Fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de influență. „Recunosc fapta reținută în sarcina mea”

In Local, Politruci&Traseiste

Fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru și patron de facto al TV Galați a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Ca să scape de ani grei de închisoare cu executare, Pâslaru, fost turnător la Securitate, a recunoscut tot în fața procurorilor DNA. Altfel spus, Pâslaru s-a turnat pe el însuși explicând cum anume a comis faptele penale de care era acuzat.

PSD Galați a propus numai oameni unul și unul în funcții publice.

Florin Pâslaru (foto deschidere), acest neg apărut pe fața municipiului Galați, a fost deputat PSD Galați timp de două mandate (2008-2012 și 2012-2016).

Culmea, Florin Pâslaru a fost ales de gălățeni chiar și când alegerile erau uninominale.

Iar Pâslaru nu a fost ales de cei din cartierele mărginașe, ci de locuitorii din Centru, din Colegiul Uninominal nr. 6, unde a candidat el.

Florin Pâslaru promitea bani primarilor în schimbul unor comisioane

În 2017, pe vremea când era consilier la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților Liviu Dragnea, Pâslaru s-a întâlnit în Parlament cu un deputat în funcție, al cărui nume nu a fost făcut deocamdată public.

Cu această ocazie, Pâslaru i-a spus deputatului că este consilier la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților și că din această poziție are putere și influență chiar mai mari decât pe vremea când era un simplu deputat.

Deputatul a ținut minte, iar în perioada aprilie-mai 2018, l-a căutat pe Pâslaru pentru a-i cere să îl ajute cu alocarea unor bani din PNDL către primari din zona sa de interes (Argeș și Vâlcea).

Florin Pâslaru i-a garantat deputatului că o să rezolve alocarea banilor pentru ca are o relație foarte bună, atât personală, cât și de partid cu secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării care se ocupa de PNDL, a scris Ziare.com.

Pâslaru l-a tot dus cu vorba pe deputatul care îi ceruse ajutorul, dar înainte de asta i-a solicitat acestuia să îl împrumute cu 15.000 de euro, că îi va restitui banii ulterior.

Pâslaru a primit numai 10.000 de euro din suma solicitată, însă a cerut comision din sumele pe care Guvernul le va aloca prin programul PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) unor primării din județele Argeș și Vâlcea.

Pâslaru i-a mințit până în ultima clipă pe primari

Lucrurile s-au precipitat, șefii de la Guvern au fost schimbați în 2019, inclusiv cei care răspundeau de PNDL, iar fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru nu a mai putut să „intervină” pentru nimeni.

Motiv pentru care a fost reclamat la DNA.

Pâslaru a continuat să îi mintă până în ultima clipă pe deputat și pe primarii din Vâlcea și Argeș, promițându-le că va reuși să intervină la Guvern pentru a le fi alocate fonduri.

Când a fost strâns cu ușa cu DNA, Pâslaru a recunoscut toate măgăriile pe care le-a făcut.

Nu era prima dată când turna, numai că de data asta Pâslaru s-a turnat pe el însuși la DNA ca să scape de o pedeapsă cu închisoare cu executare.

Florin Pâslaru a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției, acord care a fost recunoscut și validat de Curtea de Apel Pitești, în data de 6 mai 2021, în dosarul nr. 3279/90/2020.

„Recunosc fapta reținută în sarcina mea. Recunosc săvârșirea infracțiunii și accept încadrarea juridică a faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva mea”,

a scris fostul deputat PSD Florin Pâslaru în acordul de recunoaștere a vinovăției cu DNA, acord care i-a adus numai 2 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani (vezi foto mai jos).

Dacă Pâslaru primește o nouă condamnare în următorii 3 ani, chiar și amendă penală, pedepsele se vor contopi și el va merge la pușcărie.

Deocamdată Florin Pâslaru nu va face închisoare, dar el poate fi numit infractor pentru că a fost condamnat penal.

Și este bine de știut că TV Galați, postul local de televiziune care aparține familiei Pâslaru, este patronat de-acum înainte de un infractor care a recunoscut că a făcut trafic de influență la Guvern, în timp ce era angajat la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților Liviu Dragnea.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu