Fostul director al Apă Canal Galați, Gelu Stan, cu fața lui boțită în ultimul hal, va avea timp suficient de cârciumi de-acum înainte unde să bea doar apă plată cu lămâie

In Local, Politruci&Traseiste, Radem-Glumim/Pamflecareala

Nu vă ascundem faptul că am avut un șoc când am văzut poza de mai sus cu Gelu Stan, 70 de ani, publicată de cotidianul Viața liberă, care a anunțat că directorul Apă Canal Galați s-a pensionat. Și am zis așa: bă, dar chiar nu se sesizează nimeni – Poliția, Parchetul, alte instituții ale statului – că omul ăsta a fost călcat de un tanc pe față?

Au existat tot felul de zvonuri de-a lungul timpului că directorul Apă Canal Galați (mă rog, fostul director, că a plecat la pensie zilele trecute), Gelu Stan obișnuiește să își înceapă ziua de muncă cu un „ceai” de la Johnnie Walker.

Și că după un astfel de „ceai” directorului Gelu Stan i se deschidea apetitul și se apuca să bea și mai multe ceaiuri astfel încât pe la ora 11.00 era numai bun de întins pe canapea, de zici că era pilotă.

Noi nu am crezut niciodată așa ceva, astfel de lucruri nu au cum să fie adevărate pentru că ex-directorul Gelu Stan de la Apă Canal Galați, care a câștigat în anul 2021 din salariu + pensie suma de 35.100 de lei net lunar  (vezi mai jos articolul din Fără Mogul), este un tip care, se știe!, bea numai apă plată cu lămâie.

Păi când s-a îmbătat vreodată Gelu Stan? Răspuns corect: niciodată!

Nababul de la Apă Canal Galați. Directorul general Gelu Stan câștigă numai din salariu + pensie suma de 35.100 de lei net lunar

Și tocmai de asta am fost surprinși să vedem că ex-directorul Gelu Stan este atât de boțit la față, de parcă ar fi fost călcat de un tanc.

Pare că a închis cel puțin 6-7 cârciumi la viața lui, că i-a lăsat fără marfă pe oameni, dar, cum spuneam, nu este cazul: Gelu Stan bea doar apă plată cu lămâie.

Acum, după ce tocmai a anunțat că s-a retras la pensie, ex-directorul Apă Canal Galați, Gelu Stan, se poate dedica în întregime consumului de… apă plată cu lămâie.

În ritmul ăsta, dacă va continua să fie un consumator la fel de pasionat, Gelu Stan va ajunge să arate atât de mototolit în poze încât unii oameni s-ar putea să creadă că el este cearșaful lui Bachus.

Hai noroc!

Sursa foto: Viața liberă


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

5 commentsOn Fostul director al Apă Canal Galați, Gelu Stan, cu fața lui boțită în ultimul hal, va avea timp suficient de cârciumi de-acum înainte unde să bea doar apă plată cu lămâie

  • Grosule,
    Stan are 66 de ani si nu 70si legat de bautura afla ca nu bea asa cumi afirmi tu.Il confuzi cu fostul director Mocanu de la Damen
    Legat de bani sunt castigat cinstit,daca ai ceva informatii da-l in judecata,dar nu mai minti opinia publica.

  • Dle Grosu ,
    Prin articolul publicat a-ti atacat nefundamentat si nejustificat la persoana lui Gelu Stan
    A-ti incriminat aceasta persoana pe retelele de socializare de foarte mult timp .Nu aveti nici o dovada a afirmatiilor voastre..Ca avocat ce il reprezenta in procesul impotriva dvs.vom cere daune morale care vor fi donate persoanelor in suferinta,
    Da ,in proces va fi chemat instanta si acest Angheluta..junior

  • Ce jeg de om poti sa sa fii mai grosule,te iei de oameni fara sa ii cunosti.De unde dracu stii tu ca Stan bea? iar in nemernicia ta afirmi ca are 70 de ani cand el de fapt are pe undeva la 66 ani.
    De ce dai mai cu noroi la o cariera a unui om destept?
    Nu va dat banu ?
    V-a dictat cineva sa il jigniti?
    Sunteti niste impostori.
    Sa va fie rusine,nemernicilor!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu