Gălățeanul Dan Neicu, fost sclav politic al infractorului Dan Voiculescu și boss la păcănele & ruletă, a ajuns mare membru în PNL Galați

In Local, Politruci&Traseiste

Alegerile interne din PNL Galați au propulsat pe orbită și câteva cadavre politice, traseiști fără coloană vertebrală care în mod normal nu ar avea ce să caute într-un partid care urlă că vrea să reformeze România. Tinerii coordonați de George Stângă, individul care s-a milogit la modul penal în fața ministrului Transporturilor Cătălin Drulă pentru a-și menține protejații în funcții, l-au votat cu ambele mâini pe Dan Neicu în Biroul Politic Județean al PNL Galați.

Gălățeanul Dan Neicu (foto deschidere) și-a început cariera politică în Partidul Conservator (PC) Galați, condus la acea vreme de toxicul Eugen Durbacă în plan local și de infractorul Dan Voiculescu la nivel central, un individ condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, din care a executat numai 2 ani și 11 luni.

În 2012, Dan Neicu a devenit consilier județean pe listele USL Galați, fiind propus pe lista comună PSD-PNL-PC din partea partidului condus de Dan Voiculescu.

Dan Neicu nu a avut cine știe ce inițiative în CJ Galați, doar a așteptat liniștit să treacă luna și să își încaseze indemnizația de ales județean.

Dar nu din indemnizația de 1.500 de lei lunar trăia Dan Neicu.

Individul avea afaceri care au explodat după ce el a devenit consilier județean, funcție pe care a ocupat-o până în anul 2015.

Dan Neicu a a făcut avere mare din păcănele și ruletă, ca proprietar al sălilor de jocuri de noroc Royale și Lisboa, din Galați (vezi articolul mai jos).

Firma unui fost consilier județean din Galați a făcut profit anual de 10 milioane de lei din jocuri de noroc!

SC Neidan SRL, firma pe care o deține Dan Neicu, este cel mai mare organizator de jocuri de noroc din Galați și a patra dintre toate firmele cu profil similar din țară, potrivit ziarului Viața Liberă.

În anii 2016, 2017 și 2018, firma lui Neicu, SC Neidan SRL, s-a clasat pe locul 3 la categoria întreprinderi mijlocii pe toate domeniile de activitate din Galați.

În 4 ani de mandat la CJ Galați: profit de aproape 500.000 de euro, dar și datorii pe măsură

2010: Cifră de afaceri de 38,4 milioane de lei (aproximativ 9 milioane de euro), pierderi de 408.828 de lei (aproximativ 100.000 de euro) și datorii de 3,7 milioane de lei (peste 860.000 de euro).

2011: Cifră de afaceri de 56,5 milioane de lei (aproximativ 13,2 milioane de euro), pierderi de 177.816 de lei (peste 400.000 de euro) și datorii de 3,69 milioane de lei (850.000 de euro).

2012: Dan Neicu devine consilier județean. Începe să aibă un mic profit: 114.143 de lei (25.000 de euro), dar și datorii cât casa: aproape 3,6 milioane de lei (peste 800.000 de euro).

2013: Profitul crește spectaculos: 500.227 de lei (113.000 de euro), iar datoriile mai scad: 2,88 milioane de lei (aprox. 650.000 de euro).

2014: Profit tot mai mare: 604.479 de lei (134.000 de euro). Datorii: peste 3,6 milioane de lei (aprox. 820.000 de euro).

2015: Profitul ajunge la 956.726 de lei (217.000 de euro). Datorii: peste 4,1 milioane de lei (peste 930.000 de euro).

Profit pe 2016, 2017, 2018: chiar de 80 de ori mai mare față de anul 2010!

2016: Profitul explodează: 8.427.966 de lei (peste 1,87 milioane de euro)! Datorii: doar 1,88 milioane de lei (aproximativ 420.000 de euro).

2017: Profit: 8.283.495 de lei (aproximativ 1,84 milioane de euro). Datorii: 1,88 milioane de lei (420.000 de euro).

2018: Profit: 9.254.877 de lei (peste 2 milioane de euro). Datorii: 2,81 milioane de lei (peste 610.000 de euro).

Total profit: 5,7 milioane de euro.

Se poate observa că profiturile firmei lui Dan Neicu s-au multiplicat de zeci și zeci de ori, semn că i-a priit foarte mult perioada în care Liviu Dragnea a distrus România, a scris publicația Ziariștii.com.

„Regele păcănelelor” Dan Neicu se înșurubează puternic în PNL Galați

La alegerile interne din cadrul PNL Galați, desfășurate vineri, 2 iulie 2021, Dan Neicu a fost ales membru în Biroul Politic Județean (vezi foto mai jos).

Liberalii gălățeni se reinventează reciclând foști sclavi politici ai infractorului Dan Voiculescu.

Dan Neicu stă deocamdată la cutie, nu emite pretenții la funcții mai mari în PNL Galați.

Dar timpul este de partea lui, are numai 47 de ani.

Are mulți bani, influență și s-ar putea ca peste câțiva ani să îl vedem în linia întâi, pe o poziție eligibilă pentru Parlamentul României din partea PNL Galați, căci prietenul său, George Stângă, președintele liberalilor gălățeni, este foarte sensibil la sumele în euro cu 5-6 zerouri în coadă.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu