Gălățean alungat de nepăsarea Primăriei Galați din locul său de parcare rezidențial, plătit cu 500 de lei/an. „Atât eu cât și vecinii mei am sesizat problema la primărie, dar nu s-a rezolvat nimic”

In Blocuitorii, ImpoziTaxe, Local

Primăria Galați ar fi în stare să stea și în cap atunci când vine vorba să încaseze bani de la cetățeni. Însă, când se pune problema să intervină pentru aceiași cetățeni, Primăria Galați ridică din umeri și spune că nu e treaba ei. Cazul gălățeanului Sorin Tilă, care a fost nevoit să își abandoneze locul de parcare rezidențial, plătit cu 500 de lei anual, este elocvent în acest sens.

Pe gălățeanul Sorin Tilă, care locuiește în cartierul Micro 18, la blocul G1 ( G-urile sunt turnurile de la str. Brăilei, cumva vis-a-vis de patiseria Dana, ieșirea spre Tecuci), ninsorile de la sfârșitul lunii ianuarie 2023 l-au afectat la buzunar.

El deține un loc de parcare rezidențial pentru care plătește 500 de lei anual (achitat integral).

Problema este că de mai bine de o săptămână, Sorin Tilă a fost nevoit să își abandoneze locul său de parcare plătit la Primăria Galați și să își mute mașina în alt loc (tot plătit), din cauza zăpezii înghețate de pe acoperișul unui punct termic termică aflat chiar lângă parcarea rezidențială, zăpadă care putea să cadă oricând peste mașinile parcate acolo (vezi foto mai jos).

Atât Sorin Tilă cât și alți vecini ai lui (de exemplu, d-na Aurelia Manea) au reclamat situația la Primăria Galați și au solicitat ajutor instituției unde plătesc taxe și impozite pentru a veni să elibereze acoperișul centralei termice de zăpada înghețată.

„Locuiesc în Micro 18 și acum o săptămână am făcut o sesizare către Primăria Galați legat de gheața cu zăpadă ce a pornit la vale de pe acoperișul unei centrale.

Pe o latură este o parcare rezidențială cu locuri plătite (500 lei – locul meu), iar pe partea opusă este un parc pentru copii.

Nimeni dintre vecini nu vrea să riște să rupă gheața (deși e cam greu, clădirea este înaltă), ca nu cumva o bucată mare să cadă și să avarieze mașinile din parcare.

Eu, nefiind în țară momentan, ajung peste o săptămână, am fost nevoit să rog un vecin să-mi mute mașina în str. Brăilei, în parcarea cu plată.

Acum plătesc de trei ori pe un loc unde să îmi țin mașina:

– Impozit plătit;

– Loc de parcare rezidențial plătit (500 lei/an), dar pe care nu îl pot folosi;

– Parcare cu plată 9 zile x 17,28 lei = 155,52 lei până acum.

Dețin facturi pentru tot ce am plătit și vi le pot pune la dispoziție.

P.S.: Nu sunt singurul care am făcut sesizare, dar din păcate toți am fost ignorați de primărie. Astăzi (luni, 13 februarie 2023 – n.red.) am primit răspuns că s-a rezolvat situația. Așa că am rugat un vecin să meargă să verifice, dar nici o schimbare la fața locului… Vă trimit și „solutionarea” lor… Mulțumesc pentru răbdare”,

ne-a spus gălățeanul Sorin Tilă.

Așadar, gălățeanul Tilă a apelat la un vecin să îi mute mașina din parcarea rezidențială aflată în pericol.

Nefiind în țară, Sorin Tilă a vrut să își știe mașina în siguranță, așa că l-a rugat pe un vecin să i-o mute undeva la stradă (pe str. Brăilei), tot într-un loc de parcare plătit.

Deja astăzi (marți, 14 februarie) este a 9-a zi când plătește 17,28 de lei/zi, ceea ce reprezintă aproape 30% din suma pe care o achită pentru un an întreg la locul său de parcare rezidențial (vezi foto mai jos).

Cum ziceam, atât Sorin Tilă cât și alți locatari din blocul G1, cum ar fi d-na Aurelia Manea, au apelat la Primăria Galați pentru a rezolva problema cu zăpada înghețată de pe acoperișul punctului termic.

„Bună ziua. În parcarea de reședință din Micro 18, parcare atribuită de Primăria Galați, zăpada de pe acoperișul centralei necesită curățare pentru a nu cădea peste cele 10 mașini parcate. Menționez că acoperișul centralei este poziționat și pe zona de parc unde zilnic sunt copii. Rugăm intervenție”,

s-a adresat Aurelia Manea responsabililor din Primăria Galați (vezi foto mai jos).

După 7 zile în care nu au avut vreo reacție, cei din Primăria Galați i-au anunțat pe locatari că nu pot face nimic pentru că distanța dintre punctul termic și mașinile parcate este mai mare de 2,5 metri, așa că problema nu ar mai fi de competența primăriei.

„Bună ziua stimate domn. În urma analizei efectuată de colegii mei, s-a constatat că distanța dintre locul de parcare și zona de potențial de pericol (conform afirmațiilor d-voastră) este mai mare de 2,5 metri. O zi bună”,

a fost răspunsul pe care l-a primit gălățeanul Sorin Tilă din partea lui Vergiliu Vals, director general în cadrul Primăriei Galați (vezi foto mai jos).

Locatarii contestă însă varianta avansată de Primăria Galați.

Și asta pentru că dacă ei și-ar fi parcat mașinile la 2,5 m distanță de peretele punctului termic (nu mai luăm în calcul și streașina care iese în exterior aproximativ 30-40 cm), mașinile ar fi ajuns probabil la 1 metru în stradă, unde este tot gheață și zăpadă, iar riscul ca mașinile lor să fie lovite de alte autoturisme era la fel de mare.

Dar chiar dacă distanța ar fi de 2,5 metri, Primăria Galați putea să dea o mână de ajutor locatarilor ale căror mașini se aflau în pericol, anunțându-i pe cei de la Calorgal SA să vină să își curețe acoperișul de zăpadă înghețată.

SC Calorgal SA este în subordinea Consiliului Local (CL) Galați, adică a municipalității, așa că primăria putea interveni dacă voia să contribuie la rezolvarea situației, nu să ridice din umeri a nepăsare.

Locatarii de la blocul G1 din Micro 18 stau și în ziua de azi cu teama că zăpada înghețată s-ar putea prăbuși peste mașinile lor și sunt profund dezamăgiți de modul în care Primăria Galați a înțeles să (nu) se implice în rezolvarea problemei lor.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu