FOTO și VIDEO: Deschiderea anului școlar în careu de flori cu două-trei buruieni politice

In Scoala, Sistemul

Ca în fiecare an, școala s-a grăbit să vină dintr-o zi oarecare. Fiindcă nu mai ține nimeni cont de tradiționalul 15 septembrie într-o țară unde conducătorii habar n-au să scrie corect, darămite să mai și socotească zilele din calendar. În schimb, se construiește cu sârg o altă tradiție, mai precis un obicei de prost-gust: cel al atârnării politrucilor pe la microfoanele festive de început de an școlar.

Dincolo de izul puturos de campanie electorală perpetuă, politicienii parcă țin cu tot dinadinsul să demonstreze că sunt total inadecvați în peisaj. Chiar dacă unii vor încerca să le motiveze prezența prin firava scuză că mulți dintre ei sunt aleși de popor, realitatea demonstrează că, pe lângă sosirea unora în funcții cu pluta listei de partid sau a conjuncturii, majoritatea nici n-ar avea cum să fie aleși decât de un popr surd. Ba poate și orb…

La Școala „Sf. Ana” (nr. 29, cum o știm majoritatea), lansatoarele de discursuri flamboaiante – gen petarde, că despre artificii, inclusiv stilistice, nu poate fi vorba – au fost deputata PSD Lucreția Roșca, viceprimarul Cristian Sorin Enache și „siti mienejerul” Marius Humelnicu.

Niște necunoscuți vorbind ca-n filmele mute. Probabil ca să nu spună prostii…

Singurul care ar mai fi putut avea o cât de cât tangență cu școala, dintre cei trei, era viceprimarul Enache. Și asta dacă ne gândim că este soțul soției sale, Mioara Enache, inspectoarea școlară generală a județului Galați. Care predă/preda vizavi, la „Virgil Madgearu”, dreptul. La liceu… Iar, ca reprezentativitate, Enache a fost ales consilier municipal pe o listă de partid. Iar viceprimariatul i-a venit din jocurile politice din interiorul CL.

Viceprimarul a fost, de altfel, singurul care s-a auzit cât de cât. Mai ales când le spunea copilașilor despre „aura definitoare pe care o veți purta cu mândrie pe tot parcursul devenirii voastre ca cetățeni”. Bleah!

Lucreția Roșca – cunoscută multor mame care negreșit i-au zis (în gând măcar) câte ceva de a dumneaei – este autoarea celebrelor panseuri tâmpo-cinice de sfidare la adresa româncelor care se încăpățânează să nu lase la mâna hazardului împlinirea propriului rol matern.

„Nicăieri în  lume infertilitatea nu e considerată boală . (…) Nu cred că [finanţarea fertilizării in vitro] ar trebui să fie suportată de stat.  În nicio altă ţară nu este gratuit. (…) Ca să faci un copil când nu ţi-l dă Dumnezeu, că e un bun pe care ţi-l doreşti, nu trebuie să contribuie societatea la aşa ceva.”

abera deputata care cică de meserie este doctor. Iar acum a venit să le adreseze niște „gânduri bune” copiiilor în prima zi de școală. Școală salubră, cu apă curentă, toalete în clădire, rezultate și pretenții, rețineți!

Marius Humelnicu, alesul nu se știe cui și prin ce concurs (de competențe probabil) manager public al Galațiului, nu le-a vorbit celor prezenți despre cum va asigura la iarnă căldura în școlile mai puțin norocoase decât Școala 29, cele încă racordate la sistemul centralizat. Cu atât mai puțin a precizat dacă se va repeta situația din ultimul sezon rece, când pentru o biată școală de cartier s-a plătit și câte 30.000 de lei căldura lunar (aproape 7 mii de euro!) la Calorgal. Și asta cu plata în avans!…

Salvarea școlii – oamenii ei și copiii crescuți fără minciuni

Sincer, stai și te întrebi de ce ar face unii așa ceva. De ce s-ar face niște demnitari în așa hal de râs? Nu doar să vină și să țină discursuri unde nu-i ascultă nimeni, dar să mai și dovedească clar că ei nici măcar nu-și dau seama de asta!

Pătrunși de propriile cuvinte, nici măcar nu priveau atent în ochii oamenilor să vadă că nu-i percep. Cum îl aud și-l pricep de exemplu pe directorul școlii, profesorul de sport. Care, astă iarnă de exemplu, când Primăria a uitat că după viscolul din 6 ianuarie vine reluarea cursurilor în 9, dădea la lopată din greu în zi de duminică, să destupe intrarea în curtea școlii…

Bre, dacă nu știi să ții un microfon în mână și nu observi că nu te aude audiența, la ce nu stai acasă?

*

*     *

Și totuși, mai există speranțe. Sau asta am citit noi în ochii celor care astăzi pășeau (din nou) în prima zi de școală. Iar dacă atunci când vor trece pragurile  liceelor și apoi facultăților, iar mintea li se va deschide și revolta pe baza propriilor judecăți, părinții lor nu-i vor lăsa să lupte singuri, cu siguranță începuturile de an școlar vor deveni ce trebuie să fie. O sărbătoare fără minciuni sau vorbe goale.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu