Tocmai am aflat – pe propria piele și în propriul buzunar – de ce, indiferent de primar, gălățenii sunt nevoiți să stea tot pe la cozi și la discreția unor funcționari insolenți.
Fiindcă actualul edil-șef menține în aparatul Primăriei tot felul de personaje cu o prestație cel puțin dubioasă, lăsate „moștenire” de fostul primar. Unul dintre ele, Silviu Bacalum, renumit pentru tot felul de achiziții uimitoare.
De exemplu, Ziua Marinei din 2013, unde s-a înjumătățit spectacolul cu artificii probabil ca să se dubleze suma. Sau Ziua Dunării 2014 unde nu ne-au ieșit la socoteală vreo 80-90 de mii de euro din 180.000. Sau mai recentul revelion 2017 unde aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul, ne dădeau cu minus cam jumătate din cei 70 de mii de euro alocați. Sau Ziua Marinei 2017, unde iar ne dădea cu rest jumătate din sumă. Sau logoul „furgăsit” al Galațiului care era să ne coste dublu cât cel al Bucureștiului dacă nu ar fi sărit de pix în sus colegul Iulian Grosu.
Ei bine, acest personaj Bacalum, când nu face caiete de sarcini cu prețuri scandaloase, se „odihnește” ca director la alt serviciu al Primăriei, cel de Evidența Populației. De vreo lună încoace se află în a doua „vacanță” și am avut neșansa să mă coste direct și personal eficiența managementului său. Deci vorbesc în cunoștință de cauză fiindcă m-a „lovit” chiar la buzunar!
Prima identificare, prima abuzare
În loc să vină fericit și mândru cu prima lui carte de identitate în buzunar, copilul se întoarce de la ghișeul Evidenței Populației nedumerit că funcționarul a mai cerut un act. „Proces-verbal de predare-primire…” „Predare-primire a ce? A documentului?!… „Nu știu, că vorbea încet, plictisit și mi-a fost rușine să-i tot repet întrebarea și el să-mi mormăie răspunsul cu atâta lume în jur…”
Bineînțeles, m-am rupt de la muncă, am luat tânărul viitor cetățean cu buletin de-o aripă și m-am repezit în goana unui litru de benzină să văd ce mai vrea statul degeaba de la fiul meu.
Procesul-verbal de predare-primire a locuinței îl vroia! O hârtie fără nicio valoare astăzi, întocmită pe când copilul nici nu exista, între părinții lui și Loconfortul care oricum le-a predat un apartament pe nevăzutelea – „ori semnați, ori nu vă dăm cheile!”
După ce a mai eliberat trei cărți de identitate pe aceeași adresă (2004, 2008 și 2014) și o mutație în 2006, SPCLEP-ul lui Bacalum de Galați încă își mai pune problema dacă apartamentul este un spațiu locuibil, predat și primit cu toate onorurile și înjurăturile de rigoare.
Iar la aproape o lună după ce minorul s-a prezentat cu mama lui de mână, cu toate actele necesare (inclusiv prin verificare telefonică prealabilă cu cei de la ghișeul primiri, ca să nu facă două drumuri), onor-funcționarul de la celălalt ghișeu, de eliberări, îi spune că mai trebuie un act. Despre care ce habar poate să aibă un copil?
Noroc că minorul are părinții în țară, noroc că unul dintre ei poate să se ducă personal, în timpul programului, să caute actele de proprietate cărora, evident, doar un proprietar le știe locul, nu?
Aduceți și dovezi de când lupul cățel
Iar dacă ne uităm pe site-ul SPCLEP Galați, nicăieri nu scrie de procesul-verbal de predare-primire. Dați căutare cu Ctrl+F să vedeți dacă vă returnează ceva…
Însă, pe secțiunea „Evidența populației” de pe site-ul Primăriei, scrie că trebuie prezentat procesul-verbal de predare-primire DOAR dacă dovada domiciliului se face cu un contract de închiriere (locațiune) din fondul locativ de stat sau cu o autorizație de construcție ori contract de construire a unui imobil de tip locuință. Ceea ce nu era cazul!
În situația noastră, de exemplu, vorbim despre un contract de vânzare-cumpărare. Fie el și cu plata în rate, de hăt ani, că mai avem puțin și-l terminăm de achitat. Iar, culmea!, blocul mai și este unul construit fix de Primărie, deci este imposibil ca această instituție să nu știe că a predat respectivele locuințe de când lupul cățel…
Ca să nu mai spunem că, în toți acești ani, SPCLEP-ul Galați a eliberat ȘI cărțile de identitate ale părinților copilului pus pe drumuri tura asta, la aceeași adresă, deci, evident, un spațiu locuibil, predat și primit cu toate onorurile și înjurăturile de rigoare.
Și la fel de absurd stă situația și în cazul multor altora – inclusiv stranierii care stau foarte prost cu timpul și obișnuința de a pupa mâna pe la ghișee – care mi s-au plâns că, atunci când își fac fie și a n-a oară act de identitate pe o adresă, Evidența Populației tot le mai cere îngălbenitul proces-verbal de predare-primire de pe vremea dacilor, comuniștilor și a șoimilor patriei cu Bacalum în frunte.
Bacalum domnește zen peste balamucul de la Evidența Populației
Culmea este că, un om aparent tânăr și deschis la minte precum Silviu Bacalum, în loc să justifice pretențiile absurde de acte suplimentare, mai ales în cazul unui dosar pe care serviciul condus de el și l-a asumat ca fiind complet de la primire, ne trimite aiurea prin legislație, ba prin Codul Civil, ba prin OUG 97/2005, ba prin Legea 290/2005, dar refuzând cu obstinație să menționeze vreun articol sau vreo literă anume.
Și pentru că nu poate arăta unde scrie în legislație sau pe vreunul din site-uri că trebuie prezentat acest proces-verbal ȘI la contractele de vânzare-cumpărare finale, Bacalum ne trimite la anunțul nesemnat, neasumat, de pe geamul instituției. Așa sunt informați cetățenii în Galațiul secolului 21, cu un drum prealabil la ghișeu, să „lingă” anunțurile din vitrinele cu funcționari îngrășați de la statul degeaba.
Fiindcă probabil așa și-a croit și Bacalum o carieră, profitând de nevoia celor care l-au făcut funcționar public pocnind din degete (Marius Stan) și a urmașului acestuia (Ionuț Pucheanu) de a avea un băiat numai bun să încurce și să umilească cetățenii când nu aranjează și bărbierește achizițiile…
Ca să nu mai vorbim despre faptul că, pus în fața unei evidențe, dosar primit ca fiind complet și constatat ulterior cu o țâdulă lipsă, Bacalum nu a fost capabil să ne arate vreo procedură de remediere. Alta decât a arătat-o funcționarul său gângav și anume aceea de a sta cu dosarul în sertar până la Sf. Așteaptă sau până vine un biet minor fără buletin ca să-l trimită după un act despre care nici n-ar avea de unde să aibă habar.
Șpaga n-acoperea nici cheltuielile unui cetățean cinstit…
Și iată și răspunsul de 100 de euro.
Dacă ești locuitor din, să zicem, Hanu Conachi, ca să-ți faci o carte de identitate la Galați trebuie să cheltui cam așa:
- un drum ca să vezi ce acte scriu ăștia pe geam că trebuie, fiindcă ce-i scris pe site nu-i coafează, al doilea ca să depui efectiv actele, altul ca să aduci cine știe ce le mai trăznește unora prin chelie și ultimul, evident, ca să ridici cartea de identitate pe care atâta s-au mai scremut s-o elibereze… În total, 45 km x 2 x 4 drumuri = 360 km. Adică 150 de lei combustibil pe puțin. Cu uzura și consumabilele mașinii – 300 de lei.
- La un salariu mediu pe economie, 4.000 de lei brut, timpul cetățeanului face și el vreo 25 de lei ora. Cu câte două ore pierdute la fiecare drum, s-au mai pierdut vreo 8 x 25 = 200 de lei din economia aia care-i plătește lui Bacalum salariul sfidător.
Așadar, la 500 de lei cheltuieli pentru o carte de identitate, șpaga de 100 de euro pe care-o luau nu-ș’ ce funcționari de la Evidența Populației ca să „cazeze” vreo 500 de basarabeni la trei-patru adrese e parfum! După cum vedeți, șpaga – „prompt” depistată de-abia la al 280-lea moldovan domiciliat în aceași cotineață de bloc – n-acoperă nici cheltuielile unui gălățean cinstit, mai de la țară el așa…
Iar pentru cei care încă nu înțeleg de ce sunt așa cozi când vin stranierii să-și schimbe buletinele, de ce fug unii ca împușcați din țara unde trebuie s-aducă până și procesul-verbal de predare-primire de când le-au intrat părinții-n blocuri în anii ’60-’70, iată răspunsul evident. Ca să încaseze Silviu Bacalum câte 5-6 mii de lei lunar salariu net din taxele și impozitele oamenilor cinstiți, prefăcându-se că are de muncă.
Căci, pe partea ailaltă, cine vrea să eludeze sistemul, o poate face indiferent câte procese-verbale de șters la fundul dosarului le cer neocomuniștii din primării și triștii lor urmași, gen Silviu Bacalum a lu’ Pucheanu a lu’ Stan…
