Răsturnare “dramatică” de situație în arborele genealogic al lui Costel Gafton, cunoscut și sub titulatura de “Primul fin al Galațiului”. Costel Gafton nu este fiul primarului din Smulți, așa cum în mod eronat ne-au informat sursele noastre din Primăria Galați, ci un băiat simplu după vorbă, după port – vorba poetului.
“Costel Gafton, adică finul primarului Pucheanu din articolul scris de d-voastră, nu este fiul primarului din comuna Smulți, așa cum ați scris voi”, ne-a atenționat vineri un cititor Alternativa – Jurnalism fără mogul.
Băi, ce chestie! – am zis noi. Adică ne trag de mânecă (și foarte bine fac) cititorii mult mai bine informați decât noi că l-am făcut pe Costel Gafton fiu de primar, iar împricinatul Costel Gafton nu zice nici pâs pe acest subiect?
Adică, dacă tot avea numărul nostru de telefon (după dialogul purtat joi seara prin SMS), Costel Gafton putea să ne trimită un mesaj scurt: “Nu sunt fiul primarului din Smulți”, căci cu siguranță a citit articolul, iar noi am fi corectat imediat informația.
Ciudat, dar tânărul PSD-ist Costel Gafton nu a dorit să rectifice informația publicată de noi (pentru care ne prezentăm scuze public), semn că probabil i-a convenit ca opinia publică să creadă că el chiar este fiu de primar. Vorba aia, fiu de primar, fin de primar… parcă altfel ți se deschid ușile, nu-i așa?
Primarul din Smulți, Costică Gafton: „Nevastă-mea știa că m-a luat flăcău, nu cu un băiat din altă relație”
Cititorul care ne-a dezvăluit informația cu privire la originile lui Costel Gafton a continuat să ne povestească.
“Vă spun eu ce a fost tatăl tânărului Costel Gafton. Tatăl lui Costel Gafton a fost mecanic de locomotivă, s-a pensionat, iar acum e președinte de bloc sau administrator de asociație, nu știu exact… Singura legătură între tânărul Costel Gafton și primarul Costică Gafton, de la Smulți, în afară de coincidența de nume, este că ambii sunt pesediști”, ne-a mai spus cititorul Alternativa JFM.
L-am sunat pe primarul din Smulți ca să îl liniștim că nu, nu trebuie să plătească pensie alimentară acum, la bătrânețe, căci Costel Gafton, de la tineretul PSD Galați, nu este fiul său.
Primarul din Smulți, Costică Gafton (foto sus – deschidere), ne-a spus că citise articolul, dar nu știa cum să ia mai repede legătura cu noi ca să ne spună cum stă treaba cu urmașii lui.
“Domn’e, adevărul este că eu tot timpul mi-am dorit să am un băiat. Dar Dumnezeu mi-a dat fată, care la rândul ei mi-a dăruit un nepoțel. Deci, e bine. Dar Costel Gafton nu e băiatul meu… Bine că nu a citit nevastă-mea, că începea să îmi spună că ea știa că m-a luat flăcău, nu cu un băiat din altă relație (râde – n.r.). Acum, serios vorbind, eu cu tânărul Costel Gafton m-am întâlnit o singură dată, anul trecut, în 2018, când am fost în excursie la Bruxelles, la invitația domnului președinte Dan Nica. Chiar ne întrebau ăia de la aeroport dacă suntem rude, că avem nume asemănătoare. În rest, să auzim numai de bine”, ne-a spus primarul din Smulți, Costică Gafton.
USR Galați a dezvăluit, joi, pe contul său de Facebook, informațiile fiind preluate și de noi în acest articol, că firma controlată de familia tânărului Costel Gafton (președinte executiv al tineretului PSD, președinte al CA la Piețe Galați și în același timp fin al primarului Ionuț Pucheanu) a derulat afaceri cu societățile aflate în subordinea Primăriei Galați în valoare totală de 851.593 de lei (180.000 de euro), în perioada 2013-2018.
Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.