nu l-a încadrat pe subsemnatul la art. 122 din Codul Rutier, frânarea sau oprirea bruscă fără motiv…

Ce învățăm noi de aici? Ca mai bine imi continuam linistit drumul, ma loves si pe mine taxiul, eventual rezulta dauna totală si schimbam masina cu una cel putin mai nouă… Sau, cel din spate, frâna ceva mai tarztâ spre deloc, ma izbea în taxiul care oricum intrase fără asigurare in banda și rămânea cu banii in buzunar, sa nu plătească amendă aiurea pentru inconștiența unui așa-zis profesionist cu atestat care mai avea si pasageri în taxi (a se vedea pe finalul filmarii)…

Practic, agentul de poliție rutieră – după ce l-am așteptat zeci de minute să discute separat cu șoferul de taxi, ba și cu șoferul unui SUV sosit intempestiv în zona sediului poliției de pe Domnească când am mers la examinarea daunelor – a conchis că cele două impacturi nu au legătură cauzală. Aceasta deși legislația vizavi de constatările din procesele-verbale spune foarte clar că

„procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu (…) arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.

Tot în O.G. 2/2001 referitoare la constatarea contravențiilor, se vorbește despre cumulul de contravenții și, evident, de sancțiuni. Pe lângă nepăstrarea distanței corespunzătoare față de mașina din fața sa, taximetrustul a mai și schimbat banda de mers fără să se asigure, dar a mai și circulat pe contrasens.

Mai țineți minte șoferul autocarului Jandarmerie care a depășit pe linia de tramvai și pe contrasens? Iată mai jos imaginile, pentru reamintire, și vă spunem apoi și cum a fost sancționat.

Ei bine, Brigada Rutiera a Capitalei a anuntat ca soferul a fost amendat cu 1.450 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 30 de zile. Mai mult, Jandarmeria a anunțat că respectivul nu va mai avea voie să conducă autovehicule ale instituției pe o perioadă de 60 de zile, urmând să fie retestat din punct de vedere psihologic.

Ca experiență personală, acum vreo opt ani, același agent Lupoae a mai dat o rezoluție extrem de ciudată.

Fiind șicanat în trafic de un agresor care mi-a tăiat calea obligându-mă să frânez brusc, agentul Lupoae m-a amendat tot pe mine: 1. că aș fi dat cu spatele când am oprit și am lovit mașina din spatele meu (care de fapt intrase în mine, martor fiindu-mi chiar pasagerul din dreapta) și 2. pentru ITP-ul expirat, deși – fiind perioada cu multe înmatriculări de mașini SH – i-am arătat programarea pe care o aveam la service peste câteva zile și i-am explicat că, potrivit legislației de la acea vreme, inspecția tehnică expirată nu are absolut nicio relevanță în cauză.

Bineînțeles, instanța a desființat amenda (consistentă și la vremea aceea) pentru ITP a lui Lupoae. În schimb, pe la colțuri, poliția rutieră se ocupă cu găsirea de zgârieturi și îndoituri minore.

Dar, cel mai grav este că starea de fapt și mai ales de „fapte” din traficul gălățean confirmă „competențele” unor agenți de poliție rutieră precum Lupoae. De aceea, personal, eu unul nu mai am de mult încredere în poliția rutieră gălățeană. Ci doar în propriile reflexe, o mașină solidă și cât mai ieftină – ca să nu-mi pară prea rău de avarii – și o cameră bună de filmare. 


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

3 commentsOn VIDEO | Cum se tolerează la Galați șoferii kamikaze. În București, pedeapsă mult mai mare chiar și fără pagube – pe Faleză, omisiune de fapte și îndulcire de sancțiune

  • …cocalarul e de la SAMATAX! Asta explica tot! Numai retardaţi la firma aia de jigodii agresive şi mincinoase.

  • volanul la seat e „pe partea corecta” ?

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Absolut! Mașina a fost omologată, plătită taxă de mediu, înscrisă, rulează în Galați și Romania de 10 ani fără accidente. Dar, într-adevăr, nu purtam bască in momentul accidentului… 🙂

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu