În timp ce Primăria și Consiliul Județului capturate de pesediști cheltuie sute de mii de euro pe Forza ZU, Transurb dă în gât să asigure traseele.
Ca o cămașă zdrențuită și izmene cârpite sub costum Armani de închiriat. Cam așa arată Galațiul cedând din toate încheieturile, dar fericit de PSD cu Forza ZU.
Ieri, joi 23 mai, debutul indicatoarelor cu restricții de circulație în zona Sălii Sporturilor și a cartierului Dunărea, în vederea organizării concertului Forza ZU, a coincis cu indisponibilitatea tramvaielor de pe traseele 39 și 7 pe toată porțiunea dintre Piața Energiei și Micro 21, ieșirea spre Brăila pe dig.
Cauza aparentă ar fi reprezentat-o o lucrare de refacere a unor cămine de apă sau canalizare surpate în zona intersecției dintre Prelungirea Brăilei și străzile Frunzei, respectiv Gheorghe Asachi.
În realitate, se poate observa mai jos că perimetrul afectat nu era atât de mare încât să cuprindă și linia de tramvai. Mai mult, autobuzele înlocuitoare au mers fix pe acele șine de tramvai, deci nu se poate pune problema că autoritățile s-ar fi temut de o eventuală surpare în cazul săpăturilor deschise, la trecerea tramvaielor.
Atâta doar că autobuzele înlocuitoare au fost doar DOUĂ! Cu ambele trasee înscrise pe pancartă: 7/39 – unul se ducea într-un sens cât celălalt mergea în sens invers. Fără pauze, cu opriri minime în stații.
Două trasee de tramvai, 7 și 39, asigurate de obicei la o frecvență de 15-20 de minute, municipalitatea a găsit de cuviință că se pot suplini cu doar două autobuze, mai mici și mai mult plimbate decât tramvaiele. Asta deoarece, casa de bilete de la capătul din Micro 21 fiind închisă, autobuzele făceau ocol până la capătul troleelor, ca să aibă cine le pune șoferilor o viză pe foaia de parcurs. Mai mult, când ajungeau în stația de la Stadionul Oțelul (Casa Roșie), autobuzele trebuiau să facă dreapta și să ia un ocol de jumătate de kilometru pe la Inelul de Rocadă și o stație vizavi de fosta Casă de Cultură a Științei și Tehnicii pentru Tineret.
Călătorii erau apoi „deversați” la Piața Energiei și se urcau în tramvaiele 7 sau 39 care făceau capăt de întoarcere în fața fostului Liceu Industrial nr. 9 (înainte de intrarea pe viaductul către combinat). Fiindcă mulți nu știau că biletul compostat din autobuzul suplinitor este valabil și mai departe, pe traseul de tramvai, plăteau încă un bilet, de la vatman. Alți bani, altă distracție.
Un amic de-al nostru care trebuia să ajungă în Bariera Traian ieri dimineață, neputând să se urce în primele două autobuze în stația de la Sala Sporturilor, a luat-o spre capătul de la fostul cinema Dacia. Cu drumul pe jos, cu așteptarea și cu transbordarea la Piața Energiei, în loc de 20-25 de minute uzuale până în Bariera Traian, a făcut aproape o oră și jumătate! De la 7 și un sfert la 9 fără 20…
Cam ăsta este Galațiul în care primarul se plânge că cetățenii își cumpără prea multe și merg prea mult în mașini. Păi, dacă transportul local public este pe chituci, cel privat a fost desființat, iar Consiliul Local a votat dublarea prețului pe kilometru la taxiuri, cu ce-ai vrea să meargă lumea, primare?
Și tot n-a crescut parcul de mașini private cât s-a înmulțit flota de mașini de serviciu la autoritățile și companiile publice…
Mai jos, o galerie de situații la o oră relaxată (5 după amiază), în stațiile de la fostul cinema Dacia (Oțelarilor), Sala Sporturilor (Stadionului), Flora (Gh. Asachi) și General (Piața Energiei).
2 commentsOn Faliment și circ: Forza ZU, sforza Transurb. Cum au clacat tramvaiele în prima zi de restricții din zona Sălii Sporturilor
tramvaiele circula nestingherite. problema foarte mare a fost insa la 104/9…. acolo au facut cacatul praf ALDE Transurb…. au scos ca prostii 104 de tot, unde erau patru troleibuze si au lasat o naveta tiglina 3 – tiglina 1… alaturi de doua autobuze la 9, in loc sa combine cumva patru autobuze la 104 si naveta la 9…. un cretinism marca ALDE…
tramvaiele nu puteau circula, crede-ma, am fost in zona si am vazut lucrarea in timpul efectuarii.
Nu-i adecarat, RSB, tramvaiele nu au circulat o zi, iar, a doua zi, cand am facut o intrebarte publica la Primarie referitor la momentul cand vor reveni, li s-a dat drumul intr-o ora. Desi lucrarea la canalizarile de la intersectia dintre Brailei si Gh. Asachi erau reparate din dupa amiaza primei zile.