FOTO: Gustul dulce de acasă. Tradiție de ținut aproape copiii

In ArteFapte, Divertismind

Ca-n fiecare sfârșit de vară de cinci ani încoace, duminică, 27 august, la Moscu s-au întrecut în plăcinte, prăjituri, torturi și alte dulciuri zeci de gospodine, dar și câțiva „cofetari” ocazionali. Fiind un sat de 900 de locuitori (administrat de orașul Târgu Bujor) se poate presupune că în aproape fiecare gospodărie a duduit cuptorul în preziua „Festivalului Dulciurilor”.

Concursul nu a constat doar în platouri pline de bunătăți care mai de care mai tixite de calorii, ci, pe parcursul celor aproape cinci ore, s-au derulat momente artistice, cu muzică și dansuri populare, jocuri de echipă pentru copii, dar și un concurs destul de sofisticat de cultură gastronomică la care au fost testate chiar finalistele (că bărbații n-au prins probele de departajare, cu atât mai puțin podiumul).

Spre deosebire de anii trecuți, festivalul din 2017 a „trecut și sticla”, cum se spune, beneficiind de o mediatizare fără precedent. Organizatorul-inițiator, preotul Ionuț Iordache, a fost sprijinit ca de fiecare dată de primarul orațului, Laurențiu Viorel Gîdei. Dar din acest an, li s-a alăturat și recent numitul director al Casei de Cultură „Mihai Eminescu” din localitate, Adrian Zăinescu, „părintele” Vechiului Galați în Imagini, care s-a ocupat inclusiv de partea de comunicare a manifestării.

Un festival pentru o casă mai dulce

Părintele Iordache susține că el a încercat, atunci când a pornit deja tradiționalul festival, să-și aducă laolaltă cele două preocupări dragi: educarea copiilor și savuratul dulciurilor. Iar cum acestea din urmă sunt și pasiunea celor dintâi, s-a gândit că un asemenea festival i-ar apropia inclusiv pe părinți de proprii copii care nu ar mai fi trimiși una-două cu bani la magazin să-și cumpere de acolo tot felul de prăjituri sau bomboane cu vagi urme de ingrediente naturale. 

Ca om de cultură, preotul a gândit manifestarea ca o sărbătoare a localității Moscu. Astfel, la Festivalul Dulciurilor, copiii și adulții talentați contribuie, pe lângă tăvile de bunătăți, și cu dansuri, cântece și alte tradiții pentru care se pregătesc din timp fiindcă urmează să culeagă aplauze de la toată suflarea satului, ba și de la cei veniți din oraș sau din satele vecine, Umbrărești și Viile.

Într-o vreme în care locuitorii zonei se rup în număr tot mai mare și mai des de locurile natale, preotul speră că o astfel de sărbătoare va contribui, măcar o dată pe an, și la reunirea familiilor, venite să petreacă împreună și să-și dovedească talentul gastronomic. Iar atunci când sunt departe, în alte țări, să-și amintească măcar gustul dulce de acasă.

Tot rețeta tradițională e mai gustoasă!…

Bineînțeles, concursul a fost unul pe bune, cu juriu, punctaje și premii consistente, dar asta nu înseamnă că cei care nu au prins podiumul nu s-au ales cu nimic. Pe lângă bucuria sărbătorii și a petrecerii laolaltă, organizatorii au avut grijă, cu sponsori și inventivitate, să facă rost de medalii și mici cadouri pentru toți participanții.

Premiul cel mare a fost luat de una dintre „veteranele” într-ale cuptorului, Licuța Tănase, care la 71 de ani știe să facă cele mai gustoase plăcinte „poale-n brâu”, eclipsând multe rețete sofisticate, unele cu fructe exotice, prezentate la concurs.

Însă, așa cum veți vedea în galeria foto, cam tot ce s-a expus în vitrinele frigorifice și apoi s-a întins pe mese era cel puțin extrem de aspectuos. Căci de gustos – la ce aluat, frișcă, ouă și alte ingrediente de casă s-au folosit – nici nu încape vorbă!…

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu