Fosta jurnalistă Corina Dobre, director la Biblioteca „V.A. Urechia”. PSD-istul Fotea a susținut-o deși nu are deloc experiență managerială

In ArteFapte, Scoala

Fosta jurnalistă Corina Dobre (foto) este, începând de astăzi (luni, 3 iunie 2019), noul director interimar al Bibliotecii „V.A Urechia” Galați. Corina Dobre a fost propusă și susținută pentru această funcție de președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea (PSD).

Proiectul de hotărâre privind instalarea Corinei Dobre în funcția de director interimar al Bibliotecii „V.A. Urechia” a fost aprobat, vineri, în plenul CJ Galați cu 27 de voturi și 8 împotrivă. Proiectul a fost inițiat de președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Corina Dobre, 35 de ani, a lucrat mai bine de 10 ani în presa gălățeană, semnând articole pe „politic” în Imparțial, Adevărul de Seară, Viața liberă ș.a.

Din iunie 2018, Corina Dobre a renunțat la gazetărie pentru un post în Primăria Galați. Ea a promovat concursul organizat pentru un loc în cadrul Biroului de Presă al Primăriei Galați.

Consilierul județean independent Dorin Butunoiu și alți consilieri județeni din partea PMP Galați s-au opus numirii Corinei Dobre în funcția de director (fie și interimar) al Bibliotecii „V.A. Urechia” pe motiv că aceasta nu ar avea deloc experiență managerială.

Este adevărat, Corina Dobre a fost un jurnalist bun, însă nu a deținut niciodată funcții de conducere în redacțiile pe unde a lucrat.

La fel de adevărat este însă că nici fostul director al Bibliotecii „V.A. Urechia”, Ilie Zanfir (căzut în dizgrația PSD), nu era vreun guru al managementului, ci un comunist pe rit vechi care fusese șef al Serviciului Personal din Sidex Galați și ulterior patron de club de striptis.

Numirea fostei jurnaliste Corina Dobre este cu atât mai surprinzătoare cu cât fosta jurnalistă nu a avut tangențe cu actul cultural, nefiind nici scriitoare, nici membră a vreunui cenaclu literar. Corina Dobre este încadrată din „sursă externă” și ajunge la V.A. Urechia” direct în scaunul de director.

Un lucru e cert: președintele CJ Galați, Costel Fotea, este cel care i-a propus Corinei Dobre să preia funcția de director interimar, lucru pe care ni l-a confirmat și fosta jurnalistă de la Viața liberă.

Corina Dobre, pe vremea când activa în mass-media gălățeană

Am întrebat-o pe Corina Dobre ce anume o recomandă pentru postul de director de bibliotecă.  Iată mai jos răspunsul pe care l-am primit de la Corina Dobre:

„Eu nu intru în proiecte doar de dragul de a fi acolo. Când am decis să merg pe un drum, am luat lucrurile în serios, m-am implicat cu tot sufletul, am muncit și am depus eforturipentru a obține rezultate deoarece sunt un om determinat și de bună credință”.

Am mai întrebat-o pe Corina Dobre cum s-a ajuns la situația ca ea să fie propusă pentru acest post, cine anume a propus-o și pe ce considerente. Iată mai jos răspunsul transmis de Corina Dobre:

„Am acceptat o nouă provocare datorită încrederii acordate de Consiliul Județean (mai bine de două treimi), astfel încât acest pas nu reprezintă o renunțare la ceea ce am făcut până acum, ci este o nouă treaptă în evoluția mea”.

Corina Dobre a precizat ă astăzi (luni) își va depune demisia din postul ocupat la Primăria Galați. Ce se va întâmpla însă în cazul în care ea nu va câștiga concursul pentru postul de director al bibliotecii, după expirarea celor 3 luni de interimat?

„Nu știu, nu m-am gândit la asta”, ne-a mai spus proaspătul director interimar al Bibliotecii „V.A. Urechia”, Corina Dobre.

Sursa foto: Facebook/Corina Dobre


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

 

 

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu