„Fuga la pompă că benzina se face 11 lei/litrul!”. Zvonul care i-a adus în pragul disperării pe șoferi. Cozi imense la pompă, în timp ce autoritățile tac complice

In National, NePriveste

Un simplu zvon a reușit să îi scoată din minți pe șoferi și să îi determine să se încoloneze la benzinării. S-au creat cozi apreciabile în urma rostogolirii în cascadă a zvonului că prețul benzinei va crește în cel mult 24-48 de ore chiar și până la 11 lei litrul, ceea ce ar însemna o creștere de aproximativ 35-40%.

Zvonurile privind scumpirea carburanților au fost propagate inițial pe rețelele de socializare (Facebook, Twitter etc.), după care au ajuns și pe posturile de televiziune.

Luate parcă prin surprindere, autoritățile au adoptat inițial tactica struțului, ca și cum subiectul cu privire la aceste scumpiri nu ar fi existat.

În cele din urmă ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut o ieșire mediatică fără cap și coadă prin care i-a asigurat pe proprietarii de autoturisme că statul român are suficiente stocuri de carburanți, de parcă asta era problema, nu scumpirea anunțată pe diverse canale.

Ministrul Popescu nu a negat însă zvonurile cu privire la scumpiri, cel puțin până la ora redactării acestui articol.

A spus doar că statul are stocuri, îndemnându-i cumva pe români să nu se mai înghesuie la pompe că va fi marfă pentru toată lumea.

”România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. AVEM SUFICIENTE STOCURI!”,

a scris miercuri seară ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.

Da, poate că sunt stocuri, dar la ce preț se vor vinde combustibilii ? La 8 lei sau la 11 lei litrul de benzină?

Neîncrezători în autorități, românii și-au văzut de treabă și au plecat să facă plinul.

La benzinăriile din toate județele țării, inclusiv în Galați, s-au creat cozi apreciabile, existând zvonuri că scumpirile de 35-40% la carburanți ar urma să intre în vigoare chiar din noaptea de miercuri spre joi, 10 martie 2022.

Exact ca în vremurile de război, toată lumea știa ceva de scumpiri, dar nu putea preciza de unde a aflat de ele, că auzise cât va fi prețul benzinei/motorinei, dar nu știa exact unde anume a auzit…

Debandadă în toată regula.

La unele benzinării combustibilii se vindeau și la canistră, semn că șoferii voiau să își facă provizii serioase.

Operatorii privați (OMV Petrom, MOL, Lukoil etc) nu au avut nici ei vreo reacție articulată prin care să spună dacă se vor scumpi sau nu combustibilii.

Nici Consiliul Concurenței nu a ieșit public să explice cum stă treaba, astfel că românii și-au făcut plinul și, la rândul lor, au făcut plinul la încasări comercianților de combustibili.

Vom reveni.


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu